La doi pași de Timișoara, ca în epoca de piatră!

ghiroda 3

Curentul electric și apa care curge tot timpul la robinet sunt două facilități ale lumii civilizate cu care ne-am obișnuit atât de mult, încât ni se par de la sine înțelese. A fost deajuns, însă, o furtună, destul de intensă, într-adevăr, pentru ca aceste cuceriri ale vieții moderne să dispară într-o clipă și să ne trezim pe întuneric și în tăcere, la cheremul naturii.

Desigur, nimeni nu are pretenția că vreo autoritate de pe planetă s-ar putea opune unor fenomene meteorologice, dar revenirea situației la normal ar trebui să fie rapidă și fără discuții, mai ales că, din fericire, nu am avut de-a face chiar cu uraganul Irma, ci cu un mezociclon, cum explică meteorologii.

Citeşte şi: Ninge în Banat! Stratul de omăt măsoară patru centimetri

Totuși, la 72 de ore de la furtuna de duminică, 121 de localități timișene nu aveau încă acces la electricitate, fiind afectate câteva mii de persoane. În timp ce unii cetățeni susțin că autoritățile locale poartă responsabilitatea, șefii județului acuză furnizorul de energie electrică, iar acesta, la rândul lui, spune că face tot ce poate.

Locuitorii din Ghiroda nu aveau nici ieri, în totalitate, curent electric. Abia după ce una dintre persoanele domiciliate pe strada Făgăraș s-a prezentat la primărie și i-a luat mai tare pe reprezentanții autorităților, care susțineau că totul este în regulă în localitatea pe care o au în grijă, lucrurile au început să se miște.

Și-au făcut apariția cei de la Enel, au început să taie crengile rupte care afectaseră cablurile de electricitate, iar situația dădea, abia ieri pe la prânz, semne de normalizare.

”Suntem în secolul XXI, nu este posibil așa ceva! Nu știu cine poate trăi fără electricitate patru zile, în condiții civilizate. Dacă nu avem curent, nu avem nimic. Ni s-au decongelat frigiderele, am fost nevoiți să aruncăm toată mâncarea, copiii învață la lumina lumânării, nu putem să călcăm o cămașă, să spălăm o haină… La doi pași de Timișoara, trăim ca în epoca de piatră. Nu se poate așa ceva!“, își varsă oful unul dintre ghirozenii pentru care, de patru zile, timpul pare să fi dat înapoi cu cel puțin un secol.

Situația pare cu atât mai inexplicabilă cu cât, dincolo de strada Făgăraș, lucrurile reintraseră, încet-încet, în normal, astfel că, în majoritatea zonelor din localitatea megieșă Timișoarei, civilizația reintrase pe firul de curent încă de marți. Mai mult decât atât, în aceeași zi de miercuri, gospodarii comunei erau convinși că prizele din întreaga Ghirodă funcționau ca înainte de vijelie. Dinspre strada Făgăraș, însă, situația se vedea cu totul altfel.

”Am sunat la Enel de s-a încins bateria în telefon. O vecină a apelat de nu mai puțin de 27 de ori! În cele din urmă, ni s-a transmis că furnizarea energiei electrice se va relua în jurul orei șapte seara. A trecut ora șapte, a trecut și ora opt, a trecut toată noaptea și astăzi (ieri – n.r.) firele erau în continuare rupte la noi pe stradă. Ieri, viceprimarul era convins că totul e în regulă în comună, dar n-a venit să constate cum stă treaba de fapt“, se plânge în continuare ghirozeanul cu „epoca de piatră“.

Ce-i drept, nemulțumirea lui pare cu totul justificată, în condițiile în care edililor locali nu le-ar fi fost prea greu să ia cunoștință de situația în care se găsesc localnicii de pe strada Făgăraș, dat fiind faptul că aceasta din urmă se găsește taman în spatele… primăriei.

 

Electricitatea lipsea în 121 de localități timișene

Situația din Ghiroda nu este singulară în Timiș, iar viteza lentă de reacție a Enel i-a determinat pe prefectul Eva Andreaș și pe președintele consiliului județean, Călin Dobra, să dea publicității un comunicat comun, în care se arată:

„Considerăm intolerabil ca la trei zile de la furtuna de duminică, 17 septembrie, în județul Timiș să mai existe 121 de localități nealimentate cu energie electrică. Sunt, la ora actuală, aproape 4.500 de timișeni care nu au locuințele alimentate cu energie electrică, li se alterează mâncarea, nu au condiții minime de trai.

Asta, ca să nu mai vorbim de instituțiile de învățământ, de dispensare sau alte unități medicale în care se distrug vaccinurile, de spitalele în care actul medical este periclitat, iar sănătatea timișenilor este în pericol.

Atitudinea Enel Distribuție Banat este incalificabilă. În aceste condiții, vorbim de rea intenție sau incompetență, iar atitudinea sfidătoare a Enel este pe punctul de a scoate oamenii în stradă. Există semnale din partea mai multor primari din județul Timiș care ne-au informat că timișenii vor să protesteze la adresa furnizorului de energie.

Am făcut solicitări către Ministerul Energiei, ne-au trimis echipe de sprijin de la alte sucursale Enel din țară, însă, cu toate acestea, lucrurile nu se mișcă. Încă de luni, prim-ministrul României, Mihai Tudose, a cerut Enel, în cadrul Comandamentului Județean pentru Situații de Urgență Timiș, să acționeze pentru reluarea alimentării cu energie electrică a tuturor localităților și s-a promis că în două zile nu vor mai exista localități nealimentate în județul Timiș.

Marți, premierul Mihai Tudose a cerut Enel, din nou, în cadrul altui Comandament Județean pentru Situații de Urgență Timiș, să urgenteze remedierea defecțiunilor, declarându-se profund nemulțumit de modul de intervenție al companiei. Din informațiile primite de la primari ai localităților timișene și, de asemenea, de la cetățeni, la orice <<adiere>> de vânt se produc întreruperi în furnizarea curentului electric.

Cerem, încă o dată, public, companiei Enel să ia de urgență măsurile necesare pentru ca toate localitățile din Timiș și toți cetățenii acestui județ să beneficieze de curent electric și de condiții normale de viață pentru secolul XXI. Este intolerabil ca de trei zile, mii de locuitori ai județului să trăiască la lumina lumânărilor, și asta din cauza incompetenței Enel”.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

4 thoughts on “La doi pași de Timișoara, ca în epoca de piatră!

  1. Langa Ghiroda, Timisoara nu are curent! O parte din casele cartierului Ghiroda Noua nu au energie electrica de duminica, dar le telefonul Enelului tot ocupat sau nu răspunde nimeni.

  2. Nici în Timișoara nu e mai bine. În zona Ghiroda Nouă nu avem nici acum curent electric. Unele case avem hidrofor, așa că fără curent n-avem nici apă. S-a stricat mâncarea din frigidere și congelatoare, avem o grămadă de haine de spălat, folosim apă de la pompă, stăm pe întuneric, telefoanele le încărcăm la vecini și în cafenele. Cum ziceți voi, ca în epoca de piatră!

Dă-i un răspuns lui Iacob Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *