Patru studente au murit într-un accident îngrozitor (VIDEO)

Patru fete cu vârste între 20 şi 21 de ani au murit după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tren, la o trecere peste cale ferată fără bariere de lângă Jibou, judeţul Sălaj.

Una dintre tinere, Mădălina Parja, era studentă în anul III la Agricultură, în cadrul Universităţii din Oradea. La fel ca şi prietenele cu care era în maşină, Mădălina era originară din Maramureş. De altfel, fata studia şi la Universitatea de Nord din Baia Mare, la specializarea de Administrarea Afacerilor.

Pe lângă cele patru fete moarte, în maşină mai era o tânără, şoferiţa autoturismului. Aceasta este în viaţă, dar rănită, motiv pentru care a fost internată la spital.

Fetele se întorceau acasă, în Maramureş, după ce au participat la festivitatea absolvenţilor Universităţii Tehnice din Cluj Napoca. Se pare că şoferiţa a forţat trecerea peste calea ferată, deşi semnalele acustice şi luminoase avertizau că se apropie trenul.

Impactul a fost devastator, iar maşina a fost aruncată câţiva metri distanţă pe calea ferată. Trei dintre victime au fost proiectate din maşină şi au decedat pe loc, iar alte două, inclusiv şoferiţa, au fost încarcerate.

Articol preluat de pee ebihoreanul.ro.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns