Petrecere inedită: 250 de turiști vor face Revelionul la piscină în cel mai mare parc tematic din țară

Arsenal Park este un produs unic pe piața turismului românesc, fiind în același timp hotel de 3*, muzeu militar în aer liber, centru de agrement de aventură și military și centru de wellbeing. Clienții Arsenal Park sunt obișnuiți cu oferte inedite, iar succesul avut anul trecut la primul Revelion la piscină a determinat continuarea cu petreceri de acest tip.

Pentru 250 de turiști, minivacanța de Revelion 2017-2018 va fi una de neuitat! Distracția începe în 29 decembrie și include 4 nopți de cazare în Camere Ofițer duble, cu mic dejun și cină incluse. Sejurul presupune acces la AquaPark Arsenal, la patinoar, pe cea mai lungă tiroliană din țară și pe traseele de cățărare prin copaci. Clienții beneficiază și de sesiuni de tir cu arcul și cu armele de airsoft, treasure hunt, escaladă, evadare din Escape Room.

În noaptea dintre ani, petrecerea se mută la piscina aqua park-ului, unde vestimentația va fi una lejeră, potrivită pentru SPUMA PARTY. La petrecerea de Revelion pot lua parte și clienți care nu sunt cazați la Arsenal Park. Tuturor li se vor da brățări și prosoape și vor petrece până în zori. Aceștia vor avea la dispoziție un open bar și un candy bar, iar meniul de mâncare va fi de tipul Finger Food Buffet. Nu vor lipsi jocurile de lumini, iar muzica va fi asigurată de un DJ. Trecerea în Noul An va fi marcată cu un spectacol de artificii.

„Oamenii vor petrece Revelionul în costume de baie, în piscină sau pe tobogane, ca și cum ar fi vara la mare. Am vrut să venim cu o alternativă la Revelioanele clasice, petrecute la masă, în restaurant. Ne adresăm tinerilor sub 45 de ani care s-au săturat să-și petreacă Revelionul într-un cadru formal”, a declarat Sebastian Antal, directorul general al complexului Arsenal Park.

Pentru rezervări doar pentru petrecerea de la piscină, tariful este de 250 lei/persoană, respectiv de 299 de euro/sejur/persoană în cazul în care se optează pentru un pachet complet. Detalii, pe office@arsenalpark.ro sau la 0730 019 299.

Despre Arsenal Park

Arsenal Park este un complex de vacanţă cu 230 de locuri de cazare în care turiştii, unde pot practica diverse activităţi, printre care instrucţie militară, lupte de airsoft şi paintball, tir cu arme foc, cu arme de airsoft şi paintball, tir cu arcul, plimbări cu transportorul şenilat, concursuri de drezină, închiriere maşini de golf, biciclete, go-kart bikes, segway etc. Spa-ul Arsenal Park dispune de o sală de fitness, saune finlandeze şi cu infraroşu, o piscină cu dispozitive de masaj în apă şi cu înot contracurent, o cameră de relaxare şi camere pentru masaj şi tratamente corporale.

Întins pe o suprafaţă de 88 de hectare, Arsenal Park este şi cel mai mare muzeu de tehnică militară din România, cu peste 150 de exponate, printre care tunuri, TAB-uri, transportoare şenilate, dispozitive antirachetă, mitraliere şi tunuri antiaeriene, lansatoare de rachete, camioane militare, o ambulanţă militară, o locomotivă, trenuri de mină, un avion IAR 93, un avion AN-2 și un MIG 21, dar și un elicopter Kamov Ka 26.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare