Muzeul Revoluției din Timișoara, la anu’ și la mulți ani

garnizoana 4

În prezent, în România nu există o instituție a memoriei dedicată Revoluției din Decembrie 1989, fapt cu atât mai bizar cu cât toți politicienii care s-au perindat la putere în ultimele trei decenii își bazează puterea și privilegiile pe ceea ce s-a întâmplat acum (vor fi în curând) 31 de ani. Ministerul Culturii și Identității Naționale are în vedere înființarea, la Timișoara, a Muzeului Național al Revoluției Anticomuniste din Decembrie 1989 (MNRA) care să funcționeze sub autoritate guvernamentală și care urmează a fi găzduit de clădirea istorică a fostei Comenduiri a Garnizoanei Timișoara ce va fi amenajată în acest scop.

CITEȘTE ȘI: Video: Un echipaj SMURD a intervenit de urgență în Parcul Central din Timișoara, după ce un tânăr a căzut la pământ

Cea mai recentă informație despre acest proiect ne arată că finalizarea instituției s-a amânat pentru 30 iunie 2023.

Ce se dorește?

Viitorul muzeu va da expresie omagiului luptei poporului român pentru atingerea aspirațiilor sale de libertate, demnitate și democrație, ca schimbare istorică circumscrisă evenimentelor similare care au avut loc, în aceeași perioadă, în Europa Centrală și de Sud-Est, își propune să crească interesul publicului pentru istoria recentă a României și să fie o reală sursă de informare și educație pentru generațiile tinere. Înființarea acestei instituții muzeale de importanță națională la Timișoara se dorește a fi, în același timp, o valoroasă recunoaștere a rolului determinant jucat de timișoreni în zorii războiul cu unul dintre cele mai atroce regimuri represive din Europa și din lume.

Cu bani de împrumut Ministerul Culturii și Identității Naționale are în implementare, prin Unitatea de Management a Proiectului, două acorduri-cadru de împrumut încheiate cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, în valoare totală de 348,8 milioane de euro, fără TVA, destinate reabilitării clădirilor de patrimoniu și de reconstrucție și modernizare a edificiilor ce găzduiesc instituții publice de cultură.

Liniile de finanțare cuprindeau inițial un număr de 20 de obiective, iar în anul 2014, la propunerea formulată de majoritatea parlamentarilor de Timiș și prin demersurile ulterioare întreprinse de Ministerul Culturii și Identității Naționale, a fost inclus un nou obiectiv vizând înființarea MNRA.

Drept urmare, prin Hotărârea Guvernului nr. 649/2014 pentru aprobarea amendamentelor convenite între Guvernul României şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, prin schimbul de scrisori semnate la Bucureşti la 29 noiembrie 2013 şi la Paris la 30 ianuarie 2014 la Acordul-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru finanţarea Proiectului „Finalizarea construcţiei, renovarea sau reabilitarea clădirilor culturale de interes public din România”, semnat la Bucureşti la 4 mai 2007 şi la Paris la 14 mai 2007, a fost amendat Acordul-cadru de împrumut dintre România și creditorul extern pentru finanțarea obiectivului sus-amintit, căruia îi este alocată, în prezent, suma de trei milioane de euro, fără TVA.

În acest sens, Ministerul Culturii și Identității Naționale a identificat, în anul 2016, cu sprijinul autorităților locale, imobilul 641 (clădirea fostei Comenduiri a Garnizoanei Timișoara), situat în Timișoara, Piața Libertății nr. 5-7, într-o zonă protejată construită și aflat, la acel moment, în administrarea Ministerului Apărării Naționale.

Clădirea se remarcă printr-o puternică semnificatie atașată începutului reprimării sângeroase a manifestației populare anticomuniste din data de 17 Decembrie 1989, aici fiind trase primele focuri de armă care au ucis-o pe Lepa Bărbat, femeia care avea să devină astfel primul erou martir al Revoluției.

Construcția îndeplinește totodată condiția poziționării într-o zonă centrală, recent modernizată, cu acces și vizibilitate sporite. O naștere grea În contextul celor de mai sus și în urma înțelegerii dintre ministerele Apărării Naționale și Culturii și Identității Naționale, Guvernul României a adoptat, în ședința din data de 8 mai 2019, Hotărârea nr. 281 privind actualizarea datelor de identificare şi a valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi transmiterea acestuia din administrarea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, precum şi pentru transmiterea imobilului 641 aflat în domeniul public al statului din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în administrarea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale şi modificarea anexelor nr. 4 şi 6 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.

Actul normativ, precum și semnarea protocolului de predare-primire a imobilului fostei garnizoane militare la data de 26 mai 2019 vor permite Unității de Management a Proiectului inițierea procesului de elaborare a documentațiilor ce vor sta la baza contractării serviciilor de proiectare și apoi a lucrărilor de restaurare, dotare și amenajare a viitorului muzeu. Ca urmare a finalizării procedurii de achiziție, la data de 28 octombrie 2019, Unitatea de Management a Proiectului și Universitatea București au semnat Contractul de prestări servicii având ca obiect furnizarea de servicii de consultanță în vederea elaborării Temei de proiectare și a Notei conceptuale și asistență tehnică pe parcursul derulării procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului de servicii de proiectare pentru obiectivul de investiții „Muzeul Național al Revoluției Anticomuniste din Decembrie 1989”

. Valoarea contractului este de 130.000 lei, fără TVA, și a avut o durată de 45 de zile lucrătoare pentru predarea primei variante de lucru a celor două documentații. La data de 21 februarie 2020, Universitatea din București a finalizat Nota conceptuală pentru justificarea necesității și oportunității realizării obiectivului de investiţii Muzeul Naţional al Revoluţiei Anticomuniste din Decembrie 1989 (MNRA) și Tema de proiectare pentru același obiectiv, având ca elaboratori principali pe lect. dr. arh. Radu Tudor Ponta și conf. univ. dr. Florentina Nițu. Documentele au fost ulterior aprobate de ministrul culturii. Paragină și bătaie de joc Clădirea viitorului muzeu (considerată drept cea mai veche din Timișoara) se prezintă privitorilor într-o stare avansată de degradare, ca și cum celor care au stăpânit-o de-a lungul anilor nu le-a păsat deloc de valoarea ei.

Cu tencuiala coșcovită, cu zidurile mutilate de graffiti, de firme și de țeava de gaz metan, fosta clădire a Comenduirii Garnizoanei arată ca și cum nu ar fi părăsită, iar imaginile vorbesc de la sine. În condițiile în care termenul de finalizare a viitorului Muzeu Național al Revoluției a fost prelungit, s-ar putea ca atunci când se va interveni la fața locului să fie prea târziu și ar fi păcat…


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *