Medicii de familie din Timiș s-au săturat să fie minţiţi cu neruşinare

Medicii de familie din întreaga țară au încercat să se facă auziți în ultima perioadă, au redactat comunicate de presă, au pichetat diverse instituții și nu exclud chiar organizarea unui miting la București.

Nici în Timișoara situația nu este mai roză, chiar dimpotrivă, așa cum am aflat de la un reprezentant al medicilor de familie din orașul nostru, o doctoriță cu experiență, care a consimțit să spună lucrurilor pe nume, cu condiția de a nu-i dezvălui identitatea. Deoarece am avut ocazia să mai scriem despre problemele din sistemul timișean de sănătate, i-am înțeles perfect temerea. Doamna doctor a avut multe de spus, a fost mai mult un monolog, din care vom reda cea mai mare parte în cele ce urmează.

 

Reformă pe genunchi

Doctorița timișoreană n-a uitat încă momentul 1999: „În acel an a început reforma aceasta cu sistemul de asigurări de sănătate. Toți medicii de medicină generală de pe vremea aceea am fost anunțați – fără nici un fel de dialog, de înștiințare, de pregătire – că ni se desface contractul de muncă cu data de 1 octombrie și am devenit liber-profesioniști. N-am știut cu ce se mănâncă treaba asta. Până atunci fusesem angajați ai spitalelor sau policlinicilor de stat, eram medici angajați, nimic altceva”.

Proaspăt transformați într-un fel de întreprinzători privați, medicii de familie au dat piept cu celebra birocrație românească:

„Am trecut și peste perioada respectivă, în care noi, medicii de familie, am avut greutăți enorme, dar văd că am rămas în continuare aceeași găină bună de jumulit pentru toate instituțiile care se ocupă de asistența medicală. Suntem din ce în ce mai gâtuiți de birocrație. Legea 95 din 2006 privind reforma în domeniul sănătății a fost de nu știu câte ori schimbată. Am început să lucrăm în sistemul informatic (n.r. – SIUI – Sistemul Informatic Unic Integrat), din 2008.

După implementarea acestui sistem, au urmat prea multe șicane din partea legislației privind asistența medicală, legislație care poate fi interpretată de cel care o citește. Noi am fost obligați de Casa de asigurări (n.r. – Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș – CJASTM), de la începutul contractărilor, să aducem dovezi ale pacienților pe care îi avem asigurați, lucru care în legislație n-a existat, dar Casa ne-a obligat să facem asta.

Am adunat cupoane, certificate de naștere pentru copii, tot ceea ce a însemnat act de identitate, ca să dovedim că noi avem acei pacienți înscriși, cu toate că acel cod numeric personal ar fi trebuit să fie suficient”.

 

Sancționați pentru faptele altora

Medicii de familie sunt revoltați și pentru că s-a ajuns la situația aberantă de a fi obligați să plătească pentru erori care nu le aparțin:

„Șicanările au continuat. Am ajuns ca eu, medic de familie, să plătesc contravaloarea unei rețete considerate a fi eliberată ilegal! În momentul în care pacientul vine la mine cu cardul de sănătate, eu îi eliberez rețeta, fără să știu că el figurează internat într-o altă unitate sanitară.

Fără ca pacientul să fie înștiințat că este internat, el nu știa lucrul acesta! Pacientul fusese la o consultație, la o colegă de-a noastră, fără să știe că i se făcuse o internare care a durat o lună și trei zile, din 29 iunie până în 1 sau 2 august, fără ca el să fie, de fapt, internat! Acum un an a fost constatată această suprapunere de servicii, iar dintre cei doi furnizori – spitalul și medicul de familie – acesta din urmă a trebuit să plătească așa-numitele penalizări.

Anul trecut au fost retrase plățile pentru serviciul medical – pentru că noi suntem plătiți și pe serviciu -, iar anul acesta, Casa de asigurări impută contravaloarea rețetei pe care omul și-a ridicat-o din farmacie. Casa de asigurări ar trebui ca măcar să controleze, să vadă care dintre cei doi furnizori de servicii medicale a făcut ceva ce nu trebuia. Am fost la Casa de asigurări de sănătate și am dezbătut aceste probleme punctuale.

Le-am spus: <Dumneavoastră veniți și considerați că trebuie ca acest prejudiciu constatat de Curtea de Conturi să fie recuperat de la cineva, dar care este criteriul după care stabiliți cine este vinovatul? Aveți vreo procedură, ați pus măcar o întrebare de bun-simț, așa? Noi suntem buni de plată pentru orice?>.

Spitalele doresc să aibă servicii, să se simtă indispensabile, pe când asistența medicală primară este cea care oferă cea mai mare accesibilitate, acoperă și 70 la sută din asistența medicală a pacienților, dar ar putea acoperi și mai mult, dacă legislația ne-ar permite, dar nu se dorește acest lucru.

Vă dau și un alt caz: unui pacient care figurează internat șapte zile, i se face bilet de externare, să zicem cu data de 6, iar în sistemul electronic, SIUI, este raportat ca fiind externat doar în data de 7. Dar el în data de 7 deja merge la medicul de familie pentru o rețetă sau nu știu ce… Așa ne-am prins că cei de la spital au mai adăugat o zi în sistemul electronic, au mai furat o zi sau cum să zic?!

Sau un copil care merge în Urgență cu angină, i se dă un siropel și-l trimit acasă, a doua zi nu se simte bine copilul, merge la medicul de familie, dar, ulterior, la verificări, se constată că acel copil a fost internat în scripte și a doua zi, el nefiind, de fapt, nici măcar anunțat că a fost internat! I-am expus aceste probleme PDG-ului (președinte director general – n.r.) Casei de asigurări de sănătate, iar dumnealui și le-a notat…”.

 

„Această platformă este o pacoste!”

Aceste „nesincronizări” ar putea fi evitate dacă acel sistem electronic ar funcționa, dar: „Nu merge SIUI-ul! Această platformă este o pacoste! Dacă ar fi fost conceput să ne ajute, putea fi o alertă că acel pacient figurează internat undeva și atunci nu-i mai faci nici un serviciu medical, dacă așa zice legea. Dar nu există așa ceva. Pică, astăzi n-a mers deloc! Și asta se întâmplă periodic!”.

 

Pacienții, puși pe drumuri

Modalitatea în care funcționează relația pacient – medic – Casa de asigurări de sănătate este una care nu pune pe primul loc pacientul:

„Azi am avut o pacientă care a venit cu recomandarea unui medicament pentru glaucom. A fost la o clinică privată, care nu are contract cu Casa de asigurări, iar eu nu pot să-i prescriu acel medicament în sistemul de asigurări, privatul nici atât și nu pot să îi iau în considerare nici acea scrisoare medicală a medicului din privat.

Este ca și când ar fi din Patagonia sau din altă galaxie, dacă nu are contract cu Casa… Eu nu am cum să-mi ajut pacienta decât trimițând-o, pe filiera asigurărilor de sănătate, la un alt oftalmolog, acela poate să aibă altă opinie…

Cred că este un neajuns limitarea noastră ca profesioniști în a oferi servicii necesare pacienților. Dacă medicul acela din privat a pus un diagnostic, ar fi trebuit să pot lua de bun acel diagnostic și să îi dau pacientei rețeta compensată din sistemul de asigurări. Chiar dacă acel privat nu avea contract cu Casa, el este medic specialist, este coleg cu noi”.

 

„De ce suntem excluși?”

De câte ori n-ați auzit de la medicul dumneavoastră de familie că nu poate să vă facă trimitere către o investigație sau alta? Ei bine, acest lucru li se pare și medicilor de familie nefiresc: „Sunt o serie de investigații la care noi nu avem acces ca medici de familie, în afecțiuni care sunt deosebit de răspândite.

De exemplu, o gastroscopie nu pot să-i indic pacientului meu să facă sau o colonoscopie. Acum nu se poate decât trimițându-l la un specialist, acolo se mai consumă iar bani… Nimeni nu ne-a explicat niciodată de ce suntem excluși. Noi nu suntem colaboratori în conceperea contractului-cadru.

Colegiul Medicilor, cică, ar avea rolul de negociator, dar rolul său de negociator este doar de a contracara cele mai mari aberații pe care pot să le scornească cei de la Casa de asigurări. Casa este parte a contractului, un contractant, iar noi celălalt contractant. Ei bine, dintre aceștia doi, numai Casa de asigurări face regulile jocului, noi nu avem voie să facem nimic, doar să spunem că e prea de tot!”.

 

Nici în ajutorul bolnavului, nici în cel al sistemului

Rigiditatea și obtuzitatea sistemului asigurărilor de sănătate lovesc în primul rând în pacient: „Ne confruntăm cu un soi de protocoale care sunt limitative pe criterii economice, nu medicale. Să vă explic… Eu, ca medic de familie, văd că pacientul meu are un spasm bronșic. Îl aud, sunt niște semne speciale.

Nu pot să prescriu un inhalator cu corticosteroizi locali, fiindcă sistemul îmi cere scrisoare medicală. Adică eu trebuie să-l trimit la un medic specialist, un medic pneumolog, pacientul fiind într-o criză, adică nu foarte bucuros că trebuie să se mai ducă la un alt medic, pe care îl găsește, nu-l găsește, trebuie să-și facă planificare și așa mai departe…

Sau îl văd pe pacientul bătrân că e deprimat, că e insomniac, dar nu pot să-i prescriu compensat, nu îi pot da decât rețetă simplă, fiindcă sunt limitată de această scrisoare medicală.
Noi asigurăm doar 70 la sută din asistența medicală, deoarece ni se ridică aceste bariere legislative, care nu vin nici în ajutorul bolnavului, nici în ajutorul sistemului, al economisirii banilor din sistem, pentru că te mai duci la un furnizor de servicii medicale care și ăla trebuie plătit…”.

 

Legi cu dedicație

Un alt aspect pe care medicii de familie îl consideră incorect este funcționarea cabinetelor de acest gen în cadrul centrelor medicale, al policlinicilor:

„Centrele medicale, printr-un pacient de la medicina de familie, sug bani din diferite specialități prin trimiterile pe care le face medicul de familie. Dacă medicul de familie nu este independent, dacă nu este pe propriile-i picioare, dacă nu are cabinetul lui și este într-un SRL din ăsta cu multe specialități, el face ce i se spune ca angajat.

N-ar trebui să existe cabinete de medicină de familie în aceste centre medicale! Acest lucru se întâmplă pentru că se fac legi cu dedicație. Acel pacient merge, fie că e nevoie, fie că nu e nevoie, la toate specialitățile policlinicii respective, prin trimiterile care se fac în lanț, de tip suveică. Din ce am auzit eu, medicii de familie care sunt angajați în aceste centre medicale au o normă de bilete de trimitere pe care trebuie să le facă în specialitățile clinicii respective!”.

 

Dezechilibru uriaș între urban și rural, în Timiș

Discrepanța dintre numărul de medici de familie din Timișoara și totalul omologilor din satele și comunele județului Timiș este o problemă cu specific local, pe care n-au știut să o gestioneze CJASTM și Direcția de Sănătate Publică Timiș:

„În Timiș avem al doilea număr de medici de familie după București, avem o densitate uriașă. Densitatea asta este însă numai în urban, pentru că așa s-a permis, ceea ce nu este benefic pentru nimeni. Pentru pacient este mai ușor, fiindcă, de regulă, stă la coadă doar cinci-zece minute, după două-trei persoane. Dar problema este că devenim noi foarte vulnerabili și suntem dispuși să facem tot ce vrea pacientul, să nu plece de la noi. Este o concurență neconstructivă. Dar asta în urban, pentru că, la sate, sunt zone fără medici! Pentru asta sunt de vină Casa de asigurări de sănătate și DSP-ul, fiindcă nu au o viziune, o strategie de a dispersa cadrele medicale în teritoriu”.

 

Autoritățile mint cu nerușinare

Subfinanțarea medicinei de familie este un alt punct nevralgic al sistemului de sănătate, problema nefiind aceea că nu sunt bani, ci că aceștia sunt direcționați voit doar în anumite zone: „Au fost făcute zeci de demersuri, în ani de zile, de către reprezentanții noștri de la București, pentru finanțarea corectă a medicinei de familie.

Noi avem un procent la jumătate față de media europeană, cu toate acestea asigurăm 70 la sută din asistența medicală. Dar autoritățile mint, mint cu nerușinare. Noi am cerut rectificare bugetară, reprezentanții noștri de la București au făcut scrisori de ani de zile, au cerut să se facă o alocare corectă a resurselor.

Ni se spunea că nu sunt bani, că nu dau Finanțele, era tot așa, un ping-pong între instituții, până când, într-un final, Ministerul de Finanțe a spus că n-a avut niciodată nici o solicitare de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), pentru că aceasta este ordonator de credite, ea este cea care trebuie să știe ce și cum. Or Casa de asigurări n-a cerut niciodată pentru medicina de familie, dar ne minte că nu există, că nu sunt bani.

Noi, medicii de familie, suntem neatractivi, pentru că nu avem finanțare, nu suntem interesați în achiziții, oferire de bonificații celor care au de vândut aparatură, medicamente, materiale. Finanțările se fac acolo unde trebuie, în spitale, managerii spitalelor sunt cei care au banii pe mână. 80 la sută din fondurile sănătății se duc în spitale, acolo este grosul, iar cei care contractează cu spitalele probabil dau și șperț”.

Poate acum înțelegem cu toții de ce DNA dă iama periodic printre şefii Casei Naționale de Asigurări de Sănătate…

Imagine de arhivă