Minivacanță în Mărginimea Sibiului și la Păltiniș, pentru bănăţeni

Bănățenii care vor să se bucure de cele trei zile libere de la sfârșitul săptămânii viitoare (vineri,19 februarie 2016 este zi liberă) o pot face la Păltiniș, cea mai veche și cea mai înaltă stațiune din România (1.442 m), cu ajutorul agenției timișorene de turism Ultramarin, care organizează o minivacanță în Mărginimea Sibiului și în această renumită stațiune, așezată într-o pădure de conifere și cunoscută pentru aerul pur, puternic ozonizat.

Programul pregătit de Ultramarin se adresează atât practicanților de sporturi de iarnă, cât și celor care doresc să viziteze zona.

Schiorii pe pârtie, până în ziua a treia

Astfel, se ajunge la Păltiniș în prima zi, pe la prânz și schiorii vor putea schia până în ziua a treia, la ora 16. Pârtia de schi de pe Muntele Oncești este amenajată, dispunând de telescaun (pe o distanță de 1.025 de metri și o diferență de nivel de 241 metri), teleschi (pe o distanță de 410 metri și o diferență de nivel de 138 metri) și baby-lift.

La mormântul lui Constantin Noica

În ziua a doua se va vizita Mărginimea Sibiului. De asemenea, se vizitează stațiunea, Schitul cu mormântul lui Constantin Noica și, dacă timpul permite, se urcă pe Vârful Oncești (1.700 m), fie în drumeție, fie cu telescaunul.

Acasă la Emil Cioran și la Octavian Goga

Tot în ziua a doua, cei care doresc pot face un tur prin Mărginime, obiectivele fiind: biserica fortificată de la Cristian, Muzeul de icoane pe sticlă de la Sibiel, Barajul de la Gura Râului, Rășinari, cu casa filozofului Emil Cioran și Casa Memorială Octavian Goga, Dumbrava Sibiului.

Cazarea va fi în Păltiniș (pentru schiori) și/sau în pensiuni din Mărginime.

Detalii suplimentare se pot obține la Agenția Ultramarin, str. Paulescu nr. 2 tel: 0256/499706, 0356/101314, 0736/329980 – consilier Andreea Mureșan.

Foto: Ovidiu Sopa


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Un raspuns la “Minivacanță în Mărginimea Sibiului și la Păltiniș, pentru bănăţeni

Lasă un răspuns