O fetiță de 12 ani a ajuns în stare gravă la spital din cauza unui trend viral! Mare grijă, i se poate întâmpla și copilului tău. Video

O fetiță de 12 ani se află la terapie intensivă din cauza unor arsuri grave pe care le-a dobândit pe aproape jumătate din corp, în timp ce încerca o provocare virală și periculoasă de pe Internet.

În timpul unui somn de după-amiază în ziua de vineri, Brandi Owens a fost trezită de un sunet tare care facut ecou în toată casa.

Câteva momente mai târziu, Owens a văzut-o pe fiica sa, Timiyah Landers, alergând în ceea ce parea a fi o minge de foc care îi acoperea aproape întregul ei corp.

„Ea a alergat pe hol pe langă dormitorul meu, si era in flacari, de la genunchi până la păr”, spune Owens, mamă a cinci copii din Detroit, pentru PEOPLE. „Atunci am țipat: Copilul meu! A fost groaznic.”

Owens și logodnicul ei au folosit prosoape pentru a stinge flăcările, apoi și-au pus fata în cadă și au stropit-o cu apă rece. În încercarea de a își ajuta fiica, mama și-a ars și ea mâinile. Fata a fost transportată la spital unde este acum tratată de arsuri de gradul doi și trei pe 49% din corp.

Abia după ce Owens i-a interogat pe cei doi prieteni cu care eraTimiyah în timpul incidentului, a aflat adevărul îngrozitor despre ce s-a întâmplat.

Fetele incercau un trend viral de pe internet, in care participanții se acoperă in alcool și apoi iși dau foc, cunoscut și sub numele de „provocarea de foc”.

Videoclipurile încercării periculoase au devenit virale pe Facebook și pe YouTube.

„După un timp, prietenii ei mi-au spus ce s-a întâmplat”, spune Owens.

„Am fost supărată, foarte supărată. Nu puteam să cred că ar face asta, știe mai bine, nu știu la ce se gândea, făcând acele lucruri nebunești.”

Nu este primul accident raportat din cauza acestui trend online, scrie antena3.ro.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns