Premierul Sorin Grindeanu a venit la Timișoara și promite că nu va uita de unde a plecat

sorin grindeanu 2

Vineri seara, premierul desemnat Sorin Grindeanu s-a întors la Timișoara și a fost prezent la Consiliul Județean Timiș, al cărui președinte încă este. El nu a dorit să vorbească prea mult nici despre viitorul cabinet și nici despre succesorul său în această funcție, dar a dorit să fie sigur că va lăsa lucrurile acasă în bună rânduială.

„Fiind un guvern politic, tot ceea ce înseamnă structura și nominalizările va fi decis săptămâna viitoare în forurile politice. Încă sunt președintele consiliului județean. E normal să clarific anumite lucruri. O s-o fac și după ce se vor încheia procedurile în parlament și după ce voi depune jurământul.

Vreau ca lucrurile aici, la consiliul județean, să fie cât se poate de clare și lăsate în regulă. E prematur să discutăm cine va fi viitorul președinte al CJT. În primul rând vreau să am o discuție, eu și colegii mei, cu cei cu care am format o majoritate, în urmă cu șase luni, pentru patru ani”.

Nominalizarea pentru funcția de premier a aflat-o chiar acolo, la ședința comitetului executiv național al PSD:

„La nominalizare, aflată deodată cu ceilalți membri ai comitetului executiv național, am avut câteva momente de uluială, după care le-am mulțumit, domnului președinte Dragnea și celorlalți colegi. Eram foarte convins că doamna Sevil Shaidehh, o doamnă pe care o respect extrem de mult, o doamnă foarte profesionistă, va fi acceptată ca premier”.

În privința proiectelor importante pentru Timișoara și Timiș, Grindeanu a declarat:

„Odată cu încheierea tuturor formalităților, eu o să devin prim-ministru al României. Faptul că sunt din Timișoara, faptul că în aceste zile cei din zona noastră, și din Timiș, și din Caraș, bănățenii, mi-au fost alături în momente inedite pentru mine nu mă face să uit de unde sunt, unde locuiesc.

Sunt din Timișoara, familia mea va rămâne în Timișoara, copiii mei sunt aici și aproape toți prietenii mei sunt din Timișoara și din zonă. În momentul în care vor fi discuțiile pentru buget, în mod sigur voi avea o discuție și cu factorii locali de decizie, dar nu doar cu cei de aici”.

Primul ministru a mai promis sprijin pentru Timișoara Capitală Culturală Europeană:

„Orice guvern responsabil trebuie să susțină acest proiect, care nu e doar al nostru, este un proiect important pentru țara noastră și trebuie susținut. Așa cum a fost susținut în 2007 de către guvernul Tăriceanu din acea vreme, e normal ca guvernul României să se angajeze în a susține Timișoara pentru 2021. Sunt lucruri care nu țin de oraș, ci de întreaga țară, pentru că toată lumea cred că își dorește ca Timișoara Capitală Culturală Europeană să devină un proiect de succes”.

Discuția cu președintele Klaus Iohannis a fosta caracterizată drept decentă, fără alte detalii:

„Discuția cu domnul președinte Iohannis a fost, ca s-o cataloghez într-un cuvânt, o discuție decentă și ăsta este un lucru extrem de bun, pentru că alegerile au trecut și din acest moment trebuie să ne ocupăm de administrarea țării”.

La finalul declarațiilor, Sorin Grindeanu le-a urat tuturor timișorenilor și bănățenilor: „La mulți ani și sărbători fericite! Să dea Dumnezeu ca 2017 să fie un an mult mai bun decât cei dinainte”.

Foto: Constantin Duma


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

7 thoughts on “Premierul Sorin Grindeanu a venit la Timișoara și promite că nu va uita de unde a plecat

  1. si ilie sarbu mentorul lui grindeanu a fost banatan si ce a facut pentru banat ? nimic in afara dupa cum spune presa a dat ordin sa se incuie usile catedralei la revolutie.

  2. După ce Ceaușescu a vândut Nemții și a fugărit ungurii Banatul a devenit o provincie ROMMĂ a Românie. În câțiva ani va fi Tiliorman din nord vestul României . Trebuie să recunoaștem că sudiștii au și au avut un mare rol în această transformare rușinoasă.

  3. Domnul Priministru desemnat Sorin Grindeanu , are o alta origine si educatie , are o mare datorie sufletesca (nu oricine intelege valoarea sentimentala a acestei datorii , inegalabila unui produs bancar) , fata de cei care i-au dat viata , fata de bunici si parinti , fata de cei care l-au incurajat pina la aparitia stirii ca s-ar putea sa fie desemnat. Rautatea verbala , inventarea tuturor argumentelor contra numirii Domniei Sale vor fi anulate prin realizarile si comportamentul pozitiv al Domniei Sale ,RAZBUNAREA CEA MAI CRUNTA , E, CAND criticul TAU , E SILIT A RECUNOASTE , CA E BUN SI DANSUI RAU .

  4. abureli nu va face nimic nu ii va permite occidentul ca cineva sa faca ceva pentru ROMANIA nu avem nici macar un ORBAN al UNGARIEI .

  5. Draga Sorine,
    se doreste sa fi un premier papusa, nu accepta. Se doreste sa fi o marioneta cu intruchipare de politician. Un soldat umil care sa executa fara sa comenteze. Nu accepta.
    Tu esti un om de prea multa omenie intr-o lume poliitca romaneasca fara moral, fara respect, corupta si murdara.
    Iti doresc umilinta putina si succes mult, iti doresc sa ai tinuta bradului carasan in fata furtunii Baraganului.

    Gabi Varzaru

Dă-i un răspuns lui ghiocel trandafir poanta Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *