Interviu cu Cristina Teodora Stanciu, solistă de muzică populară

– Un alt tânăr interpret, Marius Bodea, mi-a vorbit convingător despre tine. Da? Îi mulțumesc, îmi este coleg și prieten foarte bun. Curând o să apărem cu un duet. Nu suntem la prima colaborare. –Tu, acum doctorand în medicină fiind, cum ai ajuns la muzica populară. – De mică mi-a plăcut. Mama dintotdeauna a ascultat și este foarte interesată de ce se întâmplă în folclor – De unde atâta interes? – Când era mai tânără, a cântat. Iar eu, copilă fiind, fredonam prin casă câteva melodii. – Pe cine imitai? – Mi s-a spus, ulterior, că îmi plăcea foarte tare o piesă a doamnei Nicoleta Voica. Însă pe o scenă am urcat când aveam 11 ani. Era un spectacol în Parcul Copiilor din Lugoj, pe-atunci fiind în ”Ansamblul Lugojana”. Apoi, un timp, m-am ocupat doar de școală. Și când ai revenit la cântec? -În anul al doilea de facultate. – Ulterior, o contribuție la reușită a avut și participarea ta la concursuri și festivaluri – Da, și le consider, pentru un începător, necesare. Îl ajută să evolueze. Eu am luat câteva premii și mențiuni și au avut darul să mă motiveaze – Crezi în modele? – … Nu știu… Încerc să iau de la fiecare câte puțin. În primul rând, nu consider pe nimeni perfect, la fiecare interpret văd un defect pe care vreau să-l evit. Prefer să asimilez de la fiecare ce este mai bun. – Ce-mi spui despre repertoriu? – Am câteva melodii, create pentru mine, însă când situația o cere cânt piese din toate zonele țării. – Ai absolvit și Școala Populară de Artă din Timișoara, ca elevă a doamnei Ana Pacatiuș. Eu spun că e o șansă, ca să rămânem la modele, să stai lângă un astfel de interpret, să înveți. Spune-mi două lucruri esențiale ce le-ai dobândit de la dumneaei. -În primul rând, doamna Ana Pacatiuș m-a învățat să am încredere în mine. Al doilea, mama și dânsa m-au înțeles, susținut și împins în față, cum se spune. Pentru că am avut parte și de piedici. – Ce-mi spui despre costumul tău popular, pe care-l porți des? – Am mai multe. Le-am primit de la mama și sunt foarte vechi. Pe unele le-am recondiționat. – Acum, ca interpretă, în ce postură te afli? – Lucrez la două piese. La prima am făcut și videoclip, este un brâu pe șapte. – A doua? – Va fi un brâu mișcat. Și este vorba despre mine! – Poți da un detaliu? – Se numește Fată bănățeană. Atât! Mai mult, deocamdată, nu spun… – Sper ca noile melodiile să aibă succes. – Doamne ajută. -Mama vede-n tine ce ar fi vrut, ca solistă, să fie dânsa? – Da, cred că da. Ea, în primul rând, este cel dintâi care mă susține. Îmi spune totdeauna ce n-am făcut bine într-un spectacol, ce trebuie să fac în plus. Sau în minus, de ce nu! – Ce dorești să adaugi, curând, zestrei tale, câtă ai acum. -De la șase ani, o vreme, am studiat vioara, am fost elevă la Școala de Arte Frumoase ”Filaret Barbu” din Lugoj. Ceea ce mă ajută. Vreau să accentuez acest atuu. Și, desigur, doresc să-mi îmbogățesc repertoriul. Am în atenție tot ce mă poate ajuta. Țin să mai spun că am o bună colaborare cu Muzica Militară a Garnizoanei Timișoara, ceea ce îmi folosește. – Curând îți vei da doctoratul. Între medicină și muzică – nu te grăbi cu răspunsul – cine va avea prioritate? -Muzica!


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns