De ce îşi ascunde chipul solistul vocal al trupei Carla’s Dreams?

– Prezența la Ghiroda este o mare surpriză. Nu doar în localitate, ci în zonă. Bine ați venit. – Mulțumim de urare. -Aș vrea ca dialogul să treacă dincolo de ceea ce se știe de pe Internet.

– Acolo sunt mari, foarte mari neadevăruri.

– Am notat, să se rețină amănuntul. Masca ce vă ascunde identitatea și sporește enigma în care existați nu este greu de dus?

– Nu.

– Sigur e vorba și de marketing.

CITEŞTE ŞI: Un tânăr moare în timp ce face live pe Facebook la 200 km/h. O fetiţă de 9 ani moare și ea nevinovată în tragedia din Timiș (Video)

– Nu neapărat.

– Ce proiecte imediate aveți?

– Pregătim unul de lungă durată, despre care nu pot spune multe.

– Nu dezvăluiți nici măcar ideea?

– Ideea va fi guvernată de noapte. Aceasta este tema.

-Dincolo de masca impenetrabilă, ce vreți să se știe despre omul care sunteți?

CITEŞTE ŞI: Un supermarket din Timișoara face… furori printre clienți

– Nimic special, în afară de muzică, dacă se poate. Când o să creștem mai mari, profesional, desigur, neapărat vom zice ce trebuie. Dar până atunci suntem niște oameni care încearcă să facă un pic de muzică.

– Cum suntem noi percepuți acasă la dumneavoastră, în Republica Moldova?

– Nu sunt statistician, nici om politic. Pot spune cum percep eu. Și eu sunt cetățean al României și oamenii pe care-i cunosc, cu care interacționeaz, au primit sprijin aici.

Pentru asta noi nu avem decât sentimente calde și pline de respect față de țară și de oameni.

CITEŞTE ŞI: Peste 2.000 de timișeni au ajuns la medic într-o singură săptămână. Dintre aceștia, mai mult de o sută au fost spitalizați

Rămânem recunoscători pentru că suntem primiți cu căldură și cu înțelegere.

– Ați debutat cu o piesă cu un mesaj direct, poate pentru destui agresiv. A fost ceva premeditat, ați vizat fățiș impactul?

– Nu. A fost o manifestare. Nihilismul post-adolescentin, murdar și violent, care, la un moment dat, face parte din viața fiecăruia dintre noi.

Pentru trupă, însă, oamenii care văd în piesa aceea doar cuvintele obsecene și nu înțeleg veselia, o agresiune veselă, să zic așa, nu are rost să comentăm. Pentru că este irelevant și nu avem de gând să ne argumentăm poziția.

Motto-ul nostru este acesta: niciodată nu explica și niciodată nu te plânge.

– Nu vreau să vă încalc intimitatea. Puteți vorbi despre copilul care ați fost, despre familie, amănunte neștiute.

– Nu pot, evident, intra în detalii. Nu e nimc deosebit, vă asigur.

Dar am suficienți oameni în jurul meu pe care îi consider frați. Pentru care, la o adică, pot face aceleași lucruri ca și pentru un frate sau o soră de sânge.

– Se întețesc semnele, trebuie să urcați pe scenă. Ce mai doriți să mărturisiți, că eu, în enigma în care existați, nu găsesc breșa…

– Ne bucurăm, și nu o spun formal, că suntem aici.

– Dintre trupele românești de care suteți mai apropiat?

-În ultima perioadă mă mulțumește foarte mult relația dintre oamenii care fac sau încearcă să facă muzică în România.

Eu pot să respect orice om, indiferent ce muzică face, cât câștigă, ce bani reinvestește în muzică. Dar și pentru eforturile pe care le depune să-i susțină pe cei noi.

-Apropo, ce sfaturi dați unei trupe aflate la începuturi?

– Nu ascultați niciun fel de sfaturi, dacă ascultați o să mergeți pe drumuri bătătorite.

Cu cât mai greu vă este, mai multă dreptate aveți. Adesea! Și încercați să comunicați cu oameni mai deștepți ca voi.

– Chiar vi se fac insistent semne. Ce vă nemulțumește cel mai mult la un om?

– Eu am ajuns la o concluzie pe care acum o împărtășesc. Eu cred în puterea de străbatere a naturaleții și a talentului.

Cred că dacă în România de mâine s-ar interzice muzica, ar fi arse toate chitările și pianele, ar fi puse amenzi sau pușcărie pentru cei care cântă, talentul adevărat și oamenii care nu pot să nu cânte sau să nu scrie muzică o să continue să se manifeste…

Iată, oamenii ăștia trebuie păstrați, susținuți. Și apreciați.

Ei există în România, vor fi mereu și eu abia aștep să investesc timp, susținere, aplauze pentru cei care vin după noi, care să facă un pas în evoluția muzicii românești.

În bine sau în rău, după părerea unora…

– Nu pot să trec peste ”mască”, locul din care pornește enigma, care stârnește fantezia multora ori le dă prilejul să fabuleze. De ce-o purtați?

– Pot răspunde așa, din lipsă de timp, pentru că eu nu caut prieteni și că eram destul de tânăr când am înțeles că este o prostie să vrei să placi tuturor.

Pentru că vorbe sunt și vor mai fi și ele nu apar neapărat motivat. Un „nu” scurt este mai scump decât un „nu” lung.

– Ce faceți când nu vă împăcați cu dumneavoastră?

– Ce fac?

– Da. Cum treceți de impas?

– Eu vă spun că acum, când vorbim, nu știu dacă sunt sau nu în impas. Îmi pare că am o viziune pentru ceea ce vreau să fac.

– Nu ați răspuns. Fumați o țigară, beți un pahar cu vin, vă uitați în inima cerului, strigați din priviri pe cineva…

– În astfel de momente nu vorbesc și îmi place să mă îmbrac frumos.

– Mă bucur că v-am cunoscut.

– Și eu.

-Vă doresc să străbateți drumurile cu izbândă și cu mare bucurie.

-Vă mulțumesc, sperăm să reușim să facem câte ceva!


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns