Minoră dispărută de o săptămână, în vestul ţării. Familia şi poliţia o caută. Aţi văzut-o?

TUDORACHE STEFANIA MORENA

La data de 18.10.2019, în jurul orei 13:00, poliţia a fost sesizată de o femeie de 32 de ani cu privire la faptul că, în data de 17.10.2019, în jurul orei 19:00, fiica sa, TUDORACHE ȘTEFANIA-MORENA (foto), de 15 ani, din municipiul Deva, a plecat de la adresa unde locuiesc (fără forme legale, în municipiul Deva), cu intenția de a se deplasa cu trenul în municipiul Ploiești, județul Prahova, pentru a-şi vizita o prietenă.

În momentul plecării, minora era îmbrăcată cu un hanorac și bluză de culoare neagră, colanți negri și era încălțată cu pantofi sport, de culoare gri.

Semnalmente: înălțime 1,70 m., greutate 65 kg., ten deschis, corpolentă, ochi căprui, păr șaten, lung până la nivelul umerilor.

„În cursul acestui an, minora a mai plecat voluntar de la domiciliu, fiind depistată pe raza municipiului Deva. În urma sesizării, poliţiştii au demarat o serie de activități investigative şi de căutare, în vederea depistări minorei, cu privire la care a fost solicitată şi măsura urmării naţionale. Poliţiştii continuă activitățile necesare depistării minorei şi le solicită celor care deţin informaţii utile anchetei, să se adreseze celei mai apropiate unități de poliţia sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112”, a informat IPJ Hunedoara.

Foto: IPJ Hunedoara


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *