De două ori „Rabenthal”, în miez de ianuarie

rabenthal

Vineri şi sâmbătă, timişorenii vor putea vedea, la ora 19, în Sala Mare a Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely”, două reprezentaţii ale spectacolului „Rabenthal”, pe un text de Jörg Graser. Acesta a fost pus în scenă, în premieră pentru România, de către multipremiatul regizor Radu Afrim, aflat la cea de-a doua colaborare cu instituția teatrală din urbea de pe Bega.

Jörg Graser este un regizor de film și scenarist german, iar „Rabenthal” reprezintă prima sa piesă montată în teatrele din ţara noastră. Maximilian Rabenthal, un colecționar de artă bogat și ușor blazat de viața bună, o duce pe proaspăta soție Helena la un restaurant mizer, pentru un ospăț de nuntă inedit. În viziunea lui Afrim, nimic nu este ceea ce pare, iar așteptările spectatorilor se lovesc de situații bizare, uneori grotești, care accentuează decadența burgheză și carnalitatea instinctelor primare. Helena este atrasă inexplicabil de bucătarul specializat în prepararea peștilor, un om abject, cu un trecut încărcat, iar situația dobândește accente absurde.

Scenografia spectacolului a fost creată de Irina Moscu, care se află, de asemenea, la a doua colaborare cu Teatrul Maghiar, numărându-se printre coechipierii constanți ai regizorului Radu Afrim. Universul vizual abundă în trimiteri la tema peștilor și elemente de îmbrăcăminte retro. Distribuția îi reunește pe Tokai Andrea, Csata Zsolt, Bandi András Zsolt, Borbély B. Emília, Vass Richárd, Lukács Szilárd, Mihály Csongor și Molnár Bence. Spectacolul este supratitrat în limba română.

Biletele costă 24 lei, respectiv 12 lei cu reducere pentru elevi, studenți și pensionari, și se pot achiziționa deja de la casieria din str. Alba Iulia nr. 2 (până vineri, între orele 16-19) sau prin www.biletmaster.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “De două ori „Rabenthal”, în miez de ianuarie

Dă-i un răspuns lui moses Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *