„Dacă ai ceva de spus lumea este receptivă”. Dialog cu Adrian Stanca, interpret de muzică populară

– V-am prins într-un moment presant, aveți, zilele acestea, destule de făcut.

– Oraganizăm a cincea ediție a Festivalului Internațional de Folclor, ”Cântec la izvoare”. Este susținut de Primăria orașului Buziaș și Casa de cultură, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș.

– Să iasă cum vă doriți. Sunteți din Hitiaș, aproape de Buziaș, sat care aparține de Racovița, o vatră care a dat mai mulți soliști de muzică populară. E ceva mai special în acesat loc?

– Tradiția care, la Hitiaș, stă, încă, în firescul ei. Și mai există dragostea pentru cântec. Asta i-a făcut pe unii dintre consătenii mei să se îndrepte către scenă. Sunt câteva generații de soliști, reprezentate de către Viorica Ciurescu, Aurelia Roșu-Popa, din Racovița.

– Proveniți dintr-o familie muzicală, ceea ce, desigur, e un fapt benefic.

– Tatăl meu, în tinerețe, s-a manifestat cu formația la căminul cultural, a participat la Festivalul Național ”Cântarea României”.

Nu a făcut o carieră, era solist vocal și cânta la acordeon. Fratele cel mare, de ani buni, el i-a moștenit dragostea pentru acest instrument, e mebru al Ansamblului Profesionist Banatul.

Fratele cel mic, și lui îi place muzica populară, a fost dansator la Ansamblul Timișul, are ureche muzicală, dar nu s-a îndreptat spre acestă meserie, dacă îi pot spune așa.

– Venind și mai aproape, ficele Raluca și Oana v-au moștenit harul.

– Raluca este și profesoară la Școala Populară de Artă din Timișoara, iar cea mică, Oana, studiază psihologia la Universitatea de Vest. Vă dați seama, pentru mine, când sunt cu ele pe sceană, bucuria este enormă.

Și emoțiile pe măsură…

– Mai întâi v-am intuit, acum, dialogând, am convingerea că sunteți un om cu vădită cumsecădenie. Și mai adaug că trăiți ce cântați – altfel nu se poate atinge o anume dimensiune – și asta vă ajută în ceea ce faceți. Mă întorc la fiice, exigent fiind, nu sunteți tentat să le dați…note?

– Nu. Îmi sunt amândouă foarte dragi.

– Nici nu se pune la îndoială, dar știți cum este, un artist are mai mult lipici la public, pe altul îl slujește scena mai bine.

– Adevărat. Eu mă străduiesc să echilibrez lucrurile.

– Noi, românii, când e vorba de carieră, avem câteva ziceri, roșia fără par face roșii mici, nuntă fară muzică nu există. Vă cer să invocați începutul dumneavoastră, știu că v-ați bucurat de sprijinul unei personalități din televiziune, a cărei opinie, dacă te gira, nu lăsa loc de dubii. În artă, să te vadă publicul, trebuie să te arate cineva.

Într-un moment propice, bine ales. – Fără sprijin nu poți, la început de carieă, să realizezi nimic. Prin anii 90 am avut șansa, bucucuria, să o cunosc pe marea realizatoare de emisiuni folclorice Mărioara Murărescu. Dânsa m-a promovat foarte mult. Apărând un tânâr de douăzeci de ani lângă doi artiști mari, lumea m-a perceput mai repede.

– Tot de la o spusă pornind, se zice că atunci când primești, trebuie să și dai!

– Întotdeauna mi-am ajutat colegii, nu doar pe cei tineri. Cu un sfat, cu o vorbă bună pusă la o televiziune sau la un realizator de emisiuni.

Revin la începutul meu. Chiar în 1990, în ziua de 16 decembrie, nu am cum să uit asta, am participat la un concert găzduit de Sala Palatului, la București, la un spectacol alături de două mari nume ale folclorului bănățean, Ana Pacatiuș și Tiberiu Ceia. Pe noi, bănățenii, ne-a transmis în direct. Atunci a fost lansarea mea.

– Dintre tinerii care s-au remarcat, cât de cât, în cine investiți o anume încredere? Spuneți numele, să le fie îndemn și încurajare.

– Dintotdeauna, la bărbați, a fost o mare problemă, solistele sunt incomparabil mai multe. În generația tânără sunt câțiva interpreți în care cred.

I-aș remarca pe Florin Boita, din Timișoara, Ion Alexandrescu, din Caransebeș, Sebastian Rămneanțu, din Buziaș.

– Astazi, domnule Stanca, un tânăr care atinge notorietatea se poate da peste cap mult mai repede, luat de valul succesului. Îl știu pe Florin Boita, l-am cultivat, îl găsesc o excepție.

– Succesul, tânăr fiind, nu-i tocmai ușor de getionat. Din păcate, din dorința de a ajunge repede să fie cunoscuți, unii încep să promoveze și alte genuri, să se lansese în muzica sârbească, eu nu pot să-i spun de peterecere, ci comercială.

Au impesia, greșită, că te impui mai greu cu folclorul, dar nu este adevărat. Dacă ai ceva de spus lumea este receptivă.

– Să vorbim și despre atribuțiile ce le aveți ca director al Casei de Cultură din Buziaș. În ce constă, într-un orășel ca acesta, activitatea instituției?

– Avem activitate, nu ne putem plânge. Cu Ansamblul de dansuri populare ”Izvorașul”, din care fac parte tineri din oraș și din zonă, susținem, la două săptămâni, în fața fiecărei serii de turiști sosiți în stațiune, spectacole.

Avem muzeul, care găzduiește colecția de artă populară Iulia Folea Troceanu, apreciat de vizitatori, în mare parte turiștii la care am făcut referire.Există și un teatru de păpuși, cu care mergem în grădinițele din oraș și din împrejurimi.

Și, nu în ultimul rând, biblioteca. Pe lângă aceste activități, cu ansamblul facem turnee în țară și în străinătate.

– Curând vă mai apare un album, spuneți, în câteva cuvinte, ce îl definește.

– Vor fi 22 de melodii, au și fetele câteva cântece. Cred tare mult în acest album., am pornit de la cerința că trebuie să păstrăm și să ducem mai departe zestrea noastră folclorică, adunată prin veacuri, că ea ne definește cel mai bine.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare