Edilii unei comune din Timiş au decis să ia taurul de coarne. Localitatea a fost, cândva, renumită în toată ţara

tabara bogda 1

Edilii unei comune din Timiş au decis să ia taurul de coarne. Localitatea a fost, cândva, renumită în toată ţara, ea fiind, în perioada interbelică, staţiune balneo-climaterică, apoi tabără de copii. Şi nu una oarecare…

Cea mai mare tabără şcolară din Banat, cea de la Bogda, a ajuns o ruină. Zace nefolosită de 13 ani, răstimp în care a rămas în custodia Administraţiei Naţionale a Taberelor Şcolare, în ciuda unor încercări timide ale Consiliului Judeţean de a o prelua.

Este de neînţeles cum de nu s-a putut revigora acest obiectiv care, pe lângă faptul că e situat într-un frumos cadru natural, dispunea de o capacitate de cazare apreciabilă, bucătărie, sală de mese, teren de sport, mese din ping-pong, bazin de înot şi multe alte facilităţi.

Mai mult, este de amintit faptul că la Bogda a funcţionat, în perioada interbelică, o staţiune balneo-climaterică destul de renumită în toată ţara, dar nici sursa de apă cu proprietăţi curative nu mai este folosită.

Totuşi, edilii comunei Bogda, o unitate administrativ-teritorială pauperă, cu doar circa 500 de locuitori, a căror medie de vârstă trece de 60 de ani, au decis să ia taurul de coarne. Mai exact, consiliul local al comunei a votat deja pentru o solicitare oficială de a prelua baza respectivă de la Administraţia Naţionale a Taberelor Şcolare.

„În mod clar, nu vom putea reabilita obiectivul cu fonduri de la bugetul local. Ne gândim, însă, la variantele unui parteneriat public-privat şi la atragerea unei finanţări europene nerambursabile”, susţine Iasmin Iovănuţ, viceprimarul comunei.

El ne mai relatează că, recent, primăria a intervenit pentru îndepărtarea vegetaţiei foarte stufoase care acoperise drumul de circa un kilometru dintre sat şi tabără. Chiar şi aşa, e practicabil doar cu maşini de teren. E nevoie de investiţii serioase pentru ca tabăra să revină la viaţă, dar e important, deocamdată, că există, în sfârşit, voinţă la nivel local.

tabara bogda

Timişul dispune de doar două tabere şcolare, amplasate la Chevereş şi la Poieni-Strâmbu. Nu cu multe decenii în urmă, mai funcţionau asemenea obiective la Poieni şi Nădrag, dar cea mai mare tabără pentru elevi a fost cea de la… Bogda, care acum primeşte, din fericire, o nouă şansă.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Edilii unei comune din Timiş au decis să ia taurul de coarne. Localitatea a fost, cândva, renumită în toată ţara

  1. mi se pare ca avem si un inspector scolar general in Timis ,cu anumite cunostinte la capitalistii din Bucuresti ,sau gresesc cumva ?

Dă-i un răspuns lui birlic Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *