Deponeul „ecologic” de la Ghizela pute înfiorător

deponeu ecologic ghizela

Aşa-zisul deponeu ecologic de pe raza comunei Ghizela, în care se strâng toate deşeurile menajere ale judeţului Timiş, pute de-ţi mută nasul!

Toţi locuitorii comunei, mai cu seamă cei din localitatea Şanoviţa, aflată la mai puţin de doi kilometri de adevăratul munte de gunoi, se plâng de mirosul insuportabil pe care sunt nevoiţi să-l simtă aproape în fiecare zi, fiind scutiţi de el doar atunci când au norocul ca vântul să bată cu putere în altă direcţie decât spre locurile unde domiciliază.

Problema au ridicat-o şi edilii comunei, a fost dezbătută şi în cadrul Consiliului Judeţean Timiş, instituţie proprietară a deponeului, dar nimic nu s-a rezolvat Este fapt dovedit, deponeul este unul subdimensionat faţă de cantitatea reală de deşeuri care se adună acolo, astfel încât capacităţile sale de epurare nu fac faţă, iar asta se întâmplă deja de ani de zile.

„Disconfortul este foarte mare. Mai ales la orele dimineţii pute groaznic, iar mirosul de gunoi ne intră şi în case. Iar acest lucru se întâmplă de la darea în folosinţă a gropii de gunoi.
iosif sabau
Părerea mea strict personală este că la acest deponeu nu se respectă nişte faze tehnologice”, susţine Iosif Sabău, un om care domiciliază în Ghizela doar pe timpul verii, el fiind timişorean. Ne mai spune că şi-a cumpărat casa de vacanţă înainte de a fi înfiinţat deponeul, din gestică dând de înţeles că îi pare tare rău.

Omul locuieşte la circa şase kilometri de bomba ecologică. O distanţă, aşadar, apreciabilă, dar care nu-l scuteşte de duhoarea grea care se propagă în zonă.

Este jenant, totuşi, că o problemă atât de apăsătoare pentru nişte comunităţi timişene, dar şi pentru mediu în general, nu a fost nici măcar ameliorată, darămite rezolvată de instituţia vinovată de această situaţie, Consiliul Judeţean.

Să ne reamintim că locul în care s-a dorit iniţial să se amplaseze deponeul „ecologic” a fost în zona satului Covaci, adică la doar câţiva kilometri de Timişoara.

Capitala Banatului ar fi devenit, astfel, la propriu, cel mai împuţit oraş din ţară. Dar glonţul care le-a trecut timişorenilor pe la ureche i-a lovit, iată, pe locuitorii comunei Ghizela, care n-au nici ei vreo vină.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Deponeul „ecologic” de la Ghizela pute înfiorător

  1. Nu știu cum pute în Sanovita , Ghizela, dar în Chizatau nu mai poți sa respiri după ora 22,pe canicula stai cu geamurile închise, dacă le deschizi ,te SINUCIZI ,cui ii pasa? NESIMȚIREA este pina la cer,aviz amatorilor

Dă-i un răspuns lui O pensionara Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *