Investitorii imobiliari fac legea într-o comună de lângă Timișoara

Dumbravita 6

Supuși la o permanentă bătaie de joc de către primărie, mai mulți cetăţeni ai unei comune de lângă Timişoara au luat calea tribunalului pentru a li se face dreptate.

V-am relatat într-un articol publicat în noiembrie 2017 cum Primăria și Consiliul Local Dumbrăvița și-au făcut o cutumă din servirea în regim de urgență a investitorilor imobiliari, cu tot ceea ce presupune treaba asta: apariția peste noapte, pe lista suplimentară, a unui proiect de hotărâre prin care se dă liber construirii de blocuri cu trei etaje și magazine la parter pe strada principală, deși specificul zonei este de case unifamiliale; votarea ultrarapidă, fără să stea nici măcar o zi în dezbatere publică, darămite 30 de zile; absența din cuprinsul hotărârii respective, cea cu numărul 66 din 2017, a precizării că este obligatoriu acordul vecinilor pentru ridicarea ansamblurilor colective cu regim mixt locuire și servicii; lipsa avizului Consiliului Județean Timiș, prevăzut de lege într-o situația ca aceasta, în care se aduc modificări regulamentului local de urbanism.

Așa cum era de așteptat, protestul celor o sută de familii afectate de noua inițiativă ilegală a administrației din Dumbrăvița n-a avut nici un ecou în primărie și în consiliul local, care i-au trimis pe oameni la plimbare. A se citi “în instanța de judecată”, unde familiile ignorate de edili au deschis două procese, unul pentru anularea HCL 66/2017 și unul pentru anularea autorizației de construire 802/2017.

O firmă de mezeluri… construiește blocuri

Odată puși pe drumuri oamenii, a apărut primul beneficiar al HCL-ului întocmit cu dedicație: Letiția Laba, unul dintre reprezentanții firmei de mezeluri “AGIL”, specializate de ceva vreme încoace în construirea de ansambluri rezidențiale.

bloc Dumbravita

Instantaneu din Dumbrăvița: în stânga – casă, în dreapta – (viitor) bloc

 

În baza autorizației de construire nr. 802/3.10.2017, investitorul imobiliar urmează a edifica un ansamblu de “locuințe colective și servicii în regim P+2E+Er (etaj retras), accese auto și împrejmuire” pe strada Petofi Sandor nr. 21 A. Nu se știe numărul de apartamente, acest lucru nefiind menționat nici în autorizația de construire, nici pe panoul aflat pe șantier.

Ce e pentru restul maxim pentru Malac e minim

Ăsta este, evident, doar un detaliu, reprezentantul celor o sută de familii care doresc ca lucrurile să reintre în legalitate, Liviu Bălăceanu, depunând eforturi intense pentru a intra în posesia autorizației și a documentației din spatele acesteia.

În prima fază, la solicitările în acest sens depuse în luna octombrie, primarul Victor Malac și arhitecta Luminița Munteanu l-au anunțat, în 7 noiembrie, pe Liviu Bălăceanu că “din cauza volumului foarte mare de lucru și neavând birou de copiat acte, termenul pentru eliberarea copiilor după documente este de minim 1 lună lucrătoare”.

Ce mai contează că legea spune că termenul maxim în care o instituție publică trebuie să răspundă este de 30 de zile, funcționarii din Dumbrăvița au regim special, la ei maximul devine minim. La primar PSD, deviză PSD: pentru că putem!

Inspectoratul Regional în Construcții Vest, o instituție inutilă

Șicanați și umiliți de șefii primăriei, localnicii din Dumbrăvița au fost luați de fraieri și de conducerea Inspectoratului Regional în Construcții Vest, care, sesizată cu privire la nelegalitatea emiterii de către primarul Victor Malac a autorizației de construire nr. 802/3.10.2017 și rugată să demareze toate procedurile legale pentru tragerea la răspundere contravențională a persoanelor răspunzătoare, a dat un răspuns paralel cu fondul chestiunii.

santier Dumbravita

Constructorul promite că va ridica blocul până în octombrie 2019. Să vedem ce spune instanța…

 

Inspectorul-șef Vergina Popescu a bătut câmpii cu grație și, în loc să explice ce măsuri a întreprins sau va întreprinde pentru a rezolva problema oamenilor, le-a comunicat petenților că, fiindu-i solicitat un punct de vedere de către Instituția Prefectului Timiș referitor la… legalitatea HCL 66/2017, i-a transmis prefecturii răspunsul pe tema respectivă…

Ce au întrebat oamenii și ce a răspuns madam Vergina?! Și, în loc să-și respecte fișa postului și să își trimită subalternii la fața locului, ca să constate dacă este adevărat sau nu ce reclamă petiționarii, doamna inspector-șef le comunică acestora, cu aerul că le face o confidență deosebită, că “Instituția Prefectului Timiș este abilitată, în conformitate cu prevederile legale, să anuleze în contencios administrativ autorizația de construire sau instanța de judecată conform acțiunilor întreprinse de dumneavoastră”.

Hai serios, doamna Popescu? Dar cu acțiunile ce ar fi trebuit întreprinse de dumneavoastră și oamenii dumneavoastră cum rămâne? Cum să răspundeți din birou că ar fi mai bine ca petenții să piardă timp și să-și consume nervii și banii prin sălile de judecată, pentru că domniile voastre nu vă puteți deplasa augustele trupuri din instituție?

O mostră de stat paralel, la Dumbrăvița

Acum, apropo de apelul la justiție, în 6 martie, la Tribunalul Timiș, este programat primul termen în procesul deschis de Instituția Prefectului Timiș împotriva Consiliului Local Dumbrăvița, pentru anularea HCL 66/2017. Ignorată de administrația din Dumbrăvița, căreia i-a cerut degeaba să revoce hotărârea respectivă, prefectura a făcut pasul următor.

Victor Malac 1Nici nu avea alternativă, pentru că Victor Malac și trupa chiar au făcut-o lată, prin încălcarea flagrantă a Legii 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, care spune că “documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism modificate fără respectarea prevederilor legale privitoare la avizarea și aprobarea acestora sunt nule”. Or, prin acea HCL 66/2017, consilierii locali din Dumbrăvița decideau de capul lor, fără să fi solicitat avizul obligatoriu al Consiliului Județean Timiș, că se pot construi blocuri cu trei etaje pe strada principală, printre case unifamiliale!

Bine, știau edilii dumbrăvițeni de ce nu solicită avizul CJT: pentru că, în decembrie 2015, Serviciul urbanism și amenajarea teritoriului din cadrul CJT trimisese o adresă către SC Procad SRL, firma angajată de Primăria Dumbrăvița să întocmească documentația de urbanism privind Planul Urbanistic General (PUG) al Comunei Dumbrăvița, prin care îi impunea un set substanțial de modificări și de completări ale documentației.

Printre acestea figurau și următoarele: “intercalarea unor zone verzi cu rol de protecție între zonele rezidențiale și zonele de servicii și depozitare propuse; evitarea prevederii de clădiri de locuit adiacent drumului național; identificarea zonelor destinate locuirii colective (amplasarea de clădiri înalte) cu evitarea alăturării acestora zonelor de locuit în sistem individual”.

constructii 2

Pe șantier, muncitorii trag tare

 

Cu alte cuvinte, primarul Victor Malac, arhitecta Luminița Munteanu și trupa de consilieri locali au făcut exact tot ce nu aveau voie să facă, au făcut taman pe dos, cu tupeu maxim și fără nici un fel de frică de consecințele legale. În absența oricărei reacții a parchetelor locale, indiferent de acronime, la Dumbrăvița, puterea de convingere a investitorilor imobiliari a înfrânt, încă o dată, forța legii.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

15 thoughts on “Investitorii imobiliari fac legea într-o comună de lângă Timișoara

  1. Dumbravita a decazut de cand acest Malac este primar. Pacat pentru ca in urma cu 12 ani era o comuna frumoasa si linistita , acum este o mare aglomeratie de blocuri si case, santiere pline de mizerie. Drumul este neincapator la traficul de masini care polueaza si cu noxe dar si cu praful ridicat in urma lor. E jale pacat.

  2. vreti sa blocati zona cu case sa ramane cu case,pentru infinit ha?uite ca nu se poate,lumea e incontinua schimbare,nu iti place?vinde casa si muta-te la urmatorul sat/comuna cum era dumbravita inainte

  3. Eu nu stiu de ce aveti pretentii. ?
    Nimeni nu respecta disciplina in constructii.Nici macar institutiile publice. Este la moda ,,cu cat incalci mai mult legea cu atat esti mai popular, iesi in evidenta ,scriu ziarele de tine, te poti lauda ca tu esti tare si mare si nimeni nu iti face nimic si le areti ziare de 2-3 ani vechime cu chipul tau.
    Asa este si cadrul legislativ se modifica in functie de ,,nevoile reale – ce ne incurca in lege modificam sa putem sa ne facem treaba linistiti” stiti de ce?
    Pentru ca ne permitem.Asa zic cei din adevaratul stat paralel. Cei care indiferent de partidul care este la putere au aceleasi functii caldute cu salarii frumusele si cu nepoti, fini,fice etc. In toate instituriile statului-adica detin controlul.

  4. Totul este varza in comuna ! Toata primaria este subordonata intereselor ” investitorilor „, care-s de fapt speculanti. Cum apare cate unul prin primarie toti sar drepti . S-au asfaltat ceva strazi si s-au montat rigole ” care nu au scurgere ” casa inchida ochii lumea si in rest ei isi vad de treaba. Sunt neanfricati in a da aprobari si a modifica Puz-ul. Strazi cu trotuare de un metru , regimul de inaltime nu se respecta, aliniamentul caselor este facut dupa bunul plac al proprietarilor, presiune la apa nu, canalizare cu pompe pe teava de 100. Viceprimarul ce face ? El ce atributii are ?

  5. Persoanele afectate ,pot dovedi daca se ajunge la proces ca este o zona de locuinte tip unifamilale prin cat mai multe extrase cf ale tuturor vecinilor depuse la instanta

  6. Intreb votanții din Dumbrăvița,cum de re(alegeti)astfel de persoane fara viziune,caracter,doar sa-si rezolve interesele personale si a unui grup restrîns.Pacat de cea mai bogata comuna din Romania si păstorirea de un anonim sportiv.

  7. Cu acelasi lucru , de mostra de stat paralel , ne confruntam si la Giroc , pentru ca el poate si vrea doar el stapanul comunei , altfel nu ai cum sa-i spui , impreuna cu gasca de dezvoltatori imobiliari care au creat un peisaj urbanistic dezastruos si demn de toata jena , case , blocuri , calie peste gramada , fara o viziune , doar sa iasa bani profitind de navala orasului si a judetelor peste sat. E la indigo , aceeasi oameni , partide si oportunisti.

  8. Cel mai mare mister al actualei administratii din Dumbravita ramane cum anume si la ce anume foloseste bugetul local al comunei, care, din intamplare, este cel mai mare buget local comunal din tot judetul (cel putin). Constatam cu toti dumbravitenii la ce NU se foloseste: terenuri si strazi INECATE de gunoaie (exemplu liziera padurii la lac, terenurile de la sensul giratoriu cu benzinaria Socar), caini vagabonzi care umbla in haita aproape la fiecare colt, ambrozie peste tot, strada principala poluata maxim, drumurile- care sunt asfaltate- sufocate de masini, un cartier intreg de blocuri fara parcari (in spate la Hornbach). Este in primul rand o catastofa ecologica aceasta comuna „rezidentiala”!!! RUSINE edillor si rusine voua celor care locuiti aici pentru ca preferati sa intoarceti capul si sa va uitati doar in curtea casei voastre unde apropo, prin bunavointa dlui primar, se uita si locatarii de la blocurile invecinate!!!

Dă-i un răspuns lui Ionel Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *