Un tânăr paramedic a donat sânge de 50 de ori

De profesie salvator! Un tânăr paramedic a donat sânge de 50 de ori

Lipsa acută de sânge cu care se confruntă spitalele din România nu mai este o noutate. Chiar dacă numărul donatorilor scade de la o zi la alta, un paramedic predă o lecţie de umanitate.

Tânărul, Ionuţ Ahriţculesei, Tânărul în vârstă de 31 de ani este probabil unul dintre cei mai mari susținători ai donării de sânge. A donat sânge prima dată în 2006, pe când era în stagiu de practică la Iași, în Școala Militară. De atunci și până în prezent donează sânge periodic de patru ori pe an.

„Atunci, tatăl unui coleg, bolnav de cancer, avea neapărat nevoie de sânge. M-am oferit fără să stau pe gânduri. În spital am luat contact cu suferința oamenilor care depindeau de simpla noastră bunăvoință. Am fost impresionat. M-a motivat primul contact cu SMURD-ul și cursurile de paramedic, când am văzut nevoia de sânge. Tot atunci am aflat că România stă foarte prost la acest capitol”, spune Ionuț Ahrițculesei, astăzi paramedic și pompier în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Maramureș.

Pentru a-i putea determina și pe alții să îi urmeze gestul, tânărul s-a implicat într-un proiect al unei organizații, sperând astfel să schimbe percepția oamenilor despre donarea de sânge și să-i mobilizeze spre a-și ajuta semenii.

Fiind în contact permanent cu cei care au nevoie de o șansă nouă la viață, de o secundă pentru a fi salvați din ghiarele morții, tânărul a conștientizat că donarea de sânge este un mod care face diferența în salvarea unor vieți.

Continuarea pe www.axanews.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *