Îndrăgita interpretă de muzică Dana Rădneanţu: „În meseria noastră, trebuie mereu să te reinventezi”

– Cum aţi ajuns să aveţi o carieră muzicală? A fost greu până aţi devenit cunoscută marelui public?
– Mi-a plăcut muzica încă de când eram mică şi cântam foarte mult în perioada în care mergeam la şcoală, dar lansarea propriu-zisă a venit mai târziu. Nu a fost deloc uşor, pentru că succesul nu vine de la sine. Trebuie să faci multe sacrificii, este nevoie de răbdare, de ambiţie, de muncă asiduă şi de acceptarea tuturor greutăţilor cu care ajungi să te confrunţi.

Îmi amintesc că primele spectacole erau în condiţii total improprii, cântam în frig, în ploaie, pe vânt, dar eram mândră că sunt pe scenă. Este o senzaţie de neegalat şi nu îmi pare rău că a trebuit să trec şi prin acea perioadă, pentru că mi-a fost de mare folos în drumul meu în muzică, în cariera pe care am urmat-o. Acele încercări mi-au dat un mare impuls şi astfel am avut energia necesară pentru a urca pe alte trepte artistice.

– Când aţi simţit că începeţi să aveţi succes?
– Să nu credeţi că succesul a venit peste noapte. Cum vă spuneam, am muncit mult şi de-abia după o vreme mi-am dat seama că s-a schimbat ceva în viaţa mea. Lucrurile au evoluat într-un sens pozitiv după ce am scos primul abum şi am început să am apariţii la televiziune, să fie prezentă în concerte şi la diverse evenimente. Am cântat cu drag, din pasiune pentru muzică, iar apoi au venit şi avantajele financiare.

– Ce trebuie să facă un artist pentru a rămâne în preferinţele publicului?
– Nu este deloc uşor să păstrezi ritmul. Publicul nostru e foarte pretenţios şi doreşte mereu ceva nou, nu rămâne cramponat la aceleaşi preferinţe. Ca artist, pentru a-ţi menţine cota, trebuie mereu să te reinventezi. Publicul începe să aibă noi şi noi preferinţe şi trebuie să te modelezi după cerinţele lui. E foarte greu să rezişti dacă nu abordezi şi alte genuri muzicale.

Eu nu m-am rezumat doar la muzica populară şi am abordat-o şi pe cea de petrecere, iar acum încerc să interpretez şi muzica sârbească, un gen care are multă trecere la nunţi sau la spectacole. Dacă rămâi la un singur stil muzical, rişti să te plafonezi.

Concurenţa este foarte mare, iar tineretul care vine din urmă abordează o latură mult mai comercială. De aceea, intenţioneaz ca în viitorul aproiat să lansez câteva melodii de alt gen. În al doilea rând, imaginea este foarte importantă pentru un artist şi trebuie să faci multe sacrificii în acest sens.

Când lumea te priveşte, este atentă la orice detaliu şi pentru asta noi, cei de pe scenă, trebuie să avem grijă la imagine. Eu fac mult timp sport în timpul liber, pot spune că sportul e a doua mea pasiune.

Interviu publicat şi în suplimentul Ghid TV al ziarului „Renaşterea bănăţeană”.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns