Este studentă la Jurnalistică, la Timişoara, dar vrea să dăruiască prin… cântec tot ce primeşte bun de la viaţă

– Am aflat că sunteţi studentă la jurnalistică şi asta mă bucură. Cum şi de ce aţi ales presa?
– Da, sunt în anul al doilea, şi aş spune, mai degrabă, că mass-media a fost prima mea pasiune. Faptul că persistă dorinţa de a face în continuare asta înseamnă că este, deja, o chemare.

– Credeţi că o să puteţi împăca gazetarul cu interpretul de muzică populară? Ambele profesii cer mult timp.
– Când eram mică, prin joacă, transformam fiecare loc în scenă, fie prezentam câte un spectacol, fie cântam, fie informam lumea. Ideea e că simţeam nevoia de public. Acum joaca e deja treabă serioasă şi iubesc mult ce fac. Da, cred că cele două activităţi se vor împăca foarte bine şi nu intenţionez să o neglijez pe vreuna. Sunt convinsă că în scurt timp îmi voi găsi locul potrivit în spaţiul mass-media, iar muzica e pură şi la fel de intensă, pasiunea.

– Ultima oară v-am văzut, pe scenă, la Beregsău Mare, în spectacolul prin care s-au marcat şapte sute de ani de atestare documentară. Aţi fost primită, într- o sală cu câteva sute de spectatori, cu mult, mult entuziasm. Când aţi încheiat recitalul, aceeaşi vădită apreciere. E clar, aveţi lipici la public.
-Evenimentul care a avut loc la Beregsău Mare a fost important şi pentru mine. Se spune că nu e bine să uiţi niciodată de unde pleci, iar eu cu siguranţă voi ţine minte toată viaţa satul meu, aşa cum s-a întâmplat în acea zi.

Simona_Hrihor– Nu e uşor să te impui ca interpret de muzică populară, până la urmă nici un lucru bun nu se face uşor. Aţi luat-o metodic, şcoala populară de artă, spectacole de mai mică anvergură. Aşa aţi fost sfătuită? Dacă v-aţi potrivit singură paşii, cu atât mai bine.
– Exact aşa m-am îndrăgostit de muzică: pas cu pas. Am început să fac dansuri populare, unde am descoperit că pot fi şi cântăreaţă. Pe urmă, în cadrul Şcolii Populare de Artă din Timişoara am fost îndrumată de profesoare şi artiste de renume, precum Desanca Lalici şi Carmen Popovici Dumbravă. Tot în perioada respectivă am învăţat ce nseamnă un spectacol: şi să cânt şi să prezint. Tot ceea ce sunt se datorează oamenilor care m-au ghidat, şi nu sunt puţini. Mi-a plăcut să mă las învăţată şi în continuare sunt deschisă spre a învăţa. Sunt sigură că lucrurile bune se obţin pas cu pas.

– Pentru că sunteţi la început de drum vreau să ştiu cum v-aţi gândit să-l parcurgeţi, de unde aţi plecat şi unde… visaţi să ajungeţi.
– Am plecat la drum cu modestie, dar cu credinţa că, atunci când îţi doreşti ceva cu tot sufletul, reuşeşti. Am ajuns, deja, mai sus decât am sperat şi se pare că soarta îţi scoate în cale oamenii potriviţi, la momentul potrivit, mai ales când ştii ce vrei.

Simona-Hrihor– Aveţi un model?
– Ca orice copil mi-am dorit să devin pe rând: Andreea Marin, Andreea Esca – pe plan jurnalistic – căci din muzică nu poţi copia, oricât ai dori, pe nimeni. Evident, sunt mulţi artişti pe care îi admir şi care mă inspiră. De asemenea, ne dorim să devenim ceea ce apreciem şi e firesc să ne identificăm cu diferite personalităţi, însă nu trebuie să exagerăm. Pe viitor vreau să fiu doar eu, Simona Hrihor, cu tot ce mă defineşte, fără tendinţa de a fi cum nu sunt, de fapt.

– Fac un gest colegial, cât o încurajare, şi invit studenta de la jurnalism Simona Hrihor să scrie finalul interviului. Sunt gata să notez!
– Profit de această oportunitate, şi vă mulţumesc, pentru a adresa un gând bun fiecărui om care a contribuit la dezvoltarea mea, atât ca om, cât şi în plan artistic. Îmi doresc să dăruiesc oamenilor, prin cântec, tot ce primesc bun de la viaţă.

Foto: Facebook


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Un raspuns la “Este studentă la Jurnalistică, la Timişoara, dar vrea să dăruiască prin… cântec tot ce primeşte bun de la viaţă

  1. Stiti care aspect al articolului mi-a placut cel mai mult? Acela cu mentionarea numelui solistei abia la final. Citesc articolul si trebuie sa ajung la final pentru a-i afla numele. Un articol ca la carte, nu-i asa, domn profesor?

Lasă un răspuns