FOTO! Nervii şoferilor, întinşi la maximum la „încărcarea” pe autostradă de la Remetea Mare. Ce s-a întâmplat. UPDATE

autostrada 14

Traficul prin punctele de trecere a frontierei de la graniţa de vest a Rămâniei a fost crescut, înaintea Sărbătorilor de Paşti, când multe persoane au dorit să se întoarcă în ţară. Cu toate acestea, timpii de aşteptare nu au fost foarte mari. Polițiștii de frontieră au efectuat formalitățile de control pentru aproximativ 1.400.000 de persoane, dintre care 756.000 pe sensul de intrare și 644.000 pe cel de ieșire, precum și pentru 401.000 de mijloace de transport.

Dacă într-o perioadă normală, zilnic, tranzitează frontiera, în medie, 125.000 persoane și 37.000 mijloace de transport, în această perioadă, au tranzitat zilnic frontiera 175.000 de persoane, valorile de trafic fiind mai mari cu aproximativ 40 la sută.

În ultima săptămână, cel mai tranzitat punct de frontieră a fost Aeroportul „Henri Coandă”, unde s-au prezentat peste 247.000 persoane la controlul de frontieră, urmat de Nădlac II, cu peste 164.000 persoane şi Borş, unde poliţiştii de frontieră au verificat peste 114.600 persoane. Totodată, la frontiera cu Bulgaria cel mai tranzitat punct a fost P.T.F. Giurgiu, cu un trafic de peste 59.400 treceri persoane.

Pentru fluidizarea traficului s-au luat măsuri suplimentare, astfel, personalul a fost suplimentat, iar arterele au fost deschise la capacitate maximă. De ajutor este şi aplicaţia de pe site-ul www.politiadefrontiera.ro, care arată în timp real timpii de aşteptare la punctele de trecere a graniţei din România.

Tot de ajutor pare să fi fost şi vizita (vineri, 14 aprilie) ministrului de interne, Carmen Dan, la PTF Nădlac II, care a dorit să verifice personal dacă au fost luate măsurile necesare pentru a nu se înregistra aglomerație.

Dacă traficul în punctele de trecere a frontierei a fost destul de lejer, nu acelaşi lucru se poate spune despre intrarea pe autostrada Timişoara-Lugoj. La intrarea de la Remetea Mare, cozile se întindeau pe cinci-şase kilometri, şoferii având nervii întinşi la maximum.

a1
UPDATE
Luni, situaţia la punctele de trecere a frontierei s-a schimbat radical. Dacă la venire românii aşteptau cam 15 minute pentru a trece de punct, la plecare s-a aşteptat… 90 de minute în acelaşi punct: Nădlac II.

„Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că din cauza numărului mare de autovehicule care părăsesc țara, în puctul de trecere a frontierei Nădlac II (pe autostradă), pe sensul către Ungaria, s-au format coloane mari de autoturisme (timp de așteptare 90 de minute).

Autoritățile recomandă conducătorilor auto care doresc să se deplaseze către Ungaria să utilizeze și vechiul PTF Nădlac (timp de așteptare 30 de minute) sau PTF Turnu (timp de așteptare 10 minute)”, se arată într-un comunicat.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 thoughts on “FOTO! Nervii şoferilor, întinşi la maximum la „încărcarea” pe autostradă de la Remetea Mare. Ce s-a întâmplat. UPDATE

  1. Si ce s-a intimplat la Remetea Mare, venea coada de la Nadlac? Stimati ziaristi de la RB, va faceti de cacao. Voi aveti o traditie de aparat, Drapelul rosu va e mama!

Dă-i un răspuns lui O'Lae Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *