Hoți prinși în timp ce scoteau banii de pe carduri furate

furt bancomat

Doi indivizi care au dat o spargere în Periam au crezut că a dat norocul peste ei, după ce au descoperit într-un portofel carduri, dar și codurile PIN ale acestora. Cei doi, unul în vârstă de 19 ani, celălalt, de 30 de ani, au intrat în imobil și au furat produse cosmetice și un portmoneu în care se aflau carduri bancare.

Descoperind și un bilet pe care erau trecute codurile PIN ale cardurilor, cei doi s-au grăbit să scoată 2.400 de lei, de la un bancomat din localitate. În acel moment, însă, au fost prinși de cadrele Secției 12 Rurale Periam. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și predat persoanei păgubite.

”În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și efectuarea de operațiuni bancare în mod fraudulos”, transmit reprezentanții Poliției Timiș.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Hoți prinși în timp ce scoteau banii de pe carduri furate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *