Pe bune, despre alimentarea cu apă în patru localităţi din Timiş

balint timis

În materie de utilități, comuna Balinț poate spune deocamdată că are sisteme centralizate de alimentare cu apă în toate cele patru sate aparținătoare, respectiv în reședința acesteia, la Bodo, Fădimac și Târgoviște.

În aceste localități trăiesc circa 1.600 de persoane. Serviciul de apă a fost încredințat operatorului regional, Aquatim SA, primăria neasumându-și gestionarea acestor sisteme. Dacă ne oprim cu informația aici, am putea trage concluzia că e o situație cât se poate de bună.

În realitate, însă, numai 20 la sută din totalul gospodăriilor s-au branșat la apă, deși toate o au la mică distanță de poartă. Este, de asemenea, foarte adevărat că majoritatea sătenilor au fântâni în curte, acestea fiind săpate în timpul comunismului.

Citeşte şi: Când trecem la ORA DE VARĂ 2017. Trebuie să dăm ceasurile cu o oră înainte. Cum ne va afecta

Într-o atare situație de fapt, în cele patru localități, mai degrabă se cară apă cu bidoanele de la cișmelele stradale decât să se recurgă la robinetele din curți sau din case. Chiar mai mult, aflăm că unele din aceste cișmele servesc și pentru adăpatul animalelor și chiar la udatul în grădini.

Sigur că lucrurile trebuie analizate și prin prisma că mulți dintre localnici sunt în vârstă și au venituri modeste. Apa de la rețea se folosește doar pentru băut, pentru celelalte trebuințe gospodărești fiind utilizată cea provenind din fântâni. Așa este și cel mai ieftin, de altfel. Pentru a impulsiona branșarea gopodăriilor se pare că operatorul de apă va proceda la desființarea cișmelelor stradale…

Sistemele de canalizare urmează să fie înființate în perioada următoare în două dintre cele patru sate. Primăria are finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală pentru un astfel de proiect pentru localitățile Balinț și Bodo. Acesta se află în faza de licitație, urmând a demara de îndată ce va fi desemnată firma care va executa lucrările.

Foto: timisoaraexpress.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Pe bune, despre alimentarea cu apă în patru localităţi din Timiş

  1. Domnule Samanta, era nevoie de expresia miticilor „PE BUNE” ???
    Nu mai vorbim romana in media ?? Poate ca „DECÂT”putin in titlu ???

Dă-i un răspuns lui Pascutiu Mircea Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *