Jos pălăria! Dar ce facem cu… Șapca?

popa sapca 11

Tare îi mai place primarului Nicolae Robu să se mândrească cu proiectele și realizările lui, chiar dacă nu toate sunt pe placul timișorenilor…

Un exemplu în acest sens este și strada Popa Șapcă. În dimineața zilei de 13 octombrie 2017, însoțit de o trupă de funcționari loiali, edilul-șef s-a postat în intersecția străzilor Popa Șapcă cu Oituz pentru a deschide, personal, circulația rutieră pe artera la care s-a lucrat mai bine de un an. ”Haideți, poftiți și pe-aici!”, îi îndemna, zâmbind satisfăcut, pe șoferii care se deplasau prin zonă.

Lucrările nu au fost însă complet finalizate, termenul fiind prevăzut pentru vara acestui an. Totuși, chiar și în aceste condiții, șoferii s-au bucurat pentru că deschiderea pasajului însemna fluidizarea traficului în zona de nord a orașului.

Ca orice minune, și aceasta a ținut până… ieri, când, din cauza ploii torențiale, porțiuni mari din arteră au fost inundate. Cea mai mare problemă a fost la trecerea de pietoni semaforizată din apropierea Punctelor Cardinale.

Bălțile întinse de-o parte și de alta a carosabilului au făcut imposibilă traversarea străzii de către pietoni. Desigur, primarul nu a mai apărut prin zona în care cu câteva luni înainte îi invita pe participanții la trafic să accelereze cu încredere…


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Jos pălăria! Dar ce facem cu… Șapca?

  1. Nu este datoria unui primar de municipiu sa apara la fata locului de fiecare data cand ploua tare si se formeaza baltoace, asta ar trebui sa stie si autorul/autoarea articolasului de mai sus. Daca il facem pe primar raspunzator de toate gropile din oras, atunci… noapte buna. Dar la noi s-a incetatenit mentalitatea de a critica primarul, e ca la fotbal, se critica antrenorul, nu echipa, ca-i mai simplu sa dai unul afara decat 11 jucatori. Mi se pare ca nu este corect.

    1. Trebuie sa va contrazic. Primarul este șeful și el da ordinele. Salariații sunt simpli angajați terorizați deseori de gândul ca la ceea mai mică chestie sau întârziere primarul ii pune pe feisbuc. Dacă el e șeful și treaba iese prost atunci ar fi normal, ca un om responsabil și modest ce nu este, sa recunoască greșeală , sa o repare sau dacă nu se poate repara, sa plece. Nu am nicio treaba cu politica, afirm cu toată responsabilitatea ca primarul are o parte de vina pentru ce se întâmpla la popa șapcă dar și in oraș in general.
      Și as sugera un lucru foarte simplu, dacă acest inginer in informatica are curaj, sa se posteze in dreptul bălții de la popa șapcă și am sa-l rog sa nu se ferească la trecerea mașinilor. Am sa-i Invit pe timișoreni sa apese puțin pe accelerație dar așa cu simt de răspundere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *