România a fost învinsă de Serbia cu 5-1

Robert Lupu a debutat cu stângul pe banca tehnică a naţionalei de futsal a României, 1-5, în această seară, cu reprezentativa similară a Serbiei. Antrenorul-jucător al Informaticii Timişoara şi-a lăsat acasă echipamentul, conducându-şi elevii numai de pe margine.

Începută cu o întârziere de 33 de minute cauzată de o defecţiune a autocarului cu care s-a deplasat delegaţia formaţiei vizitatoare, partida de verificare de la sala „Constantin Jude” a început cu sârbii în atac, care au deschis scorul repede, în minutul 3, prin Radovanovici.

Romania - Serbia futsal1-0 a fost rezultatul consemnat la pauză, după o primă repriză modestă a băieţilor în galben, care au fost salvaţi în două rânduri de bară, la şuturile lui Ristici (min. 7) şi Kokici (min. 18). Gazdele puteau egala chiar înainte de a intra la cabine, însă C. Matei a ratat atunci un penalty.

În actul secund s-au marcat cinci goluri şi barele au mai fost lovite de două ori. Filipovici a făcut 2-0 pentru selecţionata ţării vecine (min. 28), după ce anterior trimisese mingea în stâlpul porţii adverse, apoi Stoica a redus din handicap din centrarea lui Răducu (min. 31) şi românii au renunţat la portar, trimiţându-l în teren pe Al-Ioani, de la Informatica Timişoara, cu sarcini ofensive, undeva la mijlocul terenului.Vlad Iancu futsal

Riscul asumat de selecţionerul Robert Lupu avea să-i coste pe români primirea a încă trei goluri, acestea fiind semnate de Kocici (min. 36), Simici (min. 40) şi Stojkovici (min. 40). Băieţii în galben se pot lăuda doar cu bara lui Ignat (min. 33)…

La Serbia a evoluat şi Slobodan Janjici, de la alb-violeţii Informaticii, el fiind titular. Portarul Vlad Iancu a început la rândul său din primul minut în poarta României, părăsind terenul la începutul celei de-a doua reprize.

 


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns