Eşti o persoană sinceră?

Eşti de o sinceritate totală, oricare ar fi riscul? Sau, din contră, cosmetizezi realitatea ori de-a dreptul minţi de îngheaţă apele? Pentru a afla cum stai din acest punct de vedere, răspunde la întrebările de mai jos.

1. Pentru a evita o ceartă cu prietenii, te vezi obligat să minţi. După un timp:
a. Te simţi jenat de câte ori îi vezi. – 2 p
b. Te simţi uşurat că ai scăpat de probleme. – 1 p
c. Nu scapi de remuşcări. – 3 p

2. Ai fost invitat la o expoziţie de pictură. Tablourile ţi-au displăcut, iar artistul îţi cere părerea asupra lucrărilor sale:
a. Îi spui că n-ai văzut în viaţa ta ceva mai urât. – 3 p
b. Îi spui că e genial. – 1 p
c. Te mulţumeşti să surâzi amabil. – 2 p

3. Ţi-ar surâde să fii producător de emisiuni televizate caritabile, căci te gândeşti că această meserie îţi permite:
a. Să fii faimos pentru generozitatea ta. – 2 p
b. Să ajuţi oamenii cu probleme. – 3 p
c. Să câştigi mulţi bani. – 1 p

4. Vărul tău vine să cineze la tine cu noua sa iubită. Este a treia pe care ţi-o prezintă în interval de o lună.
a. Îi zâmbeşti ironic. – 2 p
b. Îl întrebi ce mai fac celelalte două. – 3 p
c. Ţii secret tot ce ştii. – 1 p

5. Când te gândeşti la viaţa oamenilor fără adăpost din oraş, simţi:
a. Dezgust. – 1 p
b. Milă. – 3 p
c. Curiozitate. – 2 p

6. Soacra ta, care nu te-a plăcut niciodată, trebuie să se interneze în spital. Care e prima ta reacţie la aflarea veştii?
a. Ah, în sfârşit, trei zile de linişte! – 2 p
b. Săraca soacră! – 1 p
b. Ce noroc! – 3 p

7. Un prieten îţi datorează bani. Cum îl numeşti în gând?
a. Escrocul! – 3 p
b. Profitorul! – 2 p
c. Bietul cerşetor! – 1 p

8. Găseşti un mic melc în salata pe care ai comandat-o la restaurant. Îţi vine să-i arunci farfuria în cap chelnerului. Dar preferi:
a. Să părăseşti restaurantul fără să plăteşti acea salată. – 2 p
b. Să ascunzi discret melcul sub restul de salată. – 1 p
c. Să ţipi că este inadmisibil. – 3 p

Interpretarea rezultatelor

Mai puţin de 12 puncte: să fii sincer cu adevărat îţi pare un lucru imposibil. În cuplu, deşi depui eforturi să fii sincer, nu reuşeşti mereu. În afară de relaţia cu partenerul, toate celelalte tipuri de relaţii interumane ţi se par incompatibile cu sinceritatea. Sau aproape… Nu eşti deloc lipsit de înţelepciune, deoarece să le spui celorlalţi ceea ce gândeşti cu adevărat e riscant, întrucât îi poţi adesea jigni sau şoca. În concluzie, preferi să fii sincer în rare ocazii. Totuşi, nu fără temei se spune că minciuna are picioare scurte şi vei vedea că, îndrugând la tot pasul doar născociri, mulţi te vor ocoli.

Între 12 şi 20 de puncte: adevărul îţi pare indispensabil, însă doar în cazurile în care nu există alternativă. Nu-ţi place să minţi, dar uneori îţi spui că nu ai încotro. Sinceritatea ta depinde de situaţie şi de interes. Când vrei sa obţii ceva, eşti capabil să-ţi ascunzi adevăratele păreri sau sentimente, cu umor sau delicateţe, pentru a nu-i vexa pe alţii sau a nu-ţi şifona imaginea. Aşadar, reuşeşti să omiţi adevărul cu… sinceritate.

Peste 20 de puncte: simţi nevoia irezistibilă de a spune numai adevărul. Chiar dacă uneori tăcerea ar fi mai comodă. Franc şi deschis, vrei să fii incoruptibil şi nu-ţi schimbi discursul cum ţi-ai schimba şosetele. Atenţie, însă! Dacă gustul tău pentru sinceritate este lăudabil, s-ar putea ca atitudinea ta, de om care nu este dispus să facă nicio concesie, să le displacă celor care nu ţi se aseamănă şi, prin urmare, să-ţi cauzeze neplăceri. Dacă decizi să ai puţină imaginaţie pentru a înfrumuseţa adevărul, relaţiile tale cu ceilalţi vor fi mult mai agreabile. Nu spune nimeni să minţi, ci doar să uiţi anumite realităţi a căror dezvăluire nu serveşte nimănui, ba chiar te dezavantajează.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns