Du-mă acasă, măi tramvai! O poveste pitorească

La vremea lui, tramvaiul cu abur sau tras de cai a revoluționat transportul în comun din marile orașe ale lumii. A căzut un timp în desuetudine, dar azi e considerat un mijloc de locomoție nepoluant și pitoresc.

Cu etaj și tras de cai

„Hei, tramvai, cu etaj și tras de cai“ – așa sună versurile binecunoscutului cântec.

Istoria consemnează că primele tramvaie și-au făcut apariția în Statele Unite, în prima jumătate a secolului al XIX-lea.

La vremea aceea, erau într-adevăr tractate de cai. Forma șinelor ducea însă la accidente frecvente.

Înlocuirea lor cu altele, inventate de un francez, a condus la o siguranță mai mare a transportului în comun și la răspândirea tramvaiului în marile orașe ale Europei – Londra, Berlin, Paris, Milano.

Mai rapide și mai confortabile ca omnibusurile (trăsurile cu mai multe locuri, folosite altădată în zonele urbane), tramvaiele rămâneau totuși costisitoare. Din acest motiv, tracțiunea mecanică s-a dezvoltat rapid și spectaculos.

Cu aburi sau cu aer comprimat

Începând cu 1873, au început să circule primele tramvaie cu aburi, apoi cele cu aer comprimat și cu apă supraîncălzită.

Primele variante electrice au fost prezentate publicului anul 1881 – însă doar la expozițiile internaționale de profil.

Pentru că alimentarea orașelor cu electricitate nu era încă bine pusă la punct, a mai durat câțiva ani ca să ia amploare transportul în comun total electrificat. Primul tramvai electric a fost dat în exploatare în 1885, la Sarajevo, pe atunci parte a Imperiului austro-ungar.

Tramvaie pentru turiști în Lipova și-n Constanța

La noi, s-a crezut multă vreme că primul sistem de transport urban pe șine ar fi apărut la Timișoara, în 1869.

Documente recente arată însă că, cu aproape un deceniu înainte de primul tramvai timișorean, vagoane trase de cai circulau în Lipova, o mică localitate de pe malul Mureșului.

În 1860, tramvaiul lipovean parcurgea o distanță de 4 km, între bazarul turcesc din centrul localității și băile de leac care începuseră să devină o atracție turistică.

Tot turiștilor le era dedicat și micul tramvai care circula între Constanța și Mamaia, în perioada interbelică. Le era dedicat „sezoniștilor“ care nu-și permiteau să închirieze o trăsură.

Timișoara: prima linie electrică

În 1871, la Bucureștiul se înființa „Societatea Română de Tramvaiuri“ și apăreau vagoanele trase de cai.

Prima linie electrică, cea purtând numărul 14, avea să apară peste 23 de ani. Străbătea Splaiul Independenței, trecea Dâmbovița pe pod, traversa bulevardul Regina Elisabeta și continua pe bulevardele Carol I și Pache Protopopescu.

Vagoanele erau vopsite în verde și aveau uși pe ambele părți. În Capitală, tramvaiele trase de cai au rămas în circulație până în 1929.

Foto: historia.ro

VEZI MAI MULTE AICI


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns