Primăria Timişoara, piesa lipsă din „colecţia” lui Ovidiu Şandor

sandor

Ovidiu Şandor este un om de afaceri care s-a remarcat în industria imobiliară, cu proiecte impozante chiar şi în Timişoara.

Spiritul antreprenorial este dublat, după cum însuşi mărturiseşte, de pasiunea pentru artă, concretizată şi prin înfiinţarea Fundaţiei Art Encounters, al cărei scop este acela de a susţine arta contemporană.

Pasiunea pentru artă l-a transformat într-un colecţionar universal, alegând lucrări care „să îi vorbească”, după cum susţine.

„Totodată, sunt atent cum îmi completează colecţia actuală”, se confesa Ovidiu Şandor, adaugând, poetic, că îi place „să colecţioneze chiar şi întâlniri cu artiştii”.

Nu sunt doar vorbe mari, pentru că Ovidiu Şandor chiar este un colecţionar rasat, care are în „portofoliu” nu doar lucrări de artă, ci chiar şi idei, proiecte, artişti.

Pe „artişti” i-am putut admira în toată splendoarea lor la întâlnirea de luni, de la Primăria Timişoara, legată de proiectul „Timişoara-Capitală Culturală Europeană”, când s-au străduit să-i demonstreze colecţionarului că pot „să vorbească”, aşa cum spune Ovidiu Şandor că trebuie să fie o lucrăre de artă.

Şi au vorbit mult, pentru că miza este uriaşă: acapararea Asociaţiei Timişoara-Capitală Culturală Europeană, care ar completa perfect colecţia pasionatului de artă contemporană Ovidiu Şandor.

Controlarea acestei asociaţii şi expunerea mediatică din perioada următoare i-ar putea înlesni, după cum se aude, calea spre ultima piesă lipsă din colecţie: funcţia de primar al Timişoarei, încununarea eforturilor artistice ale lui Ovidiu Şandor.

Să nu se creadă, însă, că toate lucrările din colecţia omului de afaceri sunt adevărate opere de artă.

Mai sunt şi „fake”-uri care ţin de aspectele lumeşti: amenda primită pentru că a început lucrările la proiectul imobiliar ISHO din Timişoara fără a avea autorizaţie de construire, banii primiţi de la municipalitate pentru Fundaţia Art Encounter înainte de startul proiectului Timişoara-Capitală Culturală şi alte „chiciuri” despre care suntem convinşi că armata de „artişti” din portofoliu nu vor vorbi niciodată, această abordare nefiind inclusă în „colecţia actuală” a pasionatului de artă Ovidiu Şandor.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

7 thoughts on “Primăria Timişoara, piesa lipsă din „colecţia” lui Ovidiu Şandor

  1. o teorie a conspiratiei. daca ovidiu sandor si-ar dori sa fie primar, desi nu vad de ce si-ar dori sa intre in mocirla cand se poate bucura de ce vrea el de sus de la etajul 20 din isho, nu ar avea nevoie de tot acest circ. are notorietatea si portofoliul asigurat atat prin cbc cat si prin isho. niciun om de afaceri de anvergura nu intra in mocirla politicii, au banii necesari care sa le permita independenta.

  2. si trump, mai bogat de 1 mil de ori ca acest nene s-a bagat in mocirla politicii. desi nu s-ar baga si acest nene? bogatii tot la bani trag! si la putere!

    1. pentru ca s-ar fi bagat deja, i s-a oferit primaria timisoarei la alegerile trecute, la cum a aratat lista candidatilor, ar fi castigat fara probleme

  3. E trist ca cei mai multi dintre noi au ajuns sa vada doar interese personale in atitudini care vizeaza respectul valorilor si al literei legii.
    Spiritul critic nu isi mai gaseste loc in cetate? Suntem condamnati sa acceptam inacceptabilul? Trist, foarte trist, ca nu se intrevad interesele personale ale celor care incearca sa ne prosteasca. Hotul striga hotul si crede ca se salveaza…

  4. De mentionat ca la ISHO se pune accentul pe un anumit gen de persoane, se incearca umplerea acelor blocuri cu tot ce are mai rau epoca informatiei: NOMAZII VIRTUALI, VEGANII, ETC.ETC.

  5. Avem nevoie de profesionisti si oameni versati si capabili sa conduca orasul.
    Dl Ovidiu Sandor sa nu faceti prostia ca peste 2 ani sa nu va depuneti candidatura pentru primarie. Orasul si regiunea ar cunoaste boom-ul mult visat la toate aspectele cu ajutorul profesionalismului dvs.
    Un DA categoric!

Dă-i un răspuns lui Calin Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *