Nouă din zece orășeni suferă de oboseală. Cine sunt „campionii”

oboseala

Peste 90 la sută dintre persoanele din mediul urban se plâng de oboseală, însă multe nu fac nimic în această privință. Mai puțin de jumătate dintre acestea au apelat la medic pentru această problemă, arată rezultatele studiului „Barometrul oboselii”, realizat de firma de cercetare iSense Solutions pentru o companie farmaceutică.

Cercetarea a fost realizată online pe un eșantion de 609 bărbați și femei în intervalul de vârstă 18-55 de ani, din mediul urban la nivel național, reprezentativ pe vârstă și gen, cu un interval de încredere de 95 la sută și o eroare standard de +∕- 4 la sută.

”Barometrul oboselii” are ca obiectiv evaluarea oboselii și în mod particular a oboselii funcționale sau asteniei fără cauză organică în rândul românilor, precum și identificarea categoriilor profesionale care se confruntă cu un grad crescut de oboseală funcțională.

Mai extenuați, de la an la an

Oboseala crește de la an la an, susțin realizatorii studiului. Mai mult de jumătate dintre cei intervievați au declarat că se simt cel puțin la fel sau mult mai obosiți decât anul precedent (64 la sută), categoriile profesionale care resimt cel mai mult această diferență fiind patronii sau managerii, angajații cu studii superioare dar și studenții și elevii.

Când vine vorba de simptomele oboselii de orice natură, românii pun pe primul loc slăbiciunea fizică, extenuarea (49 la sută), urmate de nervozitate (47 la sută) și lipsa răbdării (44 la sută). Topul este completat de migrene (39 la sută) și de dificultăți de concentrare (39 la sută). Cât despre soluții pentru oboseală, românii recurg la mai multă odihnă (64 la sută) și vitamine/suplimente alimentare (45 la sută).

Legat de percepția românilor despre oboseală, aceasta este mai degrabă diferită de realitate. Astfel, românii consideră că, în medie, doar unul din doi oameni din jurul lor suferă de oboseală. Profesiile percepute ca fiind cele mai afectate de oboseală sunt cele de profesor (34 la sută), șofer (30 la sută) și pilot (26 la sută).

Oboseala funcțională sau sindromul astenic fără cauză organică

Printre tipurile de oboseli (astenii) cel mai frecvent întâlnite se remarcă oboseala funcțională. Conform specialiștilor, oboseala (astenia) funcțională este aceea care nu se ameliorează după o perioadă adecvată de odihnă sau repaus, este persistentă, dar nu durează mai mult de șase luni consecutive.

Oboseala funcțională nu se datorează unei boli, ci este efectul unor factori psihosociali, fizici sau psihologici (de exemplu, stres, surmenaj profesional, familial sau social, suprasolicitări fizice și/sau mentale prelungite, diete alimentare dezechilibrate etc.). Ea se resimte sub diferite aspecte, afectând sfera psihică, fizică, intelectuală și pe cea motivațională.

De multe ori însă, simptomele oboselii sunt considerate ca fiind normale, fiindcă toată lumea din jur se plânge de așa ceva. Conform ”Barometrului oboselii”, odată ce li s-au prezentat criteriile de definire a tipurilor de oboseală, unul din trei dintre românii din mediul urban cu vârsta între 18-55 ani a considerat că suferă de oboseală funcțională sau sindrom astenic fără cauză organică. Extrapolat la populația României, acest lucru înseamnă că aproape două milioane de persoane suferă de oboseală funcțională. Printre cei care o resimt cel mai mult se numără angajații cu studii superioare (37 la sută) și liber profesioniștii (30 la sută).

”Trăim într-o perioadă cu multe provocări, care generează suprasolicitare și stres. Frecvent răspundem sarcinilor pe care le avem de făcut și suprasolicitării, punând și mai multă presiune pe noi să le facem. Din punct de vedere psihologic, oboseala funcțională are ca efect irascibilitate, nervozitate, lipsa răbdării. Acestea afectează modul în care noi ne simțim zi de zi și modul în care ne comportăm în relația cu persoanele dragi (copilul, partenerul) sau în relațiile de muncă.

Pe de altă parte, oboseala funcțională ne afectează în același timp randamentul și funcționarea cognitivă: ne scade capacitatea de concentrare, de atenție, nu ne amintim lucruri și, ca urmare, facem mai multe greșeli sau ne scade performanța în muncă. Având în vedere impactul ei asupra calității vieții noastre, este important să nu neglijăm oboseala, să nu îi minimizăm efectele, să o luăm în serios și să o tratăm”, a spus Bogdana Bursuc, psiholog clinician principal, supervizor și psihoterapeut cognitiv-comportamental.

Potrivit „Barometrului oboselii”, cei care lucrează în domeniul financiar, adică au funcții de bancheri, auditori și contabili, sunt „campioni” la oboseală – 98 la sută dintre cei incluși în studiu au declarat că suferă de ea și 42 la sută au identificat forma de oboseală funcțională sau sindrom astenic. Aceasta le afectează diferit activitățile cotidiene: cei mai mulți nu mai au dorința de a face lucruri sau activități. Simptomul oboselii cel mai des întâlnit la această categorie profesională este slăbiciunea fizică.

”Noul studiu arată că românii nu iau în serios oboseala. În viața de zi cu zi, aceasta tinde să fie ignorată și confundată doar cu o stare de slăbiciune generală. Este important ca persoanele care se confruntă cu manifestări ale oboselii pentru o perioadă mai îndelungată să se prezinte la medic, pentru că numai acesta poate determina corect cauzele acestor simptome și poate propune soluții”, a declarat doctor Ligia Moșneaga, medic primar medicină de familie.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *