Deși a pierdut, Voința Biled laudă arbitrii partidei cu Progresul Gătaia

Mulţi conducători şi antrenori critică arbitrajele din eşaloanele inferioare, însă sunt şi voci care laudă prestaţiile oamenii care împart dreptatea pe dreptunghiul verde.

Nicu Bogdan, antrenor al nou-promovatei în „D” Voinţa Biled, a avut numai cuvinte de apreciere la adresa brigăzii de la partida din deplasare cu Progresul Gătaia, pierdută de echipa sa cu scorul de 3-2.

La centru a fost Florin Albu, iar la margini – Dinu Hotico şi Patrick Ştefan Sandu. Ultimul a fost cel mai lăudat.

Nicu Bogdan„Arbitrajul a fost foarte bun! Nu mă aşteptam de la un tuşier atât de tânăr să aibă o prestaţie aşa de bună. Când arbitrii merită felicitări nu văd de ce nu i-am felicita”, ne-a declarat Nicu Bogdan, vorbindu-ne apoi despre evoluţia scorului: „Am condus cu 1-0 din minutul 5, apoi gazdele au marcat de trei ori. Am mai înscris şi noi, din penalty, când scorul era 3-1. Gătaia este o echipă bună”.

Voinţa Biled nu a scăpat de problema jucătorilor care preferă campionatul judeţean de minifotbal. În urmă cu aproape trei săptămâni abia au venit 11 oameni la partida cu ACS Poli II Timişoara, continuată după pauză în inferioritate numerică, Drăguş grăbindu-se să plece pentru a evolua pe teren mic. Nici în următoarele două etape, la 7-0 cu Arsenal Flacăra Făget şi 2-3 cu Progresul Gătaia n-au venit mai mulţi fotbalişti. Rămâne de văzut câţi vor răspunde afirmativ apelului lansat pentru duelul de duminică împotriva celor de la Cocoşul Orţişoara (ora 14)…

„Avem în continuare probleme cu băieţii care sunt şi la minifotbal, am fost doar 11 şi la ultimele două meciuri. Cu Orţişoara va fi un meci destul de greu, dar sperăm să obţinem trei puncte. Sper să terminăm pe unul din primele zece locuri. Nu suntem o echipă bogată, poziţia actuală din clasament (n.r. – locul al 11-lea) este una onorabilă pentru noi. După meciul cu Orţişoara vom juca în deplasare cu Peciu Nou, apoi acasă cu Periam şi, în ultima partidă a anului, la Timişoara, cu Ripensia. Vrem să obţinem nouă puncte din aceste patru partide. În iarnă, aşa cum am mai zis, vom mai aduce trei-patru jucători”, ne-a mai spus Nicu Bogdan.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns