În materie de utilități se merge înainte într-o comună timişeană

masloc 2

Pentru orice administrație locală, modernizarea înseamnă, înainte de toate, drumuri și utilități la standarde. Zona rurală se confruntă însă nu cu lipsa de proiecte în acest sens, ci cu cea de finanțări.

O radiografie a progresului făcut în introducerea utilităților în cele trei sate aparținătoare de comuna Mașloc arată că alimentarea cu apă există sau este în curs de finalizare, iar canalizarea e încă un proiect, în așteptarea banilor necesari ca să devină realitate. Astfel, reședința comunei are apă din anul 2007, rețeaua fiind predată operatorului regional Aquatim.

Și în satul Alioș, sistemul este funcțional, dar de avantajele lui nu beneficiază decât parțial gospodăriile, pentru că, până în prezent, au fost branșate doar 160 dintr-un total de 400.

Racordarea va continua în acest an. Și în satul Remetea Mică a fost realizată rețeaua, dar încă nu este funcțională, pentru că executantul are o problemă cu achiziția stației de ozonare, conform primarului Ionel Lupu.

În privința asigurării serviciului de alimentare cu apă în aceste două localități, rețelele vor fi predate tot la Aquatim, după expirarea perioadelor de garanție. În privința canalizării, cum spuneam, există doar o cerere de finanțare depusă la Ministerul Dezvoltării.

Se speră ca Mașlocul să prindă un loc într-o eventuală a treia listă a Programului Național de Dezvoltare Locală.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “În materie de utilități se merge înainte într-o comună timişeană

  1. O radiografie a progresului- din 27 de ani in 27 – câte o treaba și aia pe un sfert facuta – e bine . La mulțe și spornice decenii – care o ți mai fi pe acolo .

Dă-i un răspuns lui Vasile Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *