Nelu Vlad Azur: ”Am cântat ‘Se mărită Mona’ 34 de zile adunate. Am făcut calculul, 13 ani n-am dormit” (video)

Nelu Vlad (68 de ani), cunoscutul solist al formației ”Azur”, prezent în studioul emisiunii ”Digi Sport Matinal”, a povestit mai multe întâmplări trăite de el în anturajul echipei sale de suflet, Dinamo, dar a dezvăluit și mai multe detalii neștiute despre activitatea profesională.

”Mona”, ”În stație la Lizeanu”, ”Regina nopții” sau ”Cenușăreasa” sunt doar câteva dintre melodiile acestei formații, devenite adevărate hituri de-a lungul anilor, și care au ajuns să fie cântate la foarte multe petreceri. Jurnalistul Daniel Nanu, prezent de asemenea în studio, alături de marele Alexandru Boc, a dezvăluit că ”Mona” este una dintre melodiile preferate ale lui Răzvan Lucescu, tehnicianul celor de la PAOK Salonic.

„Da, hai să vă dezvălui câteva cifre dar și detalii mai puțin știute, pentru că sunt interesante. Am ajuns cam la 4.500 de concerte, calculate de mine. Noi, când am apărut pe piață, plecam 40 de zile la rând în turneu și cântam 3 concerte pe zi. Începeam la 3, 5…, direct în sala de sport.

După ce nu a mai fost loc, am început cu stadioanele. Cântam, spre exemplu, la Constanța și apoi în Copou, la Iași și nu prea aveam cu cine să ajungem acolo. Și la încălzire cine era? Dumitrache, Balaci, Cornel Dinu. Și când am ajuns acolo, cam cu întârziere, când am văzut fotbaliști mi-era frică să mai intru.

Iar Iliuță, când m-a văzut, mi-a zis: hai, măi Nelule, te așteaptă lumea asta și s-a zvonit că nu mai vii. Și zic: cum să nu vin, hai că vin! Și am intrat, am cântat, a început ploaia și nu pleca nimeni de pe stadion”, a povestit Nelu Vlad, invitat în studioul emisiunii ”Digi Sport Matinal”.

Revoluția din 1989 l-a prins pe Nelu Vlad, de la Azur, cu un milion de lei!

Interpretul a făcut și un scurt bilanț al activității sale. ”O altă cifră, care ar fi interesantă, este câți ani n-am dormit eu! Adică nopți pierdute, vreo 2.000 de nunți și nu știu câte cântări pe la restaurante. Și după nunți, câte zile mai petreceam, fără să dorm, și s-ar ridica la vreo 13 ani pe care noi nu i-am dormit. Am făcut calculul.

De când am scris piesa ’Mona’ și până în ziua de azi, am făcut socoteala de câte ori am cântat-o, am înmulțit cu 5 minute și am transformat în ore și a reieșit că am cântat-o 34 de zile consecutiv. Deci, atât de mult am cântat această piesă”, a mai spus Vlad, la Digi Sport.

Apoi, tot Nelu Vlad a povestit: „Lucrez legal, că nu avem cum altfel. Aaaa, pe atunci… eram atât de inconștienți și atât de modești, că nu știam ce e cu noi. Unii spuneau că suntem cei mai buni. Nouă ne era rușine. După concert, unii veneau și ne spuneau să venim la Athene Palace, la Lido, că ne-a rezervat. Noi spuneam: nu, domnule, ne aduci un platou în cameră. Ne așezam pe covor și povesteam cu toții, râdeam.

Nelu Vlad câştiga 15.000 de lei pe lună înainte de Revoluţie

Salariul meu era următorul: cântam la restaurant, aveam 3.000 de lei. Dacă mai aveam 6 nunți într-o lună și luam 2.000 de fiecare nuntă, aveam 12.000 de lei. Și cu 3.000 de lei, ajungeam la un total de 15.000 de lei. Cert este că, în momentul când a venit Revoluția, eu aveam un milion de lei! Când am venit în București, am zis că am un milion.

Și cineva mi-a zis: Nelule, eu am luat 12 apartamente, mă, ia măcar un apartament. Și am zis: mă, tu știi ce casă am eu în Brăila? Am o casă mare, cu uși din alea Napoleon. Ce îmi trebuie mie bloc, mă? Și nu am luat niciunul și am pierdut toți banii. Puteam să iau cu banii ăia 8 apartamente în București. Era 120”, a mai spus Nelu Vlad, solistul formației Azur, la Digi Sport.

Cine este Nelu Vlad și cum a înființat formația Azur

Formaţia ”Azur” a apărut dintr-o întâmplare, în anul 1977! Nelu Vlad, cel care a înfiinţat trupa, a povestit într-un interviu acordat pentru ”Adevărul”, acum patru ani, că, la un sfârşit de săptămână, se afla la o nuntă cu soţia.

Pentru că nu prea îi plăcea cum cântă lăutarul angajat de miri, el s-a lăudat că poate face un spectacol mai frumos. Soţia l-a provocat atunci să urce pe scenă şi să îşi dovedească talentul. A urcat şi a cântat atât de bine, zice el, încât a primit aplauze de la nuntaşi.

Nelu Vlad, care s-a născut într-o comună de lângă Brăila, a fost laborant chimist de meserie, dar și-a încercat norocul și la Academia de Miliţie. Destinul a făcut, însă, să fie dat afară, din cauza unui scandal. O rudă de-a sa a fost prinsă că şi-a făcut întrerupere de sarcină iar Vlad a fost exmatriculat.

Dar, acesta nu a fost prea mult timp afectat de această poveste pentru că a realizat destul de repede că-i place mai mult să cânte. Așa că s-a decis să îşi înfiinţeze o trupă. Repertoriul şi l-a format singur, cu piese scrise de el sau prelucrate din folclorul balcanic.

”Cântam cu formaţia în restaurantul ’Rubin’ din Brăila, care era frecventat mai mult de marinari sosiţi cu vapoarele de prin Grecia, Serbia, ţările arabe. Ca să le ajung la suflet, am împrumutat linii melodice orientale, greceşti sau sârbeşti şi le-am pus pe versuri în română, ce descriau situaţii de viaţă cu care se putea întâlni oricine.

Melodiile acestea au prins foarte bine la public. Restaurantul devenise neîncăpător, că începuse să vină lume şi de prin Galaţi sau Buzău. Greu se mai putea rezerva o masă”, a mai spus, pentru aceeași sursă, Nelu Vlad.

VEZI MAI MULTE AICI


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns