Onorariu cât o garsonieră pentru avocaţii unui liceu din Timişoara!

avocati Timisoara

Desfiinţarea Colegiului Tehnic „Ion Mincu” a provocat un prim şoc printre cadrele didactice timişorene. Nemulţumiţi de hotărârea luată de municipalitate, profesorii şi părinţii elevilor unităţii şcolare au recurs la tot felul de acţiuni de protest, încercând să determine factorii decidenţi să renunţe la această măsură.

Cum eforturile lor au fost zadarnice, au decis să atace în instanţă hotărârea consiliului local. Pentru asta, a trebuit angajat un apărător care să susţină cauza liceului în instanţă. Aici intervine partea uluitoare, care face ca angajarea avocaţilor să devină mai importantă decât desfiinţarea liceului în sine.

Prin cunoştinţe proprii, profesorii şi părinţii au apelat la serviciile a doi avocaţi, convinşi că astfel vor avea mai multe şanse de reuşită. Onorariul celor doi este însă unul fabulos, care taie respiraţia chiar şi celor care au decis închiderea liceului: câte 30.000 de lei pentru fiecare, adică 60.000 de lei în total!

Banii vor fi plătiţi de către confederaţia sindicală la care Colegiul „Ion Mincu” este afiliat, aceasta fiind obligată să acorde asistenţă juridică în astfel de cazuri.

„Mă bucur măcar că am reuşit să mai scad din sumă, pentru că iniţial suma cerută era de un miliard de lei vechi, dar am mai negociat”, spune Virgil Popescu, liderul sindical al cadrelor didactice timişene. În cazul în care instanţa va da câştig de cauză liceului, onorariul avocaţilor va fi suportat de către municipalitatea timişoreană.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

7 thoughts on “Onorariu cât o garsonieră pentru avocaţii unui liceu din Timişoara!

  1. Vreau si eu o garsoniera la pretul asta!
    Lasand gluma de o parte, e momentul ca scolile din Timis sa se solidarizeze: incet incet, ii vine randul fiecareia.
    Spatiile centrale sunt vanate de samsarii imobiliari, vor trece de la primarii ca spatii neutilizate dupa ce scolile vor fi evacuate din ele si trimise spre periferie, in timp ce liceele de fitze vor sta in centru.

    Ce au patit cei de la Leonida, Silvic, Agricol, Posta, acum Mincu, vom pati toti.
    E greseala noastra ca nu ne-am solidarizat de la inceput cu primele victime, dar atunci nu am inteles ce amploare are operatiunea.

  2. Mi se pare NEVEROSIMIL faptul că liderul de sindicat VP este de acord sa plateasca onorarii fabuloase avocaților din cotizațiile tuturor profesorilor.probabil ca se grăbește să nu se schimbe leii in euro…

Dă-i un răspuns lui Maria Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *