Înlocuitor pentru Grindeanu impus de la București

grindeanu 2 1

Conducerea centrală a Partidului Social-Democrat a decis să-l impună în funcția de șef al filialei PSD Timiș pe Petru Andea, fost deputat și actual secretar de stat în Ministerul Educației, numit în funcție tocmai de fostul premier.

Petru Andea este, de asemenea, și vicepreședinte al PSD Timiș. Deocamdată, nu este clar dacă decizia de excludere din partid a actualului președinte al PSD Timiș, Sorin Grindeanu, luată de Comitetul excutiv național, a ajuns în teritoriu.

Oricum, până la începutul lunii viitoare nu vor avea loc prea multe mișcări în organizația din Timiș.

„În 2016, pentru prima oară, organizația care în 2014 mi-a acordat un vot de încredere, PSD Timiș, a câștigat alegerile!

Este un rezultat care nu poate fi contestat de niciunul dintre membrii care au decis excluderea mea din partid și, cel mai important, este un rezultat care a arătat modul în care PSD Timiș a reușit să se apropie de oameni prin implicare și respect.

PSD a decis astăzi să pună în fruntea Organizației Timiş a Partidului Social Democrat o conducere bicefală. Nicio decizie, însă, luată de actuala conducere nu mă va determina să accept, ca membru de 21 de ani, că partidul trebuie să fie condus din Arad, una dintre cele mai slabe organizații PSD din țară, lucru confirmat de rezultatele obținute. Mergem înainte!”, scrie Sorin Grindeanu pe contul personal de Facebook.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 thoughts on “Înlocuitor pentru Grindeanu impus de la București

  1. Prin revenirea dinozaurilor la conducerea PSD Timis,scorul obtinut la ultimele alegeri nu va mai fi atins never.Bojin,Andea,Barsasteanu sunt fosile miscatoare cu gandire inghetata la nivelul Congresului 14 al PCR

  2. a castigat alegerile prin neprezentare la vot .anti psd-isti nemultumiti de oferta celorlalte partide nu sa-u prezenta la vot .daca semiolteanul grindeanu crede ca e mare sa candideze independent .si dottore sa crezut mare dar……tot pe lista psd-ului sia castigat imunitatea si nu la PiRiU sau independent.

  3. ROMÂNIA TREBUIE SĂ INTERZICĂ PARTIDELE CONSTITUITE PE CRITERII ETNICE (gen U.D.M.R.). ASTFEL DE PARTIDE SUNT O RUŞINE PENTRU DEMOCRAŢIE!

Dă-i un răspuns lui ghiocel trandafir poanta Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *