Igor Bergler, „autor de UN bestseller”, are în lucru alte cinci cărţi

E timişorean, e regizor de film, specialist în naratologie şi, de mai puţină vreme, un prozator cu totul atipic pentru România. Romanul care i-a marcat debutul în literatură, „Biblia pierdută”, apărut la Editura Rao, a devenit, la numai câteva luni de la lansare, cea mai vândută carte autohtonă a ultimelor două decenii. Altminteri, Igor Bergler nu consideră că acest succes cu totul remarcabil l-ar fi schimbat în vreun fel.

„Eu nu am fost persoană publică. Da, prin natura lucrurilor, am ajuns să fiu cunoscut în anumite medii, am avut o emisiune la o televiziune din Timişoara, urmărită, probabil, de o mână de oameni. Am fost o apariţie sferto-publică, dacă vreţi, iar acum sunt… autor de << un >> bestseller. Este adevărat că o să urmeze şi altele – cinci sunt deja structurate şi lucrez la ele în paralel – dar, pe moment, nu mă pot numi, cu o singură carte, scriitor de bestseller-uri. Ideea <<Bibliei pierdute>> n-a apărut brusc. Ştiţi cum este? Ea creşte, se umflă în capul tău şi, la un moment dat, explodează. Asta s-a petrecut în aprilie 2013”, spune Igor Bergler.

Ne grăbim să-l întrebăm (cum altfel?) despre reţete şi cârlige aruncate către cititor. Un bestseller, şi mai cu seamă unul care ajunge rapid la acest statut, într-un mediu cultural mai puţin deschis fenomentului, presupune, în primul rând, tehnică. Şi tehnici. Şi un titlu menit să atragă atenţia. Nici o carte n-a fascinat mai mult omenirea decât Biblia, iar dacă, încă de pe coperta întâi, o declari…pierdută, declanşezi, odată cu pofta de lectură şi aventură, aviditatea după mister. Zâmbeşte şi ne mărturiseşte că, dimpotrivă, romanul lui <<face mişto de toate reţetele >>.

“E o carte-parodie, despre cum se face o carte după reţetă, construită în jurul lui Vlad Ţepeş. Aveam nevoie de un erou de anvergură, iar Iisus era deja luat”, punctează el, iar când îl iscodim dacă e vorba despre „bestseller anti-bestseller” se amuză. „Îmi place formula. Îmi permiteţi s-o folosesc şi eu, cândva?” Îi dăm acceptul.

„Scriu cărţi ca să mă distrez. Le propun cititorilor jocuri, pe diferite niveluri. Îi provoc şi îmi place să cred că romanul reuşeşte să ofere ceva şi pasionatului de enigme, şi omului mai simplu şi mai puţin cunoscător într-ale literaturii, dar şi exigentului care caută altceva. Am dorit să vin cu un produs cultural care semene întrucâtva cu filmele lui Chaplin”, adaugă.

Dacă tot pomeneşte de cinematogratie, îl informăm că am vrea să ştim cât l-a influenţat regizorul Bergler pe proaspătul prozator. Ne spune că mult, foarte mult.

„Cei ce vor citi << Biblia pierdută>> vor observa că are ceva foarte vizual. Practic, e făcută să fie ecranizată, dar nu în România şi în nici un caz cu buget mic. Sunt semne că e pe drumul cel bun, ceea ce e o premieră nu numai pentru un roman est-european, ci pentru orice carte non-americană. Eu am scris-o şi i-am dat drumul în lume. Nu mi-aş dori nici să-i realizez scenariul, nici să semnez eu regia, chiar dacă Pavel Şuşară mă laudă şi afirmă că romanul ăsta îi aduce aminte de filmele lui Tarantino. Şuşară e subiectiv, suntem prieteni de-o viaţă”, spune Bergler.

Tot de la el aflăm că printre alte amănunte inedite despre acest volum se numără şi faptul că a fost creat în numai patru luni, după o muncă de documentare care a însemnat dublul acestei durate.

„Să vă mai dezvălui ceva: sunt un tip lipsit de răbdare. Scriu haotic şi, când mă pun pe lucru, pot să fac asta vreme de 18 ore, fără întrerupere. Las totul să curgă. Apoi recitesc, corectez, cosmetizez şi gata. Acum, în funcţie de chef şi inspiraţie, mă ocup de celelalte proiecte. Abia când le voi duce la bun sfârşit voi fi, cum spuneaţi, autor de bestseller-uri”, mai spune autorul “Bibliei pierdute”.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns