Elena Băsescu a născut o fetiță

Elena Băsescu a născut luni, dis-de-dimineață, o fetiță. Este cel de-al treilea copil al mezinei fostului președinte al României, Traian Băsescu.

Mândru nevoie mare, bunicul Băsescu a făcut publică prima imagine cu bebelușul și a dezvăluit numele micuței.

Elena Băsescu a adus-o pe lume pe fiica ei prin cezariană, la o maternitate privată din Capitală, luni dimineață, cu câteva minute înainte de ora 8. Bebelușul a avut 3,77 kg și 53 cm la naștere și se numește Anastasia.

Cel care a dezvăluit toate detaliile despre cel mai nou membru al familiei Băsescu este bunicul Traian, fostul președinte al României. ”Bun venit pe lume, Anastasia!”, a scris Traian Băsescu pe contul personal de Facebook, în dreptul primei imagini cu nepoata sa, scrie click.ro.

Deşi Elena Băsescu a vrut să păstreze secretul în ceea ce priveşte data la care va aduce pe lume al treilea copil, tată ei a dat-o de gol în urmă cu ceva timp.

„Nu am întrebat-o dacă pot să spun public, dar o să spun, se pare că pe data de 4 (n.r. iunie) pentru că aia mică nu a venit în poziţie să iasă.

Ceilalţi doi au venit prematur, şi Traian şi Sofia (ceilalți doi copii ai Elenei n.r), asta mică e decisă să stea până în utlima zi. Abia o aşteaptă (cei mici – n.r). Ei cred că vine unul care se va juca direct cu ei, nu unul care plânge până se joacă cu ei”, declara Traian Băsescu.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Un raspuns la “Elena Băsescu a născut o fetiță

Lasă un răspuns