Florin Călinescu nu-l slăbeşte pe Liviu Dragnea. Actorul timişorean i-a transmis un nou mesaj

Liviu Dragnea a fost luat de ceva vreme în colimator de Florin Călinescu. Timişoreanul nu a ratat nici o ocazie de a-l lua peste picior pe şeful PSD, alintându-l… Liviulică.

De această dată, actorul l-a introdus în ”serialul” de pe pagina sa de Facebook şi pe deputatul PSD Eugen Nicolicea, cunoscut pentru diverse replici care au făcut deliciul românilor, una dintre ele fiindu-i adresată deputatului PNL Răzvan Prișcă, în cadrul unei emisiuni TV:

”Aşa de bine faceţi pe prostul că vă iese bine. (…) Mai poate să vorbească cineva de hămăiala ta?”. De această dată, Nicolicea și-a dat cu părerea despre raportul MCV.

”Livulică, la ce îţi foloseşte Nicolicea, un alt destoinic absolvent de drept? Zice ăsta despre raportul MCV că e plin de bazaconii și că ăia bat câmpii, dealurile, munții… Să îl laşi pe distinsul jurist Nicolicea să vorbească – să vorbească în general – e ca şi cum patriarhul m-ar pune pe mine să fac un dans la bară, la inaugurarea Catedralei neamurilor lor!”, a scris Florin Călinescu pe contul de socializare.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns