INCENDIU de proporţii! Mai mulţi pompieri şi-au pierdut viaţa în lupta cu flăcările uriaşe – VIDEO

Mai mulţi pompieri şi-au pierdut viaţa în lupta cu flăcările după izbucnirea unui incendiu, joi seara, la un depozit de materiale plastice la periferia estică a Moscovei, acesta fiind cel mai recent incident dintr-o lungă serie ce a afectat capitala rusă în ultimul timp, relatează agenţiile de presă AFP şi RIA Novosti.

Contactul cu pompierii s-a pierdut în timp ce aceştia încercau să stingă incendiul puternic izbucnit în cartierul Golianovo din Moscova. În jur de 160 de pompieri şi 46 de autospeciale au fost mobilizate pentru stingerea focului, care s-a extins cu repeziciune pe o suprafaţă de circa 4.000 de metri pătraţi.

Potrivit unui comunicat al Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă rus, contactul cu cei opt pompieri s-a pierdut după prăbuşirea acoperişului clădirii. Ministerul a anunţat vineri că au fost găsite corpurile lor. „Corpurile colegilor noştri au fost descoperite în zona principală unde s-au concentrat căutările”, conform aceluiaşi text.

„Până la sfârşit, am sperat să-i găsim în viaţă, dar din cauza focului intens, a temperaturii foarte ridicate şi fumului gros, pompierii nu au fost în imposibilitate să iasă”, se mai menţionează în comunicat.

Pompierii decedaţi au fost printre primii care au sosit la locul incendiului şi au ajutat la evacuarea a 100 de salariaţi din clădirea în flăcări, au indicat responsabili ruşi. Focul a fost stins în cele din urmă vineri, la ora locală 07:44 (04:44 GMT).

An de an, numeroase persoane îşi pierd viaţa în urma incendiilor în Rusia, ţară care dispune de o infrastructură în stare precară, datând din perioada sovietică. La sfârşitul lunii august, cel puţin 16 muncitori kârgâzi au murit într-un incendiu la un depozit din Moscova.

Sursa: agerpres.ro


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns