O timişeancă de 19 ani munceşte pe brânci şi are deja propria exploataţie zootehnică

Are doar 19 ani şi conduce o exploataţie zootehnică de dimensiuni apreciabile, cu câteva sute de animale: oi, vaci, capre şi cai. Mai mult, este fată, proaspăt absolventă de liceu. Diana Rafailă spune că îi place enorm lucrul cu animalele, chiar dacă adesea îi ocupă toată ziua, nu prea se poate bucura de sărbători şi uneori trebuie să-şi sacrifice chiar şi nopţile.

 

Tânăra ciobăniţă este de mică obişnuită cu munca în ferma de animale a familiei, iar după ce a absolvit liceul cu profil agricol din Sânnicolau Mare, părinţii au fost de acord să-i cedeze o parte dintre animale, astfel că are propriul business. E ambiţioasă şi doreşte să-şi modernizeze exploataţia din Sânpetru Mare, aşa că a pus ochii pe o finanţare europeană pentru care va aplica îndată ce îşi va întocmi proiectul.

„Nu mi-am dorit altceva”

„Am făcut asta de mică. Mi-au plăcut întotdeauna animalele şi pur şi simplu nu mi-am dorit altceva decât această ocupaţie. Am terminat liceul anul trecut şi am obţinut calificarea de tehnician în agricultură şi zootehnie.

Cunoştinţele pe care leam dobândit în liceu mă ajută, chiar dacă ştiam destul de multe despre creşterea animalelor”, ne relatează Diana Rafailă. Familia sa a pornit aproape de la zero şi, cu multă trudă, a reuşit să mărească dimensiunile exploataţiei, care astăzi are cu totul 380 de oi, 38 de vaci, 40 de capre, şase cai, plus şapte hectare de pământ arabil, suprafaţă de pe care se obţine o parte din nutreţul necesar.

Diana are o soră mai mare, deja măritată, şi alte două mai mici, una în clasa a cincea, alta într-a noua. Capul familiei, Ion Rafailă, ne mărturiseşte că a fost un pic supărat că n-a putut avea un băiat, însă s-a liniştit pe deplin văzând cum fetele lui, în special Diana, se implică în munca la fermă. O întrebăm pe fată dacă, atunci când îşi va întemeia o familie, îşi va căuta un soţ cu aplecare către zootehnie şi ea răspunde că nici nu se gândeşte altfel. Tatăl ei o completează, în glumă: „O săptămână aici, la muncă la animale, o să fie proba pe care va trebui s-o dea. Dacă rezistă, e bun”.

Una dintre ţinte, o finanţare europeană

Cum arată o zi din viaţa tinerei fermiere? Păi depinde şi de anotimp. Ne povesteşte că iarna, de pildă, începe să muncească pe la ora şapte dimineaţa şi se opreşte cam după 12 ore. Cu menţiunea că .n perioada în care fată oile – care încă nu s-a încheiat, mai având câteva zeci de mioare gestante – are mult de lucru chiar şi noaptea. În sezonul cald, ziua de muncă începe, însă, la 3,30 sau 4 dimineaţa şi durează până seara târziu.

Ba cu oile la păşunat, unde face schimb cu tatăl său, trecând la prepararea brânzei, alături de mamă, dar şi la alte munci pe care le implică îngrijirea a sute de animale. Face totul cu zâmbetul pe buze, cu multă pasiune. Plănuieşte să-şi dezvolte exploataţia şi va angaja în curând un consultant pentru întocmirea unui proiect prin care doreşte să atragă o finanţare nerambursabilă, din fonduri europene. Pentru început, se gândeşte la un grajd modern pentru circa 50 de vaci şi la o sală de muls, cu instalaţiile aferente.

Şi ce dacă e muncă de bărbat?

Ca orice fermier cu animale multe, a avut şi Diana hopurile ei, cum ar fi, de pildă, pierderea a 20 de oi într-o singură zi, după ce animalele au scăpat în lucernă şi s-au intoxicat. O singură dată a încercat altceva decât munca zootehnică, plecând în Germania la cules de mere.

Ne spune că a făcut bani frumoşi, dar a rezistat doar o lună şi jumătate şi a decis să se întoarcă la activităţile din ferma familiei. Se mai şi distrează? Doar la nunţi, botezuri sau aniversări, unde joacă pe săturate, căci îi plac muzica şi dansul. Dar aceste ocazii sunt, evident, rare.

Marele hobby al acestei fete e creşterea animalelor – caii, de pildă, îi ţine doar din pasiune, nefolosindu-i la tracţiune decât foarte rar – în acelaşi timp o afacere proprie pe care doreşte so dezvolte pe cât o ţin puterile. Şi o ţin, din câte vedem, ba chiar îşi doreşte mai mult.

„E muncă de bărbat, dar dacă o faci din inimă şi îţi place, nu este deloc grea”, ne mărturiseşte tânăra ciobăniţă din Sânpetru Mare.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

26 Răspunsuri “O timişeancă de 19 ani munceşte pe brânci şi are deja propria exploataţie zootehnică

  1. Si eu am crescut la tara,de la 6 ani am condus tractorul(nu singur).Vacantele mele ca elev si student au fost pe tractor,la cosit,la padure.Cu toate ca am terminat o facultate(cu o medie peste 9)nu mi-a fost rusine sa muncesc.Toate felicitarile din lume!

  2. bravo frumoasa Diana ,ai si un nume predestinat ,esti ca o sticluta de Diana pt. animalele tale si numai ,mai ales in acest moment cand tinerii de astazi „vor sa traiasca „prin Moluri Discoteci si strainatate ,ca „vor o tara ca afara ,dar cine sa o faca ,daca nu ei tinerii care au numai drepturi,ca doar sunt cetateni europeni .Doamne ajuta ,sa fi sanatoasa sa-ti gasesti un barbat ,mai barbat ca tine ,sa le arati multora ca viata peste hotare nu e o solutie si ca si la noi se poate face ceva ,doar sa vrei si sa renunti la multe la inceput. Felicitari Diana ,felicitari parintilor tai.

  3. Bravo si stíma tutulor zootehnistilor banateni, sa munceasca pe branci ca viata-i scurta. Io prefer sa lenevesc si cumpar tot de gata de la Auchan sau cum ii zice… Ca doar nu mi-s prost, ce dreaq…

    1. Asai aveți mare dreptate „fiecare face ce poate ” nu toți ne permitem să lenevim !
      🙂 🙂
      Doamne-ajută !

  4. Sincer nu cred ca o sa aibe o viata f. roz. O sa ii treaca repede dragul de animale cand o sa vada cum isi da pe nimic intermediarilor munca realizata in multe zile si nopti nedormite, in timp ce alte fete de varsta ei o duc bine merci la oras, viata sociala, plimbari, concedii facute ca la carte, nu stat in ferma pana nu mai stii cum te cheama. Zootehnia e grea, te leaga de glie la propiu, dar daca asta isi doreste eu ii doresc numai succes si sa nu uite sa nu se lase calcata in picioare de nimeni niciodata, daca va intra cineva in curtea ta Diana, sa iti ofere un pret de nimic pe munca ta, sa dezlegi caini ciobanesti sa-l sfasie. Sa nu ai mila cu aceste hiene, tu trebuie sa ai cel mai mult de castigat din munca ta, nu altul care nu a depus niciun efort. Succes!

  5. Bravo iei și nu în ultimu rând putere de muncă, deoarece și io iubesc animalele pentru că cu asta mă ocup de la 13 ani până în prezent la 20 de ani. Este o hobi fffoarte frumos. 😊

  6. Bravo, scumpa domnisoara felicitari le mele, daca ai nevoie de un prieten contacteazama, si mie imi plc foarte mult animalele, Silvio Apetrei sunt trecut pe fb, mult noroc iti doresc

    1. :)) Aoleoooo..Invata sa scrii,sa citesti.Tipa nu este de nasul tau. Tintesti prea sus amice! Crezi ca daca iti plac animalele este suficient ? :)) Doamne….

Lasă un răspuns la Tic Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare