„În Cetate”, o călătorie în timp prin Timişoara

Librăria timișoreană „La Două Bufniţe” a dat startul şcolii de vară urbană „În Cetate”, gândită de reprezentanţii Asociației Melopolis ca o călătorie în timp prin muzică, literatură şi artă, destinată copiilor de vârste cuprinse între şase şi zece ani care vor să-şi petreacă o săptămână de vacanţă nu numai distrându-se, ci şi îmbogăţindu-şi cultura.

Până vineri, cei mici vor avea parte de workshop-uri muzicale sau de scriere creativă, de ateliere de arte plastice și sesiuni de lectură, dar şi de plimbări culturale prin cartierul Cetate, unde își au sediul cele două Bufnițe.

Elevii şcolii de vară vor construi instrumente muzicale din epoci diferite folosind materiale neconvenționale sau reciclate, se vor familiariza cu modul în care acestea produceau sunetele, vor afla lucruri mai puțin știute despre ce se cânta în perioada în care urbea de pe Bega se afla sub ocupația turcilor, despre muzica de după 1716, de la 1800 și de la 1900, descoperind şi câteva aspecte inedite din viața unor compozitori și interpreți renumiți care au concertat în orașul nostru.

Plimbările prin cartierul Cetate vor fi, pentru prichindeii care s-au lăsat antrenaţi în această aventură, un prilej de a cunoaște mai bine locul în care trăiesc, de a conştientiza importanța patrimoniului construit sau de a obţine informații despre personalitățile istorice și culturale ale unor vremuri de mult apuse, care au trăit sau doar au trecut pentru scurtă vreme prin Timişoara.

Totodată, ei vor avea ocazia de a realiza un proiect legat de ceea ce au învățat nou despre oraș, exprimând – prin scris, desen sau confecționând un instrument muzical – ceea ce i-a impresionat cel mai mult de-a lungul celor câteva zile de călătorie în timp. La finalul Școlii de vară urbană „În Cetate”, copiii vor pleca acasă cu povești noi din istoria orașului, vor primi diplome de participare, cărți și instrumentele și lucrările pe care le-au creat.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare