Exclusiv. Cel mai bogat primar din Timiş își ține secretă averea

parta 4

Din motive pe care el le știe, iar noi le putem bănui, primarul de azi, de ieri și dintotdeauna al comunei Parța, tehnicianul veterinar Mihai Petricaș, face tot ce e omenește posibil să-și țină averea la secret.

Primarul Mihai Petricaș
Primarul Mihai Petricaș

Așa cum v-am dezvăluit într-un alt articol, pe site-ul primăriei, www.comunaparta.ro, edilul care se află la al patrulea mandat (!) nu a catadicsit să-și publice nici măcar o singură declarație de avere. La secțiunea respectivă, sunt publicate nouă declarații de avere (șase consilieri locali, doi funcționari publici și viceprimarul Ioan Dunca) dintr-un singur an, 2013, în rest pauză totală…

Declarații omise

Totuși, presat probabil să le dea puțină satisfacție și celor de la Agenția Națională de Integritate (ANI), primarul Mihai Petricaș și-a călcat pe suflet și a trimis la București trei declarații de avere, în 2008, 2016 și 2017.

CITEŞTE ŞI: Femeie tăiată la gât într-o piață din Timiş

Bun, ANI a luat ființă în 2007, iar pe site-ul acesteia se regăsesc declarațiile de avere și de interese începând cu anul 2008, așa că declarațiile din primul mandat de primar al lui Mihai Petricaș (2004-2008), poate cele mai importante, n-aveau cum să apară pe site-ul agenției. Dar unde sunt cele din perioada 2009-2015? Niciunde.

Cu cărțile pe față

Așa că ne mulțumim cu ce avem și vom face noi ceea ce Mihai Petricaș evită cu orice chip: vă vom dezvălui ce cuprinde cea mai recentă declarație de avere a acestuia, cea întocmită în 30 iunie 2017, dar vă vom semnala și discrepanțele și nesincronizările pe care le-am sesizat, comparând toate cele trei declarații de avere pe care le-am găsit pe site-ul ANI. Și o precizare: dacă edilul și-ar fi îndeplinit obligația de a-și publica pe site-ul primăriei declarațiile de avere, n-am fi recurs la acest demers.

CITEȘTE ȘI: Parcare în disprețul pietonilor pe Strada Liniștei

Lipsa crasă de transparență și minciunile pe care ni le-a servit în față domnul primar ne-au determinat să scoatem la suprafață ceea ce Mihai Petricaș încearcă să țină ascuns.

Acumulări pe ascuns, latifundiar peste noapte

Începem cu terenurile pe care domnul primar Petricaș le-a declarat anul trecut. Mai întâi, un teren forestier de 0,37 hectare, pe raza comunei Parța, cumpărat în anul 2004 și stăpânit împreună cu soția, în părți egale.

CITEȘTE ȘI: Timișoara se prăbușește sub ochii autorităților

Apoi un teren agricol în suprafață de 2,5 hectare, cumpărat în anul 2010, împreună cu un anumit Vlad Oprea, cu care deține acest pământ în părți egale.

CITEȘTE ȘI: Nou adjunct la Poliția Timiș

În 2016, primarul a mai cumpărat 0,789 hectare de teren agricol, împreună cu un anume Ioan Dăncilă (dintr-o discuție purtată cu domnul Petricaș, aflasem deja că acesta este un cioban venit din zona Sibiului, rudă cu soția sa).

„Perla coroanei” în ceea ce privește terenurile agricole declarate oficial de primarul Mihai Petricaș o reprezintă suprafața de 25,08 hectare (din care 4,58 hectare moștenite) ajunsă în proprietatea edilului și a soției sale într-o perioadă îndelungată, între 1997 și 2014.

Evident, o declarație de avere nu se întocmește în halul ăsta, de aceea declarațiile se depun anual, tocmai pentru ca acumulările de avere să poată fi transparente, nu poți apărea subit, după „n”-șpe ani de pauză, și să anunți senin că ai devenit peste noapte latifundiar.

Dispărut fără urmă

Un alt semn de întrebare: în declarația de avere depusă cu un an înainte, în 2016, domnul Petricaș menționase și un teren intravilan în suprafață de 1.079 de metri pătrați, cumpărat împreună cu soția încă din 1994; în declarația din 2017, acest teren nu mai apare deloc. Nici nu s-a construit nimic pe el, nici nu a fost vândut, pur și simplu a dispărut. Interesant, foarte interesant…

Două case și un spațiu comercial

Continuăm cu clădirile care figurează în declarația de avere din 2017 a primarului Mihai Petricaș. Trei la număr: o casă (2.132 de metri pătrați) cumpărată în 1998 împreună cu soția; un spațiu comercial (1.108 de metri pătrați) achiziționat în 2003, tot alături de soție; încă o casă (1.700 de metri pătrați), moștenită în anul 2006.

Un inexplicabil exces de zel

Rubricile „Bunuri mobile” (autovehicule/autoturisme, tractoare, mașini agricole, șalupe, iahturi etc; metale prețioase, bijuterii, obiecte de artă și de cult, colecții de artă numismatică a căror valoare însumată depășește 5.000 de euro) și „Bunuri mobile și bunuri imobile înstrăinate în ultimele 12 luni” sunt imaculate în declarația de avere completată în 2017.

În timp ce primarul Mihai Petricaș își umple conturile bancare, există localnici în Parța care-și doresc măcar pietriș pe uliță, dacă asfaltul e prea scump...
În timp ce primarul Mihai Petricaș își umple conturile bancare, există localnici în Parța care-și doresc măcar pietriș pe uliță, dacă asfaltul e prea scump…

Pe de altă parte, în declarația de avere întocmită cu un an mai devreme, în 2016, primarul Mihai Petricaș a menționat că a făcut două tranzacții imobiliare în anii 2005 și 2007, deși la rubrica respectivă se precizează clar că este obligatorie menționarea tranzacțiilor imobiliare făcute doar în cele 12 luni anterioare completării declarației! Cu alte cuvinte, domnul primar a făcut exces de zel și a anunțat în 2016 ce terenuri a vândut cu zece ani în urmă, deși nimeni nu-l obliga, un exces de zel ce contrastează vizibil cu lipsa de transparență care-l caracterizează pe Mihai Petricaș. Haideți să vedem ce a vândut dom’ primar în urmă cu mai bine de un deceniu și revenim mai încolo asupra stratagemei.

Când a spus adevărul, în 2008 sau în 2016?

Așadar, în anul 2005, primarul Mihai Petricaș a vândut două terenuri intravilane – nu se specifică unde erau amplasate și ce suprafață aveau – către Gheorghe Goia și Daniel George Petreuș (contra sumei de 6.000 de euro) și către Dorin Marian Otil, pe suma de 8.000 de euro.

Doi ani mai târziu, în 2007, domnul Petricaș a vândut un teren agricol către Ana Maghiaru și Victoria Groza contra sumei deloc neglijabile de 162.500 de euro! Nu se specifică suprafața, nu știm dacă terenul vândut de primar chiar valora atât sau, dimpotrivă, l-a vândut în pierdere. Bine, mai glumim și noi…

Toate bune și frumoase, doar că în declarația de avere în care chiar trebuia să menționeze tranzacția imobiliară făcută în 2007 – ne referim la declarația din 2008 -, domnul primar Mihai Petricaș a prezentat o altă variantă. Astfel, la rubrica respectivă a declarației din 2008, el a scris negru pe alb că, în 2007, a vândut un teren extravilan către un/o anume Ciorâcă, contra sumei de 150.000 de euro!

Secțiunea "Declarații de avere" de pe site-ul Primăriei Parța a încremenit în timp: nouă declarații din 2013, niciuna a primarului
Secțiunea „Declarații de avere” de pe site-ul Primăriei Parța a încremenit în timp: nouă declarații din 2013, niciuna a primarului

Deci nu mai pușcă nici numele cumpărătorului, nici suma menționată în declarația din 2016 și, oricum ai lua-o, tot prost iese pentru Mihai Petricaș. Dacă e vorba de același teren în ambele declarații, atunci de ce diferă numele cumpărătorilor și valoarea tranzacției? Dacă e vorba de un alt teren, atunci de ce în declarația din 2008 nu a fost menționată și acea tranzacție? Când l-am întrebat pe primar cum explică aceste inadvertențe, edilul ne-a declarat că nu-și mai aduce aminte, că a trecut mult timp, dar că toate actele au fost făcute la notar și că sunt în regulă. Nu știm cum sunt actele, dar declarațiile sigur nu sunt în regulă…

Acoperire oficială

Bun, să ne întoarcem acum la motivul pentru care (bănuim, nu știm sigur, că nu îi putem citi omului gândurile) a făcut Mihai Petricaș acel exces de zel: tranzacțiile imobiliare făcute în 2005 și 2007 și menționate în declarația din 2016, fără să îi ceară nimeni lucrul ăsta, ar trebui să reprezinte o acoperire beton pentru conturile doldora declarate oficial de primarul din Parța și pentru împrumuturile mai mult decât generoase acordate… membrilor familiei sale.

O sută de mii de euro în conturi…

Astfel, la rubrica „conturi și depozite bancare, fonduri de investiții etc.”, Mihai Petricaș a menționat, în declarația de avere din 2017, următoarele sume: 67.513 lei (depozit bancar deschis în anul 2008), 50.782 lei (fond de investiții/fond privat de pensii – 2016), 89.011 lei (depozit bancar – 2008), 51.485 lei (depozit bancar – 2007), 1.120 lei (cont curent – 2013), 192.859 lei (fond de investiții/fond privat de pensii – 2005), 4.065 lei (asigurare de viață – 2014). În total, 456.835 lei, adică aproape 100.000 de euro, o sumă frumoasă strânsă de destoinicul tehnician veterinar, autor al unei extrem de inspirate reconversii profesionale la începutul anilor 2000…

… și încă o sută de mii „împrumutați” familiei

Și asta nu e totul. Omul mai are și 1.414 acțiuni la SIF Banat Crișana (0,000258 la sută din totalul acestora), dar și un împrumut considerabil acordat fiicei sale, Florina Cristina Petricaș: 40.000 de euro! Așa tată să tot ai… Bine, dom’ primar n-a făcut discriminări: în declarația de avere din 2016, a mărturisit că i-a împrumutat tot 40.000 de euro și celuilalt copil, Florin Petricaș. Bașca încă 20.000 de euro acordați tot cu titlu de împrumut ciobanului Ion Dăncilă, ruda din Sibiu a soției sale.

Tot ce s-a făcut în Parța a fost legal: o spune… agentul agricol!

La ce sume are primarul Mihai Petricaș în conturile din bănci și „împrumutate” membrilor de familie, salariul pe care l-a ridicat anual de la primărie – 35.654 de lei în 2016 – și veniturile obținute din agricultură și creșterea animalelor – 20.000 de lei în 2016 – reprezintă niște mizilicuri.

Este evident că averea declarată oficial de Mihai Petricaș a fost făcută din tranzacții imobiliare, iar inadvertențele sesizate de noi în declarațiile întocmite personal de primar ar trebui lămurite de persoane care au competența necesară și prerogativele legale în acest sens.

Ne referim, în primul rând, la Instituția Prefectului Timiș, care, de 14 ani încoace, a închis ochii la toate ilegalitățile și neregulile din Primăria Parța, tolerând inclusiv situația inacceptabilă ca un agent agricol paralel cu legislația să vizeze de legalitate, pe post de secretar al comunei, toate documentele și actele emise în instituția respectivă!

Dom’ „secretar” Vinczan, supervizează – de 14 ani! – inclusiv împărțirea pământurilor comunei, punerile în posesie, vânzările și cumpărările de terenuri, totul a trecut prin filtrul „competenței” sale, nu trebuie să fii un geniu ca să realizezi cât de legale au fost majoritatea tranzacțiilor imobiliare care s-au făcut în Parța…

Cel mai tare din parcare

Vă amintiți celebra maximă a magnatului american Rockefeller „Pot să vă dau socoteală pentru fiecare ban, dar nu mă întrebați cum am făcut primul milion!”? Păstrând proporțiile, aforismul i se potrivește mănușă lui Mihai Petricaș, care are mai mulți bani în conturile bancare decât oricare dintre ceilalți 98 de primari din județul Timiș!

Sigur, vorbim de sumele declarate oficial, e posibil ca alți primari să fi umplut conturile familiilor lor sau să stea, pur și simplu, cu banii la saltea, dar, conform declarațiilor de avere consultate de noi pe site-ul Agenției Naționale de Integritate, Mihai Petricaș este, de departe, cel mai bogat edil din Timiș!

Oficial îi merge bine primarului de Parța…


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

5 thoughts on “Exclusiv. Cel mai bogat primar din Timiş își ține secretă averea

  1. AȘ VREA SĂ VERIFIVAȚI ȘI AVEREA D-LUI VICEPRIMAR CARE E SI PREOT,CE FEL DE PREOT?el știe întrebați-l vă rog cum a vîndut terenurile și dacă ce a vîndut a fost real

  2. Am vazut pe dl. Primar si pe Florinel ca fura ziarele din posta de la oameni luni cand vine ziarul. Cu cine sa vorbim de la ziar sa ne plingem ca nu am primit ziarul.

  3. Ăsta e copil mic față de ăla de la Giroc , adică tot pe varianta primar de ieri -de azi -dintotdeauna și pentru totdeauna , la ăla bogăție , adică cum ar spune unii lasă-l maică mai greblează și el dar uite ce drumuri , parcuri , trotuare , acareturi a facut , praf în ochii proștilor . Și împaiat il tin gastile de interese constructive dar mai ales ele , doar ele iubaretele de unde ar mai face , case , masini , etc , pentru ca el și numai el e foarte sensibil ca un adevarat macho la țiitoare. Dragă dana , pe unde o i fi e vremea .

Dă-i un răspuns lui Marian Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *