Mireasă la 78 de ani! O timişoreancă a întâlnit în sfârşit bărbatul fatal

O timișoreancă a așteptat marea dragoste toată viața. Tinerețea și-a pierdut-o în câteva relații, dar, la vremea aceea, nu-și dorea mai mult. Apoi, a refuzat zâmbind rând pe rând cererile în căsătorie ale admiratorilor. Nu întâlnise încă adevăratul ales.

Trecuse deja o jumătate de secol de la majorat și nu mai spera să-și găsească sufletul pereche. Și tocmai când nu mai credea în dragoste s-a întâmplat: o privire, un gest, un zâmbet, o vorbă bună au cucerit-o iremediabil. ”A fost momentul să spun <<Da>>”, mărturisește Veronica Kis.

Mireasă la 78 de ani

Când colegele sale de generație sărbătoreau nunta de aur, Veronica Mărioara Kis se căsătorea pentru prima dată, la 78 de ani.

”Am fost curtată toată viața. Am avut și câteva relații, dar eram ocupată cu serviciul. Peste 40 de ani am activat la Liceul Pedagogic din Timișoara și mi-am făcut meseria cu dăruire. Am fost cerută în căsătorie de mai multe ori, dar am refuzat. Locuiam cu mama și nu duceam lipsă de nimic. Nu aveam chef să mă mărit”, spune Veronica Kis. În anul 2012, însă, Cupidon și-a îndreptat arcul asupra sa. ”Nu m-am gândit la dragoste până atunci. L-am văzut și pur și simplu m-am îndrăgostit…”, spune timișoreanca.

Bărbatul fatal

”E un om foarte deosebit și foarte ciudat”, afirmă Veronica Kis despre alesul inimii sale. Mai tânăr cu un deceniu, bărbatul care i-a sucit mințile atrage privirile ca un magnet. ”Îmi place la el că e înalt… E glumeț și foarte deștept. Și mai îmi place și… fizicul lui. A fost actor la Timișoara, la Sibiu…”, mărturisește timișoreanca.

Piedici în calea dragostei

Decizia Veronicăi de a-și lega destinele de un bărbat fermecător a stârnit invidia multor femei. Unele ”binevoitoare” au sugerat că bărbatul ar fi atras de banii ei și că nu există vreo dragoste din partea lui. Altele au căutat motive de altă natură, care să demonstreze că o eventuală căsătorie între ei nu poate fi legală. Toate vocile au amuțit însă.

”Mircea a divorțat și m-a luat de soție”, spune Veronica Kis, care mărturișește: ”În acel moment simțeam ce n-am simțit la 18 ani”. Evenimentul a fost de neuitat pentru protagonistă. Fericită, Veronica a aruncat buchetul unei invitate necăsătorite pentru ca și aceasta să aibă parte de aceeași bucurie nemărginită care îi umplea sufletul.

Patru ani de fericire conjugală

De la fericitul eveniment s-au scurs patru ani de viață comună. Au fost împreună la bine și la greu… o vreme. ”Toată vara îmi aducea flori de câmp. Când mă simțeam rău, avea grijă de mine”, spune femeia. Apoi a început să lipsească. Starea de sănătate a Veronicăi nu-i permitea acesteia să părăsească dormitorul, iar pentru câțiva pași avea nevoie să se sprijine pe un cadru. Atunci, gelozia și-a arătat colții.

”Cred că are pe fiecare picior câteva femei. Ca femeie, simt asta. Nu există bărbat care să nu calce pe lângă. Iar el, cu farmecul lui, nu poate face excepție. Îl iubesc. M-a deranjat că, după o perioadă mai lungă de boală, a mutat paturile, fiecare dintre noi stă la perete și în mijloc este un gol. Ce soț și soție face asta? Eram însă atunci prost dispusă și nu am comentat. Apoi, n-a mai avut rost. Înainte nu lipsea nopțile. Îl rugam să vină seara acasă și mă asculta. Iar când pleca știam unde e, mă suna și nu erau probleme. Acum mi-a spus că pleacă. N-a spus unde și nici pentru cât timp. Eu nu am răbdare cu bărbații și nu am insistat. Sunt deja patru zile de când a plecat și nu a dat nici un telefon…”, mărturisește Veronica Kis.

Ceasul de pe perete s-a oprit, lucru pe care îl remarcă și ea… Și, totuși, minutele se scurg și tăcerea devine apăsătoare…

O părere competentă

”Veronica Kis a venit la noi în anul 2008, după ce înainte fusese la alte cămine pentru persoane vârstnice la Ciacova și la Timișoara. A renunțat să mai locuiască singură după ce a suferit o operație la șold. Are, în prezent, 82 de ani, fiind născută în 1934. Mircea Gavril Șandru a ajuns la noi în 2012, an în care, după o scurtă perioadă de relație platonică, s-a căsătorit cu Veronica. Noi nu le permitem cuplurilor să stea împreună dacă nu sunt căsătoriți. El e născut în 1944 și spune că a fost actor. Pensia lui vine din două surse și abia acoperă contribuția la cămin. Pensia doamnei e de peste 1.300 de lei. Ea nu a fost căsătorită niciodată până acum. El a mai fost însurat și chiar a divorțat în 2012. Are și un băiat care însă locuiește în străinătate. În momentul de față, Mircea Șandru s-a învoit pentru o perioadă de două săptămâni”, ne-a declarat directoarea Căminului pentru Persoane Vârstnice Jimbolia, Maria Patrolea.

La Teatrul Național din Timișoara nimeni n-a auzit de actorul Mircea Șandru. Și nici la Sibiu…


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 Răspunsuri “Mireasă la 78 de ani! O timişoreancă a întâlnit în sfârşit bărbatul fatal

  1. Doamna a locuit toata viata cu mama, „nu i-a lipsit nimic”, zice ea. Eu cred ca mama n-a lasat-o sa se casatoreasca. Apoi mama a murit, ea l-a gasit pe Mircea, n-a mai fost mama sa se opuna casatoriei. Doar bunica a fost mai carcotasa…

  2. In cazul acesta este dragoste combinata cu prostie. O baba proasta, la ce te astepti… si poate ca nici nu e dragoste ci un semn de senilitate, Sa luam si varianta aceasta in consideratie. Si uite asa, a ajuns in ziar… celebritate tarzie… Pe mine ma apuca rasul cand citesc asa ceva.

Lasă un răspuns