“Lupii tineri” au preluat conducerea Camerei de Conturi Timiș

Camera Conturi timis

De la începutul acestei luni, Camera de Conturi Timiș (CCT) funcționează într-un sediu nou, pe același Bulevard al Republicii, dar la un alt număr, lângă benzinăria Mol.

Pură coincidență, nu doar sediul instituției e nou, ci și șeful acesteia: directorul-adjunct Florin Cornel Popovici s-a prezentat la concursul organizat de Curtea de Conturi a României (CCR) și, cu o medie general de 9,09 (9,80 – la scris, 8,37 – la oral), și-a adjudecat postul de director, ocupat până acum de interimarul Vasile Melciu. Dincolo de această noutate, un aspect iese în evidență: Florin Cornel Popovici este primul director plin al CCT de după 1990 care ocupă funcția ca urmare a unui concurs, nu a unei numiri!

De altfel, Camera de Conturi Timiș a fost condusă, vreme îndelungată, de actualul pensionar Ionel Ștefan, cu excepția a șase ani (2002-2008), când acesta a activat în instituția centrală, în calitate de consilier de conturi, perioadă în care la conducerea CCT s-a aflat Carolina Nebunu. Plecarea la pensie a lui Ionel Ștefan, în toamna lui 2015, a fost urmată, cum spuneam mai sus, de interimatul lui Vasile Melciu.

Ca o paranteză, înscăunarea, chiar și temporară, a domnului Melciu a provocat o “vie satisfacție” la vârful Primăriei Timișoara. Nu de alta, dar nepotul lui Vasile Melciu este asociat cu fiica celebrului fost secretar al PMT, Jean Cojocari, în biroul notarial care funcționează în imediata apropiere a Palatului Dicasterial. Ca atare, șefii din primărie aveau toate motivele să jubileze…
În vârstă de 46 de ani, Florin Cornel Popovici și-a început cariera la Camera de Conturi Timiș în anul 2003, după o perioadă de patru ani în care a activat ca inspector fiscal la Finanțele Publice Timiș.

Din ianuarie 2015, după ce a susținut un concurs la București, a ocupat funcția de director-adjunct, pentru ca, din această lună, să preia conducerea deplină a CCT.

Din informațiile noastre, domnul Popovici are un background profesional destul de spectaculos, astfel că ascensiunea sa în carieră nu pare a fi întâmplătoare. De pildă, “dosarul finanțării lui Poli” – în care mai mulți foști conducători ai Consiliului Județean Timiș și ai Primăriei Timișoara, printre care Constantin Ostaficiuc și Gheorghe Ciuhandu, au fost trimiși în judecată de DNA (grupul CJT a și fost condamnat la închisoare cu executare de prima instanță) pentru că, în perioada 2008-2011, au dispus abuziv și ilegal plata din bugetul public a mai multor milioane de lei către clubul de fotbal condus de Marian Iancu -, acest dosar a fost instrumentat de procurorii DNA pornind de la raportul de control întocmit, în anul 2012, de Florin Cornel Popovici, în urma auditului efectuat la CJT și PMT, alături de un alt coleg, Florin Popovici (coincidență de nume).

Alt exemplu: dosarul decontărilor fictive de la Selfmed, în care procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție i-au trimis în judecată pe patroana clinicii mai sus menționate, Diana Nicoară, și pe fostul director general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Timiș (CJASTM) și ex-coordonator regional în cadrul Direcției Generale Monitorizare, Control și Antifraudă a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Cristian Careba, a plecat de la controlul efectuat de echipa de audit alcătuită din cei doi Popovici la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș, în anul 2013.

În februarie anul trecut, “breaking-news”-urile televiziunilor de știri anunțau telespectatorii că fostul primar al comunei Tormac, Aurică Băran, și fiica sa au fost prinși la graniță pe când încercau să părăsească pe furiș țara, după ce tocmai aflaseră că au fost condamnați definitiv la închisoare cu executare. Cei doi au încasat șapte, respectiv trei ani de închisoare pentru fraudarea fondurilor europene, iar dosarul încununat cu succes al DNA-ului pornise tot de la raportul de audit al echipei Popovici – Popovici, întocmit în urma controlului efectuat la Primăria Tormac.

Soarta ex-primarului din Tormac a avut-o și fostul șef al Direcției Patrimoniu a Primăriei Timișoara, Nicușor Miuț, care a început, în vara anului trecut, să-și ispășească pedeapsa de patru ani de închisoare, încasată pentru trucarea unei licitații în celebrul “dosar Heaven”. Numitorul comun în cazurile lui Aurică Băran și Nicușor Miuț a fost, desigur, echipa de audit Popovici – Popovici, al cărei raport întocmit în anul 2009 a stat la baza dosarului instrumentat ulterior de procurorii DNA.

Noua înscăunare de la CCT nu mai e motiv de destupare a șampaniei în Primăria Timișoara. Dimpotrivă.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on ““Lupii tineri” au preluat conducerea Camerei de Conturi Timiș

  1. Rugam Camera de conturi sa se ocupe si de casele si terenurile de sub case, vandu-te in baza Legii 112. Casele au proprietari iar terenuriele, gradinile acestor imobile sunt in posesia camerei de conturi care le tine ca un fel de garantie in cazul in care fosti proprietari vor despagubiri. Uni am cumparat casele acum 20 de ani. Pana cand isi mai bat joc asa numitele institutii ale statului Roman joc de noi.
    Cand a vandut primaria casele, nu a informat cumparatorii cu este treaba cu terenurile. Nu va este rusine. Rezolvati odata problema si ocupati-va de fiecare casa in parte. Sunt destule cazuri in care fosti proprietari au fost despagubiti.
    Va rugam miscati-va odata.

  2. Camera de conturi „a auzit de comuna Sacosu Turcesc” unde primarul Koller „risipeste” banii pe lucrari fictive si tine satele ca in evul mediu. Cautati pe internet sa vedeti ce tunuri spectaculoase trage primaru. Urla lumea ca ca ala fura si nicio autoritate nu ia masuri.

Dă-i un răspuns lui alina Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *