Demisie la vârf, de dragul soției

Ministrul norvegian al Transporturilor și Comunicațiilor, Ketil Solvik-Olsen, şi-a dat ieri demisia pentru a da prioritate, timp de un an, carierei soţiei sale, de profesie medic, gest salutat drept un exemplu în ceea ce priveşte drepturile egale pentru bărbaţi şi femei, informează AF

„A fost fantastic să fiu ministru al Transporturilor şi Comunicaţiilor şi, de fapt, aş fi continuat (în această funcţie) toată viaţa mea”, a declarat Solvik-Olsen, membru al Partidului Progresului (formațiune de dreapta, anti-imigraţie), aflat în acest post din 2013.

„Însă, am ajuns acum la o răscruce a vieţii, în care este rândul soţiei mele să-şi urmeze visul.

E un acord pe care l-am încheiat în urmă cu mulţi ani”, a explicat el la postul „TV2 Nyhetskanalen”. Soţia sa, Tone Solvik-Olsen, a acceptat pentru un an de zile un post de medic într-un spital de copii din SUA, a precizat el.

Această decizie a fost aplaudată îndelung pe reţelele sociale. „Tot respectul” sau „Un exemplu fantastic”, au reacţionat internauţii pe „Twitter”.

Pionieră la fel ca alte ţări nordice în materie, Norvegia se clasează pe locul doi, în urma Islandei, în ultimul raport al Forumului Economic Mondial cu privire la egalitatea dintre bărbaţi şi femei.

Potrivit mass-media din Norvegia, ministrul Petrolului şi Energiei, Terje Soviknes, şi el membru al Partidului Progresului, ar urma de asemenea să-şi cedeze portofoliul pentru a se dedica unor responsablităţi politice locale.

Partidul Progresului formează din 2013, alături de conservatorii premierului Erna Solberg, o coaliţie lărgită între timp cu micul Partid Liberal toate cele trei formaţiuni fiind conduse de femei, conform antena3.ro.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns