Detalii HORROR de la locul prăbușirii unui elicopter SMURD (18+)

Un elicopter SMURD, cu patru persoane la bord, s-a prăbuşit joi în jurul orei 14.20. Aparatul zbura spre Cahul să preia un pacient şi să-l transporte la un spital din Chişinău.

Două dintre cele patru victime sunt cadre medicale. Este vorba despre Gabriel Sandu, asistent, si medicul Dumea Mihaela, de la SMURD Iasi. Detalii de filme horror vin de la locul prăbușirii elicopterului SMURD. Elicopterul a căzut la pădurea de la intrarea satului. S-au găsit patru cadavre. Trei sunt carbonizate. Oamenii legii cercetează cazul.

„Cred că s-a prăbuşit din cauza negurii. Au intrat în pădure, s-au lovit şi au căzut. Durere mare. Cineva a încercat să salveze pe altcineva, dar şi-a pierdut viaţa. Erau imagini îngrozitoare. Am depistat bucăţi din cadavre. Rezervoarele au explodat de trei ori. Primul cadavru a fost scos înainte de bubuituri. Sunt vreo 40 de oameni la faţa locului”, a declarat primarul satului Haraî, raionul Cantemir, Iurie Bălănuţă, pentru Publika TV.

„Eram la mine, în biroul de la primărie. Avea o distanţă foarte mică de pământ. Vira când la stânga, când la dreapta. Era ploaie mare. Nu se vedea nimic. Era totul alb în faţă. Nu era vânt puternic. Nu ştiu dacă au fost explozii, era prea mare distanţa. Da, m-am speriat. S-a auzit o bubuitură. Au trecut câteva maşini de pompieri după 25 de minute, poate mai repede. Unii oameni s-au apropiat. Am văzut că au trecut mai multe maşini, am înţeles că sunt persoane carbonizate. Ei au încercat să aterizeze, dar nu au reuşit”, a declarat un alt martor.

„Am văzut o mână, un picior, căştile piloţilor. Martorii au scos un pilot cu tot cu scaun, dar doi erau arşi. Sunt trei cadavre. Au căzut în marginea localităţii. Nu sunt victime printre locuitorii satului. Au căzut în pădure. Nimeni nu a rămas în viaţă. Ploua tare. Poliţiştii strâng totul grămadă. E straşnic. Aproape este stadionul. Nu cred că pilotul a încercat să aterizeze pe stadion. Elicopterul avea viteză, dar zbura normal. Vântul e moderat acum, nu e puternic”, a declarat un martor.

„A fost un sunet straniu. Am ieşit afară să vedem ce se întâmplă. Martorii au văzut elicopterul care zbura cam jos. După 3-4 minute s-a auzit o bubuitură. Primăria vecină a confirmat prăbuşirea. Posibil au vrut să aterizeze pe un stadion. Elicopterul zbura la altitudine joasă, iarba era pătulită. Oamenii s-au speriat. Elicopterul avea viteză. E catastrofă. Vedem multe ambulanţe şi maşini ale pompierilor aici. Tot satul e bulversat”, susţine primarul localităţii Capaclia, Alexei Busuioc.

 

Sursa: stiripesurse.ro


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns