Legea Statutului rezerviştilor voluntari a intrat în vigoare. Recrutările încep în maximum 3 luni

Leoreanu: S-a propus ca stagiul militar voluntar să poată fi făcut de femei şi bărbaţi cu vârsta între 18 şi 35 de ani

Legea privind Statutul rezerviştilor voluntari a intrat în vigoare la 01 ianuarie 2017, normele de aplicare a legii urmând să fie emise în termen de cel mult 90 de zile, după care Ministerul Apărării Naţionale (MApN) va încheia contracte cu aproximativ 2.900 de rezervişti voluntari.

Normele metodologice de aplicare a Legii privind Statutul rezerviştilor voluntari sunt în curs de finalizare şi vor intra in vigoare în primul trimestru din anul 2017, MApN urmând să încheie contracte cu aproximativ 2.900 de rezervişti voluntari, din care circa 2.300 de soldaţi şi gradaţi, 400 de subofiţeri şi maiştri militari şi 200 de ofiţeri.

MApN anunţă că în acest moment nu se pune problema reluării stagiului militar obligatoriu şi că voluntarii rezervişti urmează să primească, pe toată perioada în care vor beneficia de acest statut, 10 la sută din salariul de bază.

„Este vorba în esenţă despre un sistem care presupune o pregătire cu formare iniţială de trei, patru luni, o introducere în materie, asta în funcţie de cei care răspund acestei posibilităţi, respectiv dacă au sau nu au background pentru armată. După aceasta ar urma stagii periodice de o durată mult mai scurtă, de o săptămână, două săptămâni de reîmprospătare a cunoştinţelor şi menţinere a nivelului de instrucţie cu scoatere din producţie şi respectiv plata în toată această perioadă a unui procent, probabil 10 la sută din salariul pe care aceşti rezervişti voluntari îl au. (…) Ne uităm în 2017, într-o primă etapă, la un număr de aproximativ 2.900, după care va trebui să vedem care sunt nevoile de completare a rezervei noastre şi care este reacţia publicului. Reacţia de principiu pe care am înregistrat-o până acum este foarte bună. Nu cred că există susţinere în acest moment pentru reluarea stagiului militar obligatoriu şi nu cred că se pune problema”, a declarat ministrul Apărării, Mihnea Motoc.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Legea Statutului rezerviştilor voluntari a intrat în vigoare. Recrutările încep în maximum 3 luni

  1. Ooo, de s-ar introduce stadiul obligatoriu ce soc ar fi pt toti „baietii” astia din ziua de azi. Toti efeminatii astia care in afara de sorbit cafeaua prin baruri nu stiu sa faca nimic. S-a dus vremea barbatului care schimba o priza sau un bec prin casa, acuma au esarfa la gat, barba ca isus si tipa ca o fetita de 12 ani cand le sare un greier pe picior.

Dă-i un răspuns lui EU Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *