Catedrala Timişoara, printre locurile de poveste recomandate de cel mai cunoscut portal de călătorii din lume

Locuri de poveste din toată România sunt incluse printre recomadările celui mai cunoscut portal de călătorii din lume, www.tripadvisor.com.

Apar obiective precum Castelul Peleş, Transfăgărăşanul, Sighişoara, Piaţa Mare din Sibiu, Muzeul Antipa din Bucureşti, Salina Turda, Castelul Corvinilor (Hunedoara), Palatul Parlamentului, Castelul Pelişor, Castelul Bran, Mănăstirea Suceviţa, Cimitirul vesel de la Săpânţa etc.

Din rândul lor nu putea lipsi Catedrala Mitropolitană din Timişoara, cel mai mare edificiu religios din oraş. A fost construită între 1936 şi 1941 şi este un simbol al Banatului. Este, în prezent, cea mai înaltă biserică din România (90,5 metri).

Este unul dintre simbolurile oraşului, un monument emblematic fără de care nici nu ne-am mai putea imagina urbea de pe Bega. Unii trec zilnic pe lângă ea, alţii o frecventează la zile mari, destui sunt şi aceia care îi calcă pragul des, ori de câte ori simt nevoia să-şi aducă pace în suflete şi să stea de vorbă, în linişte, cu Dumnezeu.

Puţini cunosc însă povestea Catedralei Mitropolitane din Timişoara şi mai cu seamă detaliile, extrem de interesante, care i-au precedat apariţia, iar despre ele dă măturie, cu smerenie şi acribie, în paginile unei monografii administrative a impozantului edificiu, regretatul protopop Tiberiu Mărgineanţu, autorul unei rare cărţi-document finalizate în 1971.

 

Un început de monografie

„Am ostenit, cu plăcere, întru adunarea acestor date pentru a le scoate de sub obroc la lumină, cu gândul că va veni timpul şi pentru întocmirea unei monografii a Catedralei, ce se va scrie de specialişti, cari să plece de la acest mic mănunchi la o amplă şi bogată lucrare ştiinţifică, la o lucrare monumentală ca şi edificiul Catedralei, la baza căreia izvoarele prezente să fie o mică părticică (…)”, notează preotul în deschiderea colecţiei de date şi documente pe care, după 19 ani de serviciu la Centrul Eparhial al Sfintei Arhiepiscopii a Timişoarei şi 11 ani de conducere a administraţiei celui mai important lăcaş de cult din oraş, a încredinţat-o nu tiparului, ci… maşinii de scris. 150 de pagini dactilografiate mărunt şi peste 20 de file cu fotografii de epocă şi documente privitoare la Catedrala Mitropolitană stau ascunse între coperţi cartonate, minunată operă de legătorie veche şi ea de aproape jumătate de veac, întru aducerea aminte a începuturilor, iar în deschiderea lucrării este ataşată scrisoarea de mulţumire pe care vrednicul de pomenire ÎPS Nicolae Corneanu i-a adresat-o monografrului, pentru acest studiu dedicat „celei dintâi biserici a eparhiei”.

 

În stilul moldovenesc de pe vremea lui Ştefan cel Mare

„Catedrala este amplasată în centrul geometric al Municipiului, în cartierul Cetate, pe teritoriul determinat în trapez ce se formează între două poduri de mare circulaţie.(…) şi este inspirată – pe linie de arhitectură – după biserica domnească Sf. Gheorghe din Hârlău, iar ca şi concepţie generală, după stilul bisericilor moldoveneşti din epoca lui Ştefan cel Mare.(…). Este zidită sub formă de cruce greacă, cu natrex, pronaos, naos, altar şi sânuri, elemente păstrate prin tradiţie din concepţia bisericilor din Anatolia, Constantinopol şi Muntele Athos”, notează protopopul Mărgineanţu, înainte de a evoca perioada premergătoare construirii lăcaşului de cult, începând cu data de 18 martie 1933, când Consiliul Parohial al Parohiei Ortodoxe Române din Timişoara, prezidat de prot. dr. Patrichie Tiucra, lansa o „Publicaţiune de concurs (…) pentru întocmirea planurilor de zidire a bisericei din această parohie (…) pe terenul viran dintre Bulevardul Regele Ferdinand şi Bulevardul Principele Nicolae, vis-a-vis de Palatul Szecseny şi Cinematograful <<Capitol>>, cu o suprafaţă de 1 jugher 1.437, 4 stj. Pătr.”.

 

„Publicaţiune” de concurs pentru planurile de zidire a “bisericei”

Documentul, redat integral, detaliază pe puncte condiţiile pe care proiectele intrate în competiţie le vor avea de respectat. Unul dintre ele specifică faptul că „Întreaga construcţie, inclusiv pictura, mobilier, iluminatul electric, candelabre, eventual calorifer şi clopote, nu va întrece suma de 18 milioane lei”.

Un altul precizează: „Se fixează 3 premii, 50.000, 30.000 şi 15.000 lei. Planurile premiate devin proprietatea parohiei, celelalte se returnează concurenţilor”, iar un al treilea îi înformează pe cei interesaţi că numele autorilor de proiecte vor rămâne secrete până la desemnarea câştigătorilor.

„Planurile prevăzute cu motto şi cu o scrisoare sigilată, în care se va arăta numele, locuinţa, concurentul şi motto-ul sub care s-a prezentat planul la concurs sunt a se înainta Părintelui Protopop Dr. Patrichie Tiucra, preşedintele Consiliului parohiei în Timişoara IV., Str. Mirea Vodă No. 6, până la 15 Septembrie a.c .”, se spune în documentul care face referire şi la „planurile cari nu vor corespunde condiţiunilor şi formalităţilor prescrise şi vor sosi după termen”, menţionând că acelea „vor fi excluse dela concurs”.

 

Competiţia a fost reluată; câştigător – Ion D. Traianescu

Cert e că exigenţele competiţiei au fost mari. Primele 14 proiecte înscrise au fost declarate necorespunzătoare, iar în 29 ianuarie 1934, când se lansează cel de-al doilea concurs, cu termen până la 1 mai 1934, Consiliul Parohial îşi sporeşte pretenţiile. Juriul adaugă noi „condiţiuni” pentru arhitecţi, precum acelea care solicită ca viitoarea biserică să aibă o capacitate de 2.000 de persoane, iar costul edificării lui să nu depăşească 35 de milioane de lei.

Totodată, întru stimularea viitorilor competitori se majorează şi premiile la 100.000, 50.000 şi 25.000, stabilindu-se că ocupantului locului I îi va fi încredinţată şi conducerea şantierului, şi „un onorar de 4%, după valoarea lucrărilor executate”. De data aceasta, 20 de planuri intră în cursa pentru premii, numai şapte rămânând… finaliste.

Acestora li se fixează un termen de patru luni, până în 1 octombrie 1934, pentru îmbunătăţire, iar regimul recompenselor se modifică şi el, prin decizia ca premiul I să revină câştigătorului unic, iar restul de bani să se împartă în mod egal, cu câte un bonus, între autorii rămaşi în concurs, astfel încât fiecare să se aleagă la final cu 12.000 de lei. Până la urmă, norocul îi surâde planului cu motto-ul „Nicodim din Prilep”, realizat, după cum spun izvoadele, de „dl. Ion D. Traianescu, arhitect diplomat, profesor la Academia de Arhitectură din Bucureşti, domiciliat în Parcul Delavrancea Aleea D. No. 3.”

 

„În sumă totală de 27 de mlioane”

„Proiectul definitiv şi devizul de cheltuieli în sumă totală de 27 de milioane a fost aprobat de Comisia Monumentelor Istorice din Bucureşti cu nr. 168 din 13 Februarie 1935, de Conisliul parohial din Timişoara-Cetate în şedinţa din 22 Februarie 1935, şi de Consiliul Eparhial din Arad cu Nr. 1861 din 4 Martie 1935”, notează părintele Tiberiu Mărgineanţu, explicând că majorarea costurilor a fost justificată prin faptul că, terenul de sub viitoarea catedrală fiind mlăştinos, a fost nevoie de o fundaţie specială.

Tot el adaugă că prima lucrare a început în 19 februarie 1936, când s-a fixat amplasamentul bisericii şi că săpăturile la fundaţie au demarat în acelaşi an, în data 16 martie. S-au scos atunci 2.890 mc de pământ pentru a face lor temeliei bisericii, care are opt metri adâncime.

„Pe aici a trecut în urmă cu câteva decenii un braţ al canalului Bega şi linia ferată Timişoara – Baziaş, fapt ce a obligat la consolidarea terenului prin fundaţie pe piloni”, explică monograful, punând la dispoziţia cititorului pasionat de detalii tehnice întreaga „cronică” a şantierului.

 

piatra temelie catedralaPiatră de temelie, pusă la 20 decembrie 1936

În 20 decembrie 1936, are loc, afirmă protopopul, “punerea petrii fundamentale, cu participarea episcopului din Arad Andrei Mageru şi a tuturor autorităţilor din Timişoara”, amintind că, în contextul acestei solemnităţi, s-a aşezat la temelia bisericii o cruce de lemn şi un act din cuprinsul căruia citează:

„Aşezatu-s-a şi s-a sfinţit această temelie a bisericii din Parohia Ortodoxă Română Timişoara-Cetate, la anul de la naşterea Mântuitorului Iisus Hristos 1936 în ziua de 20 a lunei Decembrie sub Domnia Prea Înălţatului şi Binecredinciosului Rege al României Carol II, fiind Partriarh al Ţării Româneşti I.P.S. Dr. Miron Cristea (….) Doamne, Dumnezeul nostru, carele ai voit ca în acest loc să se zidească Ţie biserică, caută spre robii Tăi cari îţi aduc Ţie ale Tale dintru ale Tale, îi milueşte pe ei cu puterea Ta cea mare, dă-le mulţimea bunătăţilor Tale cele cereşti şi pământeşti şi biserica aceasta adu-o la săvârşire, ca întotdeauna să se mărească numele Tău cel prea sfânt. Amin.”

 

Cărămidă de Jimbolia, ferestre cu vitrou şi alte… taine

Odată înălţat lăcaşul, obţinem şi mai multe date despre el, dinspre… exterior spre interior. Aflăm că zidurile de la faţadă sunt placate cărămizi aparente roşii şi galbene, livrate de „Prima Fabrică de Ţiglă şi Cărămizi BOHN S.A. Jimbolia”, suntem conduşi în subsolul clădirii, descris cu lux de amănunte, şi ni se descoperă şi ce este de găsit dedesubt.

„În partea de sub altar sunt aranjate 8 firide de 1,50x 3,50 pentru sarcofagiile mitropoliţilor şi episcopilor. Sub soleie şi naos sunt 50 de locuri (1,00x 2,20) pentru ctitorii şi binefăcătorii catedralei, iar 77,44 mp sunt lăsaţi pentru un mausoleum al Mitropoliei Banatului”, precizează monograful, trecând apoi la… partea văzută de sub cupola aşezământului.

“La parter, în lungul pereţilor, sunt aşezate 128 de scaune (jeţuri) din lemn de stejar artistic lucrate în stil brâncovenesc, pentru credincioşi. În pronaos sunt 48, în naos 57, pentru preoţi pe soleie 10 şi-n altar 13 scaune. În partea dreaptă a pronaosului, în faţa icoanei Mântuitorului, lucrată în metal argintit (sic!) şi aurit pe alocurea, cu cadru sculptat artistic în lemn şi postament pentru îngenunchiere, lipită de o lature a stâlpului ridicat în acest colţ al naosului, între două coloane, pe un soclu de beton armat, îmbrăcat în marmoră artificială roşie, este aşezată racla (sculptată de Grigorie Dumitrescu, din lemn de palisandru, păr, tisă şi lămâi) cu osemintele Sf. Iosif cel Nou dela Partoş, canonizat în şedinţa Sf. Sinod ţinută la 6 octombrie 1956 în Timişoara”.

În partea stângă a pronaosului regăsim Mormântul Domnului, lucrat în forma unui mic altar în sculptură de lemn aurit, iar autorul monografiei ne informează că faţada lui a fost folosită iniţial ca iconostas „în capela Renatei Dadany, situată în parcul din jurul conacului dânsei din Timişoara II, str. Albinelor No. 62.”

Puţini mai ştiu astăzi că impozanta catedrală din centrul oraşului are… 207 ferestre, dintre care 57 „cu vitrouri”, că şantierul dedicat construirii ei s-a închis în 9 iulie 1940, sau că, de pildă, clopotele bisericii, şapte la număr, au fost turnate la întreprinderea „Fiul lui Antoniu Novotnyu turnătorie de clopote s.a”. (din strada Lunei No.3.) şi au fost sfinţite la 28 august 1938, înainte de urcarea în turlă, de dr. Andrei Mageru, episcopul din Arad.

 

bomba catedralaO bombă a “muşcat”, în 1944, din zidurile Catedralei

Pictura poartă semnătura lui Atanasie Demian, din Cluj, cu lucrări de artă la Balcic, Cluj, Sibiu, Sighişoara şi Mănăstirea Bodrog, dar povestea ei e una sinuoasă, căci artistului i s-a reziliat la un moment dat contractul pentru întârzieri la finalizarea iconostasului. A fost contactat atunci un confrate, pictorul Cornel Cenan din Arad, care s-a oferit să realizeze cele 50 de icoane contra sumei de 2.500.000 lei, dar proiectul a căzut când Demian s-a obligat să picteze gratuit, cu mâna proprie şi nu apelând la colaboratori, iconostasul. I se aprobă solicitarea, de dragul unităţii stilistice, iar artistul se obligă solemn să termine treaba până la 15 februarie 1946, altfel pierzând garanţia pe care o avea la Episcopie, adică… „5 buc. medalii de aur”.

Protopopul Tiberiu Mărgineanţu mai povesteşte şi despre ceea ce s-a întâmplat în noaptea de 30 spre 31 octombrie, când trupele SS în retragere au aruncat şase bombe asupra edificiului. Doar una dintre ele a explodat, dar şi aceea a produs destule stricăciuni… Oricum, de la zidirea ei şi până azi, Catedrala din centrul Timişoarei rămâne un reper nu doar religios, ci şi arhitectonic, iar tainele ei vechi merită, peste timp, luare aminte.

Foto: panoramio.com


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns