Catolicii vor aprinde prima lumânare de Advent

advent

Mâine, în calendarul Bisericii Romano-Catolice începe un nou an bisericesc, a cărui primă etapă este Adventul, perioada premergătoare Crăciunului şi corespunzătoare Postului Naşterii Domnului.

Aceasta cuprinde patru săptămâni de pregătire pentru marea sărbătoare şi este asociată ritualului de aprindere a lumânărilor ce împodobesc o cununiţă specială. Confecţionată din ramuri de brad, coroana de Advent este decorată cu patru lumânări, fiecare dintre ele de aprins într-o duminică a postului, câte una în plus la fiece sfârşit de săptămână, printr-un act ritualic cu trimitere la creşterea luminii care ajunge la împlinire în Noaptea Sfântului Crăciun, atunci când adevărata Lumină, Isus Cristos, se naşte pentru mântuirea lumii.

Aceste coroane se regăsesc atât în bisericile romano-catolice, cât şi în locuinţele creştinilor, care sunt chemaţi în acest post la veghe, reculegere şi rugăciune. Un alt obiect care dobândeşte acum o însemnătate specială în casele credincioşilor catolici este calendarul de Advent, ce are menirea să facă aşteptarea marii sărbători mai uşoară, mai ales pentru copii.

Calendarul este, de regulă, un desen care include toate zilele de decembrie, până la Crăciun, în spatele fiecărei cifre ascunzându-se câte o surpriză pentru cei mici. Tot în această perioadă se pregăteşte şi ieslea Domnului. Zilnic, acesteia i adaugă o nouă piesă – decor, animal sau personaj – a ultima rămânând Pruncul Sfânt, care este aşeazat pe scena miniaturală chiar în seara de Ajun.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Catolicii vor aprinde prima lumânare de Advent

Dă-i un răspuns lui Timisorean Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *