Florin Busuioc, mărturii despre refacerea după infarct. „Puțini oameni au o a doua șansă”

Florin Busuioc a mărturisit că viața lui s-a schimbat după ce a făcut infarct pe scenă, în timpul unui spectacol. Actorul spune că este recunoscător deoarece „puțini oameni au o a doua șansă”. Mărturisește că încă îl dor coastele și că nu poate să respire „tocmai bine”, însă, cu toate acestea, vrea să revină la teatru.

La mai bine de trei luni de la momentul în care a fost la un pas de moarte, Florin Busuioc a vorbit despre ce reguli trebuie să respecte pentru a-și proteja sănătatea. „Nu sunt perfect, sunt în refacere spre perfecţiune.

Puţini oameni au o a doua şansă. Asta e adevărat (…) Nu mă mai agit atât de tare, e unul dintre lucrurile pe care încerc să le fac acum după întâmplarea nefericită, nu mă mai agit. De asta nu fac încă ştirile de dimineata, o să revin şi dimineaţa. Mă apuc şi de teatru”, a declarat Florin Busuioc, pentru știrileprotv.

„Aştept să îmi mai treacă puţin coastele, coastele mă împiedică să respir normal şi repiratia e mai complicată, mai de câine aşa, nu mă lasa să fac efort de vorbire foarte mare, dimineaţa eu având vreo 10-12 intervenţii am zis mai stau un pic să mi se mai refacă coastele, nu mai iau niciun medicament de durere” Actorul spune că îi este recunoascător colegului său care i-a salvat viața.

„Coastele mi le-a rupt colegul meu Bogdan Talisman care mi-a făcut resuscitare şi care m-a salvat astfel pentru că dacă nu mă resuscita, nu ajungea oxigen la creier şi eram o legumă (…)

El am ai avut o experienţă, are o poveste ciudată cu tatăl lui, care s-a prăpădit sub ochii lui neştiind ce să facă, tot de la un infarct, şi a zis pe ăsta nu-l mai pierd”, a mărturisit Florin Busuioc. Busu a spus că a fumat, însă a fost nevoit să renunțe la acest viciu.

„Am fumat. Tot aş face acelaşi lucru, aş lua-o de la capăt cu aceleaşi prostii, nu cred în această minte a tânărului care a trecut prin experienţa bătrâneţii, a redevenit tânăr şi nu mai reia greşelile. Nuuu. Le trăieşte plenar (…) M-am bucurat de toate, acum mă bucur de cea mi-a mai rămas şi de ce pot să mai fac. Medicii nu mi-au recomandat o dietă extraordinară. Azi am mâncat o salată, nişte humus. Mai sănătos, acum după ştiri mă duc la o masă la nişte prieteni”, a spus Florin Busuioc.

Actorul spune că acum vrea să slăbească 10 kilograme și să respecte recomandările medicilor pentru a se recupera. „Fără grăsimi, fără împins, fără cărat şi mers pe jos. N-am mers pe jos foarte tare înainte şi probabil şi asta a contribuit la infact. Acum, mersul pe jos e chiar magic. Am un capital de simpatie foarte mare, nu ştiu de ce, eu sunt cam nesimţit şi neplăcut de felul meu. Eu nu sunt atât de drăgălaş. Aşa pare la televizor’, a precizat Busu.

Florin Busuioc este un cunoscut actor și prezentator de televiziune din România. Cunoscut sub numele Busu, acesta este prezentatorul rubricii meteo de la Pro TV de foarte mulți ani. În luna noiembrie a anului trecut, Busu a trecut printr-un moment de cumpănă, atunci când a suferit un infarct la finalul unui spectacol de teatru pe care l-a jucat la Filarmonica Oltenia din Craiova. Florin Busuioc a fost externat de la Institutul Naţional de Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu la începutul lunii decembrie, după ce a suferit un infarct şi i s-au montat două stenturi la inimă, scrie .


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns