E strigător la cer… Cartelul achizitorilor de cereale din Timiş se pregăteşte din nou să-şi ia prada ieftin! Care sunt ultimele preţuri

Campania agricolă de vară va lua startul în curând, iar tranzacţionarea recoltelor devine pe zi ce trece un subiect tot mai fierbinte. În rândul fermierilor există deja temerea – bazată pe ceea ce s-a întâmplat în mod frecvent în ultimii ani – că achizitorii formează din nou un cartel, pentru a fixa preţurile la nivelurile care le convin. Este o suspiciune alimentată în această perioadă de ofertele foarte asemănătoare cu care sunt îmbiaţi fermierii timişeni.

Cumpărătorii de cereale au început să bată mai des la uşile producătorilor şi să le facă… apropouri. În această situaţie se află, de pildă, Ioan Turc, care are o exploataţie de cereale de mari dimensiuni la Beregsău Mare.

„Ultimele preţuri despre care am vorbit cu un cumpărător de cereale care m-a contactat sunt de 52-54 de bani pentru kilogramul de grâu, dar pentru cel nepanificabil mi s-a propus sub 50 de bani. Pentru orz oferă între 46 şi 48 de bani, iar pentru rapiţă preţul porneşte de la 1,45 şi lajunge la 1,50 lei.

Dar este încă devreme pentru a vorbi despre preţurile reale, pentru că mai sunt vreo trei săptămâni până la recoltare. Sunt mulţi factori care pot interveni între timp. Oricum, preţurile care sunt vehiculate acum sunt foarte mici. Pentru cei care nu realizează producţii mari va fi foarte greu să obţină un câştig, dacă preţurile care se vehiculează acum vor fi cele reale. În general, ofertele merg la limita rentabilităţii”, susţine Ioan Turc.

Achizitorii acţionează în… haită

Societăţile de panificaţie, se ştie, sunt reprezentate de o asociaţie patronală puternică, Rompan, care devine foarte activă în ceea ce priveşte comunicarea cu privire la piaţa grâului exact în perioada în care se apropie recoltarea, dar şi în săptămânile care urmează.

Traderii de cereale au, de asemenea, întâlniri la lumina zilei, anunţate oficial, cu oră şi loc de desfăşurare, unde discută despre ofertele de sezon, fără să le pese câtuşi de puţin că formarea de carteluri este pedepsită de legislaţia referitoare la concurenţă.

De partea cealaltă a baricadei, producătorii agricoli se află fiecare pe cont propriu. Cei mari şi foarte mari reuşesc mai uşor, desigur, să-şi eficientizeze valorificarea produselor. Mai greu este pentru cei mici şi mijlocii, mai ales dacă nu obţin nişte producţii satisfăcătoare. Indiferent de categoriile în care se încadrează agricultorii, însă, organizarea lor la nivel asociativ este… sublimă, dar aproape că lipseşte cu desăvârşire.

„Cartelul cumpărătorilor de cereale s-a reunit. Preţurile care se vehiculează sunt mici şi foarte mici şi nu îşi găsesc justificarea nici în cheltuielile pe care le au producătorii, dar nici dacă le comparăm cu cele de pe bursele internaţionale, unde cerealele se vând cu 50 – 60 la sută mai scump. Oare Consiliul Concurenţei nu poate constata ce se întâmplă? Nu mă refer neapărat la aplicarea de sancţiuni, dar măcar o analiză ar trebui efectuată. Influenţele cartelului achizitorilor de cereale sunt clare şi produc în mod evident distorsionarea pieţei”, susţine la rândul lui Nicolae Oprea, secretar executiv al Asociaţiei Producătorilor de Cereale şi Plante Tehnice Timiş.

Agricultorul, singur împotriva tuturor

Este un fapt real, desigur, că cei care cumpără cereale au tot dreptul să încerce să obţină produsele cu costuri cât mai reduse. Este, până la urmă, o afacere. Ce este de făcut, totuşi, pentru echilibrarea balanţei, astfel încât fermierul, cel care într-adevăr munceşte aproape tot anul şi îşi riscă şi banii investiţi, să obţină o răsplată corectă?

Probabil ar trebui ca Ministerul Agriculturii să fie mai implicat în ceea ce se întâmplă pe piaţa românească, dar şi să identifice posibilităţile optime pentru exporturi. În mod sigur, însă, lipsa de unitate a agricultorilor este cea care le dăunează cel mai grav.

„Negocierile pentru achiziţionarea cerealelor se fac personal, atât timp cât agricultorii nu prea au forme asociative care să le reprezinte interesele. Se înceacă tot felul de tertipuri pentru micşorarea preţurilor. De pildă, mi-a relatat un agricultor din Timiş că i s-au oferit 49 de bani pentru kilogramul de orz, dar cu condiţia să le spună altor producători că l-a vândut cu 45 de bani.

În alte părţi ale ţării se aplică legea tăcerii. În Bărăgan, de exemplu, fermierii refuză să spună cu cât vând, pentru că traderii i-au ameninţat că, dacă vorbesc, nu le mai cumpără produsele. Şi mai e ceva: Ministerul Agriculturii, din păcarte, nu intervine deloc în favoarea fermierilor. Instituţia dispune de departamente de marketing şi prospectare a pieţelor, dar în folosul cui lucrează acestea? Pentru marea masă a producătorilor agricoli, cu siguranţă nu”, afirmă Oprea.

Agricultura este, aşadar, precum o vacă de muls pentru cei care îşi concentrează afacerile – extrem de profitabile, fără un efort deosebit – pe tranzacţiile cu produse agroalimentare, dar e o adevărată loterie pentru cei care muncesc pe brânci tot timpul anului…