Metoda aproape sigură de uşchit pomanagiii

cersetor 1

Cu vreo 15 ani în urmă nu puteam să consum liniștit o cafea sau o bere în centrul Timişoarei, că mă agasau cel puțin doi-trei cerșetori. Surdo-mutul (i-am făcut proba de urechi, auzea super) care chipurile nu dorea pomană, ci vindea nimicuri cu prețuri de cel puţin cinci ori mai mari decât în magazin. Și șchiopul, și orfanul, și țiganca cu puradelul în brațe, și tatăl de copil care necesita o operație scumpă etc.

Mi-a venit o idee simplă și am aplicat-o. OK, ai nevoie de bani? Tată, uite adresa mea, te aștept mâine pe la ora 17 să-mi sapi grădina și ai de la mandea vreo 30 de lei și o ciorbiță. Unul s-a prefăcut entuziasmat, dar nu l-am mai văzut. Ceilalți și-au luat o mină indignată și au tuns-o rapid.

În limbajul non-verbal, îmi transmiteau ceva de genul ”Tu ești tâmpit? Noi aicea fraierim proștii și tu vrei să-ți muncim pentru niște mărunțiș pe care îl producem în 15 minute fără stres?”. Dar am scăpat de ei, cu propunerea mea indecentă, și după aia mă uitam cu compasiune la ăia pe care îi gubileau.

Firește, aderarea țării noastre la UE i-a făcut pe cei mai mulți pomanagii s-o tundă spre zări mai promițătoare. Pe aici au rămas ciumeții, repetenții cerșitului. Într-un fel, însă, și ăștia au evoluat. Acum câteva săptămâni, la intrarea într-un magazin mă abordează unul care cică și-a pierdut casa, doarme într-o mașină și n-are bani de pită.

Bun, i-am dat 50 de bani, dar i-am explicat că în partea aia de oraș sunt cartiere de case, cu grădini care pot fi săpate pentru un ban și-o masă bună. Că unii au buruieni de scos, câte un șanț de săpat etc. Mi-a mulțumit! După ce am ieșit din magazin, însă, tot ăla îmi mai bate o dată apropoul cu banii pentru pâine. În limbajul non-verbal, i-am transmis un ”Hai sictir!”.

Vineri, 27 mai, mi-a ieșit din nou în cale tipul, băgându-mi textul cu banii de pită de care duce lipsă, săracul de el! Nu l-am mai băgat în seamă deloc. Stau la casă și dacă sunteți curioși când m-a întrebat vreunul dacă am o grădină de săpat sau orice altă treabă gospodărească pe care mi-ar rezolva-o pentru un bănuț, vă spun cu exactitate: niciodată.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Metoda aproape sigură de uşchit pomanagiii

  1. Intersant, cel putin interesant limbajul articolului. Nu stiam ca in presa din Banat merge si cu expresii de jargon, cu limbaj de argou sau intr-o tiganeasca la moda. Decadeti, decadeti d-lor ziaristi !

Dă-i un răspuns lui gheorghe milovan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *